O eroare informatică a provocat întârzierea afișării rezultatelor corecte la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română / Președintele executiv al comisiei: În jurul orei 16:30 vor fi afișate rezultatele finale

10.077 de vizualizări
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020
Foto: INQUAM Photos – Bogdan Dănescu
O eroare informatică a dus la amestecarea codurilor participanților de la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română (OLLR), astfel încât rezultatele afișate inițial nu corespundeau cu realitatea pentru două clase din cele patru, după cum a declarat pentru Edupedu.ro președintele executiv al comisie naționale de organizare a olimpiadei, Daniel Georgescu. Acesta a spus că în următoarea oră, adică în jurul orei 16:30, vor fi afișate rezultatele finale ale participanților, după contestații.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Arad a transmis că 312 elevi din toată țara au fost la această etapă a OLLR.

Daniel Georgescu, președinte executiv al comisiei centrale a OLLR, a spus că a fost remarcată eroarea de către participanți. În acel moment a fost luată decizia verificării tuturor lucrărilor.

Daniel Georgescu: „După afișarea rezultatelor inițiale s-a constatat, în urma unei sesizări, că sunt unele neconcordanțe între codurile atribuite inițial elevilor și numele acestora la două dintre clase, două dintre cele patru clase. Deci erau inversate, practic nu mai corespundeau codurile cu numele, însă exista concordanță între rezultate și lucrările elevilor, rezultatele care au fost afișate și numele de pe lucrări, respectiv situația existentă pe lucrări.

Comisia centrală a procedat la reverificarea tuturor lucrărilor și s-a constatat această eroare a aplicației informatice, motiv pentru care s-a decis în cadrul comisiei centrale a olimpiadei afișarea rezultatelor cu datele de identificare ale elevilor, astfel încât să nu existe suspiciuni, să fie clar tuturor ce rezultat a obținut la atât la proba scrisă, cât și la proba orală.

Într-o asemenea situație s-a adaptat și procedura pentru soluționarea contestațiilor, fiindcă a fost decalată procedura inițială pentru soluționare și atunci s-a considerat că în urma afișării acestor rezultate trebuie să se decidă dacă își mențin contestațiile sau intenționează să își retragă respectivele contestații și s-a produs o decalare. Acum se lucrează la reevaluarea lucrărilor scrise pentru participanții care au depus cerere de reevaluare, contestație, se preconizează ca în următoarea oră să fie afișate rezultatele finale.

Edupedu.ro: Aplicația aceasta informatică este nouă, ați mai folosit-o, e prima dată când se întâmplă o eroare de genul acesta?

Daniel Georgescu: Nu e nouă, a fost folosită de către informatician în comisia centrală, de către membrii comisiei. Nu știu să vă dau detalii tehnice, dar este o eroare materială, așa este definită, așa am și afișat, le-am cerut scuze evident participanților pentru disconfortul creat. Evident este o situație neplăcută și da am considerat că e important să fie afișate rezultatele corespunzătoare, adică notele afișate pe lucrări”.

Anunțul comisiei de organizare:

Articol în curs de actualizare


5 comments
  1. Cine poate crede asemenea mizerii și ilegalităti!?( Nu era legal să se publice numele elevilor fără acordul părinților)
    Strigător la cer!Olimpiadă la care participă copîi pregătiți și prin fraudă sunt promovate nulitățile! RUȘINE!!!

  2. Nu este eroare informatica este incompetenta. Cine plătește pentru situația creeata si pentru deceptiile copiilor, ore exista un responsabil care sa fie sancționat.

  3. ”Aplicatia informatica” se numeste (cel mai probabil) Microsoft Excel. Iar eroarea nu este deloc materiala, ci umana: operatorul (informatician, dupa cum spune dl presedinte) nu stie sa sorteze o foaie de lucru in Excel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ora opțională de Religie – Părinții vor face o cerere la fiecare ciclu de învățământ preuniversitar, ca să-și înscrie copiii, potrivit proiectului legii Educației / Ligia Deca: Nu ne dorim în niciun fel să îngreunăm în sens birocratic viața familiilor, însă trebuie și noi să ne supunem regulilor constituționale

Înscrierea elevilor la disciplina opțională Religie se va face de câte ori elevul intră într-un nou ciclu de învățământ – primar, gimnazial, liceal, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca, în…
Vezi articolul

Plățile împrumuturilor studențești din SUA au fost amânate pentru încă patru luni. Joe Biden a acceptat să taie câte 10.000 de dolari din datoriile fiecărui student care a făcut împrumut pentru studii

Plățile federale ale împrumuturilor studențești din SUA vor fi amânate până la 31 ianuarie 2022, după cum a anunțat Departamentul Educației săptămâna trecută, potrivit publicației 19FortyFive. Cu toate acestea, departamentul…
Vezi articolul

Programul Masa caldă în realitate: criză de personal, dezinteres din partea ministerului, condiții greu de îndeplinit. Interviu cu Mircea Bertea, directorul Colegiului Pedagogic Cluj-Napoca, unde Masa caldă se aplică de 3 ani

Proiectul prin care se acordă o masă caldă de prânz elevilor se confruntă cu nenumărate probleme, susține într-un interviu pentru Edupedu.ro Mircea Bertea, directorul Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca.…
Vezi articolul