Numărul studenților în universitățile românești ar putea crește dacă acestea se deschid mai mult către adulții care vor să revină în educație, inclusiv prin locuri la buget rezervate lor, ca în Irlanda sau Spania / Altă opțiune pentru aceștia: „relaxarea regulii” de a avea Bacalaureatul – recomandări în raportul OCDE

2.927 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Măsuri de sprijin pentru adulții care vor să revină în educație, la ani buni după ce au terminat liceul, sunt propuse de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) drept opțiune pentru universitățile care vor să-și crească numărul de studenți. Ideea este avansată în raportul OCDE privind Educația și Competențele în România, document publicat marți, în care organizația internațională notează nivelul redus de participare la învățământ superior în această țară, comparativ cu țările membre ale organizației.

O propunere OCDE este aceea ca universitățile să rezerve un număr de locuri finanțate de stat pentru a fi ocupate de studenți provenind din populația „matură”, a adulților care au cel puțin 23 sau 25 de ani și care vor să își continue studiile după o pauză luată la finalul liceului. 

  • În acest sens, sunt date exemple din Irlanda și Spania, țară care cer instituțiilor de învățământ superior să rezerve astfel de locuri finanțate de stat, la nivelul studiilor de licență, pentru acești potențiali studenți – detalii mai jos.

„România ar putea merge mai departe și să piloteze alocări de astfel de locuri pe baza unui set mai larg de criterii de admitere, relaxând regula obligativității de a avea Bacalaureatul, indiferent de caz. Aceasta este o abordare comună în multe alte țări OCDE”, arată raportul.

Altă soluție menționată în document este ca universitățile să dezvolte programe specifice destinate studenților maturi, ca parte a măsurilor de susținere activă a pieței muncii, măsuri despre care OCDE apreciază că sunt subdezvoltate în România. Sunt sugerate exemple din Irlanda – detalii mai jos.

Modelele propuse în raportul citat:
Irlanda:

„Fiecare instituție de învățământ terțiar trebuie să rezerve o cotă de locuri fără taxă pentru studenții maturi (cu vârste de peste 23 de ani). Procesul de înscriere și criteriile de admitere pentru studenții maturi pot fi diferite de cele aplicate studenților tradiționali, după principiul că experiența de viață, istoricul în câmpul muncii și alte realizări educaționale pot fi de folos pentru a-i pregăti pe studenți în învățământul terțiar, la fel de mult ca rezultatele din liceu.

Adulții fără loc de muncă din Irlanda pot să își păstreze plățile pentru asistență socială dacă se înscriu în învățământul terțiar pentru a obține o primă calificare, apelând la ruta rezervată studenților maturi. În plus, adulții pot aplica pentru locuri finanțate de stat în programe de licență și master, programe ce duc la calificări în zone pentru care există o cerere mare pe piața muncii, prin intermediul programului numit Springboard+. Programele Springboard+ pot fi oferite cu frecvență sau cu frecvență redusă, cu prezență fizică, online sau în format hibrid. Ele duc, de obicei, la echivalentul calificărilor ISCED 5,6 sau 7 și sunt gratuite pentru adulți fără loc de muncă, în timp ce adulții care muncesc au o contribuție mică în acoperirea costurilor (de obicei 10% din taxă).”

”(…) Programul Springboard+ oferă locuri libere sau subvenționate pentru adulți, în programe de învățământ superior, în zone unde există lipsuri privind anumite competențe, promovând atât participarea adulților la educația terțiară cât și relevanța programelor de educație terțiară pentru piața muncii”.  

Spania:

„Politica Spaniei pentru accesul studenților maturi la învățământul superior presupune că adulții de cel puțin 25 de ani, care nu au calificările liceale obișnuite, au posibilitatea să intre la universitate prin examene specifice de admitere, elaborate pentru a evalua cunoștințele căpătate prin diversele experiențe educaționale sau profesionale ale studenților maturi, oferind o rută pentru a urma studii terțiare. Universitățile din Spania trebuie să rezerve 2% din locurile la licență pentru studenții care urmează această rută”.

Citește și:
DOCUMENT Noul raport OCDE de evaluare privind Educația și Competențele în România cere un nou model de finanțare pentru educație, în care educația timpurie să fie prioritară, reforme mai rapide, un cuvânt mai puternic de spus școlilor, măsuri urgente pentru comunitățile sărace
Romania are nevoie de acces simplificat la studii superioare, spune OCDE, care propune un sistem centralizat de înscriere și admitere în universități

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Unele universitati nu au spatii nici macar pentru studentii din prezent. Dar ministrul se trezeste vorbind, ca nu-l doare gura. N-ai ce face cu impostorii astia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de UMF “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

Burse, stimulente financiare și facilități pentru studenți, în efortul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” de a sprijini creșterea participării la studii superioare / Rectorul Anca Buzoianu: Instituția face eforturi să vină mai aproape de studenți prin extensii și parteneriate regionale, e în lucru și o extensie internațională

Facilități pentru studenții noi, precum prioritate la primirea locurilor în cămine, o masă zilnică gratuită sau servicii medicale gratuite, vin în completarea burselor, ajutoarelor și stimulentelor pe care Universitatea de…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești solicită Guvernului să adapteze metodologia de transport: pe noile cărți de identitate nu mai apare adresa studenților, iar aplicarea reducerii de 90% la biletele de tren pe ruta universitate-domiciliu devine imposibilă

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că a transmis Ministerului Educației, luni, propuneri de modificare a normelor metodologice pentru facilitățile de transport ale studenților. Reprezentanții federației atrag…
Vezi articolul

Falimentul Matematicii în gimnaziu: Peste 60% dintre copiii de clasa a VIII-a care au dat Evaluarea Națională au luat sub nota 7, adică nivelul mediu / Școlile, profesorii și Ministerul Educației știau de acest eșec încă de când elevii erau în clasa a VI-a

Aproape 76.000 de absolvenți de clasa a VIII-a au luat note între 1 și 6,99 la Matematică, la Evaluarea Națională din acest an, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației. Procentual,…
Vezi articolul

„Avem o criză de profesori”. Secretarul de stat Sorin Ion, apel la studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB să se angajeze în Învățământ: Salariile nu mai sunt chiar atât de mici. Veți avea satisfacții pe care cu siguranță în alt domeniu nu le veți găsi

Studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB) au fost îndemnați de secretarul de stat din ministerul Educației Sorin Ion să…
Vezi articolul