O sală a Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara, redenumită după solistul Nicu Covaci, absolvent al UVT

286 de vizualizări
Nicu Covaci la Universitatea de Vest din Timișoara / Foto: UVT
O sală a Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost redenumită după solistul Nicu Covaci, care a fost și absolvent al UVT – Institutul de Arte Plastice, potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior. Fondatorul trupei Phoenix a murit pe 2 august.

Pentru a acorda o binemeritată recunoaștere valorii artistice și publice pe care Nicu Covaci o deține în comunitatea noastră universitară, ca absolvent al Facultății de Arte și Design, Consiliul acestei facultăți a decis să propună Senatului UVT ca unul dintre spațiile interioare ale facultății să poarte numele Nicu Covaci”, se arată în comunicatul UVT de marți, 6 august.

Sala este „un spațiu multifuncțional, în care să se desfășoare activități didactice iar tinerii studenți să fie astfel impregnați de spiritul și personalitatea sa, dar și unul cu valoare evocatoare pentru memoria artistului timișorean”.

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a transmis, potrivit sursei citate, că „resimte cu mare tristețe trecerea la cele veșnice a artistului timișorean Nicu Covaci, alumnus UVT, fondator și lider al trupei Phoenix, simbol vibrant al rockului românesc și al spiritului de libertate care a existat dintotdeauna aici, la Timișoara”.

Reprezentanții universității punctează: „Născut la Timișoara, în 19 aprilie 1947, artistul Nicu Covaci și-a transpus spiritul creator în mai multe dimensiuni artistice, în muzică, pictură și grafică, fiind absolvent al Institutului de Arte Plastice din Timişoara, actuala Facultate de Arte și Design din UVT.

În anul 1962 a fondat formația rock Phoenix, care a devenit o legendă, formație apreciată de generații întregi de români. În anul 1976 Nicu Covaci, un om cutezător, curajos și cu spirit liber, a emigrat dincolo de cortina de fier a lagărului comunist est-european și a continuat să compună și să cânte, revenind pe scenele din țară după transformarea revoluționară din Decembrie 1989”.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, spune în comunicat că „cel mai recent eveniment organizat de UVT împreună cu doi dintre fondatorii Phoenix, Nicu Covaci și Valeriu Sepi, a avut loc în decembrie 2023. Am avut atunci o întâlnire plină de simbolistică și prietenie, în spațiul de la intrarea în Aula Magna UVT, unde se află un cunoscut mozaic parietal realizat acum mai bine de 40 de ani, la care și-au adus aportul Nicolae Covaci și Valeriu Sepi, pe când erau studenți ai Institutului de Desen, cum se numea atunci departamentul de specialitate al UVT”.

Nicu Covaci face parte din capitalul cultural al acestei comunități, ca un artist impresionant al scenei rock, compozitor al cântecelor rămase în inima generațiilor de ascultători și fani ai trupei Phoenix, iar pentru UVT este modelul și numele de referință aflat în galeria de artiști formați în școala timișoreană de profil. Suntem onorați să propunem ca numele Nicu Covaci să fie purtat de un spațiu al facultății pe care artistul timișorean a absolvit-o. Numele Nicu Covaci își va regăsi aici locul firesc, unde se află acasă, unde rezonanța numelui său este precum un cântec de libertate, în orașul libertății, Timișoara”, mai este citat Marilen Pirtea în comunicatul UVT.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiul Nobel pentru medicină în 2023, acordat profesorilor Katalin Karikó și Drew Weissman de la Universitatea Pennsylvania / Karikó, profesor și la Universitatea din Szeged, Ungaria, este a 61-a femeie laureată a Premiului Nobel

Profesorii Katalin Kariko și Drew Weissman, pionieri ai vaccinurilor cu ARN mesager care au deschis calea pentru descoperirea vaccinurilor împotriva Covid-19, au primit luni premiul Nobel pentru Medicină, conform G4Media.ro.…
Vezi articolul

Marius Nistor: Revolta este maximă în momentul de față. Noi suntem informați că Parlamentul României nu are de gând să voteze acordarea a 15% din bugetul general consolidat, spune liderul sindical

„Colegii noștri și-au asumat răspunderea pentru această acțiune, chiar dacă pierd din punct de vedere salarial. Revolta este maximă în momentul de față”, a spus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație, susține trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și examen de admitere la liceu la 16 ani, vârstă la care elevul poate să facă școala de ucenicie la locul de muncă sau poate merge în învățământ dual

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, susține că învățământul obligatoriu ar trebui să se termine la 16 ani, cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pe modelul…
Vezi articolul