OFICIAL Calendarul admiterii absolvenților de școli profesionale de 3 ani în licee duale pentru calificări de nivel 4, rută cu Bacalaureat, anul școlar 2026-2027 / Înscrierea candidaților are loc în perioada 3-17 iulie 2026

335 de vizualizări
Calendarul admiterii absolventilor de învățământ profesional în învățământul dual pentru calificări de nivel 4, anul școlar 2026-2027 / Monitorul Oficial
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat oficial Calendarul admiterii absolvenților de învățământ profesional în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4 (cursuri de zi și seral) pentru anul școlar 2026-2027, conform Cadrului Național al Calificărilor. Calendarul este prevăzut în anexa ordinului nr. 6.422 publicat pe 1 octombrie în Monitorul Oficial și stabilește regulile, condițiile și perioadele exacte pentru înscrierea elevilor.

La admitere pot participa elevii care au terminat școala profesională (3 ani) și vor să își continue studiile pentru calificări profesionale de nivel 4 (nivelul tehnician) în sistemul de învățământ dual – la cursuri de zi (2 ani) sau la cursuri serale (3 ani).

De asemenea, ordinul prevede locuri distincte pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și pentru elevii romi care provin din învățământul de masă sau special.

Admiterea se desfășoară în conformitate cu Metodologia de acces și de organizare a admiterii în învățământul dual pentru nivelul 4, aprobată prin Ordinul nr. 5.733/2022, și cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual aprobată prin Ordinul nr. 5.732/2022, conform Art. 2.

Principalele evenimente din Calendar:

13-17 iulie 2026 Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul dual la clasa a XI-a pentru calificări profesionale de nivel 4, pe baza fișei de înscriere în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4

Unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul dual la clasa a XI-a pentru calificări profesionale de nivel 4 oferă informațiile și îndrumările necesare pentru completarea de către candidați a opțiunilor pentru calificările profesionale din oferta școlii.

N O T Ă: Nu pot fi înscriși candidații cu situația școlară neîncheiată, aflați în stare de corigență sau repetenție sau care nu au promovat examenul de certificare a calificării profesionale de nivel 3. 

29 iulie 2026 Validarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a candidaților declarați admiși în învățământul dual la clasa a XI-a pentru calificări profesionale de nivel 4

Afișarea de către unitățile de învățământ care organizează învățământ dual la clasa a XI-a pentru calificări profesionale de nivel 4 a listei candidaților admiși și a celor respinși

Afișarea precizărilor privind depunerea dosarelor de înscriere de către candidații admiși, respectiv ridicarea fișelor de înscriere de către candidații respinși

Afișarea de precizări prin care candidații admiși la clase/grupe care, în urma primei etape de admitere, se află sub efectivul minim necesar constituirii formațiunilor de studii sunt înștiințați că, după depunerea dosarelor de înscriere, vor fi înmatriculați sub rezerva completării în urma etapei a II-a de admitere a numărului de locuri minim necesar pentru constituirea formațiunilor de studii

Se va preciza, de asemenea, că, dacă nici în etapa a II-a nu se vor ocupa suficiente locuri pentru constituirea efectivelor minime, se poate decide redistribuirea candidaților prin comisia de admitere județeană/a municipiului București în limita locurilor disponibile la alte clase sau unități școlare în cadrul unei ședințe publice la care vor fi invitați să participe.

Cum se realizează admiterea

Admiterea la clasa a XI-a, cu durata de 2 ani, cursuri de zi, se face pe baza opțiunilor absolvenților de învățământ profesional – inclusiv din învățământul dual – din seria curentă sau din seriile anterioare, care nu au fost înmatriculați în altă unitate de învățământ, care nu depășesc cu 3 ani vârsta clasei la data începerii cursurilor și care au obținut certificat de calificare profesională de nivel 3 în același domeniu de pregătire profesională cu cel în care se înscrie calificarea profesională de nivel 4, conform Art. 5.

Art. 6 prevede că admiterea la clasa a XI-a, cu durata de 3 ani, curs seral, se face pe baza opțiunilor absolvenților de învățământ profesional, inclusiv dual, indiferent de vârstă, cu condiția obținerii certificatului de calificare profesională de nivel 3 în același domeniu de pregătire profesională cu cel vizat de calificarea de nivel 4.

În ambele cazuri, opțiunile se exprimă în fișele de înscriere în perioadele prevăzute de calendar.

Clase în limbi materne și restricții

Potrivit Art. 7, pentru clasele de învățământ dual organizate în alte limbi materne decât româna, elevii trebuie să facă dovada că au studiat gimnaziul în acea limbă sau că au promovat proba de evaluare a cunoștințelor de limbă maternă.

Art. 8 stabilește că absolvenții care au obținut certificat de nivel 3 din serii anterioare, dar s-au retras, au întrerupt studiile sau au fost declarați repetenți, nu pot participa la procesul de admitere pentru anul școlar 2026–2027. În cazul lor, se aplică prevederile regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Locuri distincte pentru elevi cu CES și elevi romi

Art. 9 introduce obligativitatea inspectoratelor școlare județene și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București de a aloca locuri distincte pentru integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), proveniți atât din învățământul de masă, cât și din cel special, precum și pentru elevii romi. Aceste locuri sunt suplimentare, în limita a 1–2 locuri la clasă, și sunt detaliate în broșura de admitere (condiții de înscriere, date-limită, unități școlare).

Informații despre înscriere

Acțiunile de informare și instruire cu elevii și părinții privind procedura de admitere și planul de școlarizare se pot desfășura fizic sau online (telefon, e-mail, videoconferință). Diriginții claselor terminale de învățământ profesional și consilierii școlari sunt obligați să informeze și să ofere consultanță absolvenților pe parcursul derulării procesului, potrivit art. 10.

Art. 11 reglementează rezolvarea cazurilor speciale: situații medicale, schimburi de elevi, redistribuirea gemenilor, distribuire pe locuri libere pentru apropiere de domiciliu.

La depunerea dosarului, copia certificatului de naștere și a cărții de identitate trebuie certificată „conform cu originalul” de angajatul unității școlare împuternicit.

Dacă după cele două etape de admitere rămân locuri libere, inspectoratele școlare pot repartiza candidați în intervalul 24 august 2026 până la data începerii cursurilor anului școlar 2026–2027, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, potrivit Art. 12.

Art. 14 prevede că Comisia națională de admitere elaborează precizări, instrucțiuni sau proceduri suplimentare pentru organizarea și desfășurarea admiterii din anul școlar 2026–2027.

Calendarul de admitere aprobat prin ordinul Ministerului Educației pentru anul școlar 2026-2027 se adresează:

  • absolvenților de învățământ profesional (nivel 3), inclusiv din învățământul dual,
  • din seria curentă sau din seriile anterioare,
    care nu sunt deja înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal,
  • care îndeplinesc condițiile de vârstă și de calificare (au certificat de calificare profesională de nivel 3 în același domeniu de pregătire cu cel vizat de nivelul 4).
Calendarul admiterii absolvenților de învățământ profesional în învățământul dual pentru calificări de nivel 4, anul școlar 2026-2027
DOCUMENT ORDIN nr. 6.422 privind organizarea, desfășurarea și Calendarul admiterii absolvenților de învățământ profesional în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului național  al calificărilor, pentru anul școlar 2026-2027


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criteriile de burse în anul școlar 2024-2025, modificate de Ministerul Educației la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț. Contradicție la bursele tehnologice între 2 articole din metodologie, dar și cu legea Educației

Ministerul Educației a modificat Metodologia cadru de acordare a burselor școlare 2024-2025, la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Iuliana Țugui, inspector pentru Învățământ Profesional și Tehnic: E important să știe elevii că în atelierele de mecanică roboții sunt prezenți peste tot / Nu înseamnă că o să lucreze neapărat la strung, sunt alte condiţii, tehnologia este din plin aplicată / Avantajele acestei forme de școlarizare sunt mari

Există elevi și părinți încă reticenți în ceea ce privește învățământul profesional dual, deși în atelierele de mecanică de astăzi „roboții sunt prezenți peste tot” și „sunt alte condiții, tehnologia…
Vezi articolul

LISTA cu locurile libere pentru etapa a II-a de admitere în învățământul profesional și dual 2023, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene / Înscrierile au loc în perioada 25-27 iulie

Situația locurilor rămase libere pentru a doua etapă de admitere în învățământul profesional/dual a fost publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene. Înscrierea candidaților are loc în perioada 25-27 iulie…
Vezi articolul

O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională, spune directoarea Liceului Energetic din Constanța

O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională, spune Claudia Nițu, directoarea Liceului Energetic…
Vezi articolul