O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională, spune directoarea Liceului Energetic din Constanța

3.380 de vizualizări
Foto: Liceul Energetic Constanța
O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională, spune Claudia Nițu, directoarea Liceului Energetic din Constanța, potrivit Cuget Liber. Managerul se referă la afirmația făcută de ministru într-un interviu, pe 3 februarie 2022, când a vorbit despre „rute deschise” spunând că absolvenții de școală profesională trebuie „să aibă garanția că își pot continua studiile (…) la nivel universitar”.

Întrebată dacă în actualul context economic, marcat de pandemie, învățământul profesional a reușit să câștige teren, directoarea Claudia Nițu a spus că „din păcate, nu, pentru că părinții sunt cei care nu acceptă un viitor într-o școală profesională pentru copilul lor, care trebuie neapărat să facă o facultate. O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională”.

Directoarea Liceului Energetic din Constanța a explicat că în prezent există această posibilitate ca un absolvent de școală profesională să-și poată continu studiile liceale, să ia bacalaureatul și apoi să meargă la facultate. „Deocamdată, este în vigoare, după absolvirea școlii profesionale, înscrierea în clasa a XI-a la zi și susținerea Bacalaureatului, fără de care nu se poate intra la nicio facultate”, a spus Claudia Nițu.

Afirmația ministrului Sorin Cîmpeanu, la care face referire directoarea, a fost făcută în cadrul unui interviu, din care redăm integral fragmentul:

Moderator: „Rămân mulți în urmă, nu finalizează studiile, ajung la Bacalaureat târâș-grăpiș, nu iau Bacul, nu știu nicio meserie, nu au învățat o meserie. Se plânge industria că nu are personal cu pregătire…

Sorin Cîmpeanu: Din mai multe perspective încurajăm rutele deschise și diversificate în învățământul profesional, în forma lui cea mai bună de organizare – învățământul dual sau învățământul în alternanță. Ce înseamnă rute deschise: înseamnă că trebuie să-i asigurăm pe aceia care optează pentru învățământul profesional că vor putea să continue această formă de învățământ, că nu va fi un drum înfundat care nu le va permite niciodată să fie absolvenți de facultate. Pentru că, vedem foarte bine, viața evoluează într-o manieră mai puțin previzibilă.

Moderator: Drumul, acum, este blocat pentru că se gândește că…

Sorin Cîmpeanu: E închis, da…

Moderator: …nu pot să dau la facultate. Poate îl apucă studiul după 16 ani…

Sorin Cîmpeanu: Dar se poate, se poate, să știți. Să știți că am discutat cu conducătorii mai multor firme germane, nu le dau acum numele, dar credeți-mă că sunt foarte cunoscute, care au început prin învățământ profesional. Au fost la acest nivel, după care pe parcursul carierei, în evoluția lor, la un moment dat, unii dintre ei, nu toți, au ajuns să aibă și studii superioare. Și mă refer la industria automobilelor, discuții personale, și nu se simțeau cu nimic mai prejos și nici n-aveau de ce.

Moderator: Deci el făcuse un liceu, o școală profesională, cum se spune, și ulterior au dat la facultate și au ajuns lideri în industriile respective…

Sorin Cîmpeanu: O școală profesională, da. Iar noi trebuie să avem rute deschise, asta încercam să vă explic, și aceste rute deschise vor fi incluse în noua legea educației prin care să aibă garanția că își pot continua studiile, în cazul în care vor dori, dacă pe parcursul carierei va fi o oportunitate, vor putea să continue la nivel universitar și chiar în această formă, de învățământ profesional organizat într-o formă duală, alternantă între stagiile practice și teorie, prin parteneriat între școală și agenți economici, acesta este definiția învățământului dual”.

Rutele deschise despre care spunea ministrul Cîmpeanu apar în Raportul România Educată (pag. 44-46). Obiectivul 2 de la capitolul Învățământ profesional „vorbește” despre „reconfigurarea sistemului de învățământ profesional pe un traseu integrat, de la învățământ secundar superior la învățământ universitar, care să beneficieze de un nivel de calitate al actului educațional și al dotărilor comparabil cu cel din învățământul teoretic sau vocațional”. Iar detalierea apare în O 2.e. „acces din învățământul profesional liceal la învățământul superior fără filtre suplimentare, comparativ cu celelalte rute”. Nicăieri nu există ideea, aparent enunțată de ministrul Cîmpeanu, prin care absolvenții de școală profesională ar putea avea acces direct la învățământ universitar.

Reamintim în context că înființarea de Colegii universitare la care admiterea să se facă fără Bacalaureat a fost anunțată drept una dintre prevederile proiectului România Educată, înainte de lansarea oficială a raportului. Absolvenții acestor colegii urmau să obțină o diplomă de calificare de nivel 5, echivalentă diplomelor obținute în postliceale, după cum anunța consilierul prezidențial Ligia Deca. La scurt timp după acele afirmații, Administrația Prezidențială a revenit cu explicații și a anunțat că nu este vorba despre așa ceva și că a fost o eroare. În final, schema sistemului de învățământ, publicată de Președinție, arată că intrarea în universități se face doar cu diplomă de Bacalaureat.

Într-un interviu pe tema colegiilor terțiare non-universitare, pe 14 iulie 2021, la lansarea Raportului România Educată, ministrul Sorin Cîmpeanu spunea pentru Edupedu.ro că „este exclusă orice variantă de acces în învățământul universitar fără diploma de Bacalaureat”.

Sursa: România Educată

În prezent, structura sistemului de învățământ este următoarea:

Sursa: Eurydice


3 comments
  1. Acest gen de rute deschise pentru absolvenții de scoala profesională, funcționează de foarte multi ani in Germania sau Austria , dar și în alte țări ale UE . Doar dl. Campeanu crede că a descoperit apa calda , semănând din nou confuzie și nedumerire in sistemul de învățământ Sa nu uitam ca si predecesoarea sa la conducerea ministerului E.A. vroia sa poata fi înscriși elevii la facultate fără bacalaureat .

  2. Recunosc că nu am văzut emisiunea și am fost puțin mirată de întrebările elevilor referitoare la această afirmație, dar, după cum am citit mai sus (”Moderator: Deci el făcuse un liceu, o școală profesională, cum se spune, și ulterior au dat la facultate și au ajuns lideri în industriile respective…”), moderatorul a fost cel care a indus această idee, acesta nefăcând distincția clară între liceu și școală profesională. Probabil și pentru că explicațiile domnului ministru nu au fost mai clare, mai detaliate. În orice caz, elevii care urmează cursurile școlilor profesionale pot ajunge și la facultate, dar doar dacă finalizează și liceul (clasa a Xi-a și a XII-a, la zi). În trecut, absolvenții de profesională puteau continua studiile doar la liceu seral (a XI-a seral, a XII seral-a și a XIII-a seral) și, evident, își puteau continua studiile în învățământul universitar, dacă luau bacul. Prima mea clasă ca și dirigintă, când am intrat în învățământ, în 2001, a fost chiar o astfel de clasă, de profesională, ai cărei elevi și-au continuat toți studiile la seral, unde le-am fost dirigintă tot eu. De aceea știu că majoritatea au făcut și facultăți, unii chiar 2, iar apoi au intrat pe piața muncii, cei mai mulți realizându-se profesional peste așteptările multora. Pentru că și în acele vremuri, unii părinți, elevi și chiar și profesori considerau școala profesională un învățământ de ”mâna a doua”. Acea clasă a fost și a rămas clasa mea ”de suflet” și sunt foarte mândră de toți acei elevi! Aș vrea să mă mai pot mândri cu astfel de elevi ai școlii noastre.

    1. Ați semnalat foarte bine lipsa de claritate în exprimare acolo, de-asta am considerat util să pun contextul și declarațiile similare pe subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Vom finaliza în două săptămâni, cel mai probabil, o procedură de management a cazurilor de violență la nivelul școlilor pentru ca fiecare om din școală să știe cum să reacționeze

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus că în următoarele două săptămâni va fi gata, “cel mai probabil”, o procedură de management a cazurilor de violență în școli. Aceasta va conține…
Vezi articolul

Bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală

Un elev de clasa a IX-a cu media generală 3,50 primește lunar sute de lei bursa de merit „Ligia Deca“, chiar dacă nu a venit nicio zi la școală de…
Vezi articolul

SURSE Modificări la structura subiectelor de la olimpiada de franceză 2024, transmise de Ministerul Educației direct profesorilor organizatori din județe. Exercițiile de gramatică, de o treime din punctaj, sunt înlocuite cu un singur item de tip „completează spațiile goale”, cu variante de răspuns

Subiectul de 3 puncte unde elevii participanți la Olimpiada Națională de Limba franceză (ONLF) aveau de rezolvat mai multe exerciții de limbă (gramatică) va fi înlocuit cu un singur text…
Vezi articolul