OFICIAL Din anul școlar 2025-2026, media elevilor scutiți la Sport pentru o perioadă determinată se va putea încheia cu cel puțin două note, obținute oricând în timpul anului

16.916 vizualizări
Foto: © Sports Images | Dreamstime.com
Mediile elevilor care sunt scutiți de efort fizic la orele de Educație fizică și sport, pe o perioadă determinată, vor putea fi încheiate dacă aceștia au obținut cel puțin două note oricând în timpul anului, potrivit ordinului de ministru care aduce modificări în Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) și publicat în Monitorul Oficial marți, 15 iulie. Până acum elevii aveau nevoie cel puțin două note înainte de perioada de scutire.

Din toamnă, elevii care sunt scutiți la ora de sport pe o anumită perioadă determinată pot obține cel puțin două note/calificative atât înainte, cât și după perioada de scutire, potrivit ordinului de ministru.

Elevii pot primi o notă înainte și o notă după perioada de scutire sau pot primi ambele note înainte sau după această perioadă.

„La articolul 112, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Beneficiarilor primari scutiți de efort fizic la orele de educație fizică și sport, pe o perioadă determinată în timpul anului școlar, li se încheie media la această disciplină, pentru anul școlar respectiv, numai dacă au obținut cel puțin 2 calificative/note. În caz contrar, acestor elevi nu li se încheie media la această disciplină și, respectiv, media anuală se calculează fără media de la această disciplină”.

Modificarea a fost făcută pentru ca încheierea mediilor elevilor care sunt nevoiți să întrerupă practicarea Educației fizice pentru o perioadă determinată de timp să nu fie afectată de perioada în care aceștia au obținut notele/calificativele, a explicat Ministerul Educației și Cercetării într-o postare pe Facebook, când a pus în dezbatere publică proiectul.

Informații de context

ROFUIP prevede obligativitatea elevilor scutiți de efort fizic să fie prezenți la ora de Sport și să aibă încălțăminte adecvată. Potrivit articolului 112, alineatul 1, „Elevii scutiți de efort fizic au obligația de a fi prezenți la orele de educație fizică și sport. Acestor elevi nu li se acordă calificative/note și nu li se încheie media la această disciplină în anul în care sunt scutiți medical.

Conform alineatului 3 al aceluiași articol, „Elevii scutiți medical nu sunt obligați să vină în echipament sportiv la orele de educație fizică și sport, dar trebuie să aibă încălțăminte adecvată pentru sălile de sport. Absențele la aceste ore se consemnează în catalog”.

Acești elevi pot avea sarcini organizatorice, de exemplu, arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ținerea scorului, pentru integrarea lor în colectiv, conform ROFUIP.

Art. 112 — (4) „Pentru integrarea în colectiv a elevilor scutiți medical, în timpul orei de educație fizică și sport, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice care vor avea în vedere recomandările medicale, de exemplu: arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ținerea scorului etc”.

În regulament se mai arată că „pentru elevii scutiți medical, profesorul de educație fizică și sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, „scutit medical în anul școlar”, specificând totodată documentul medical, numărul și data eliberării acestuia. Documentul medical va fi atașat la dosarul personal al elevului, aflat la secretariat.”

Foto: © Sports Images | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii scutiți medical trebuie să fie prezenți la ora de Sport, potrivit ROFUIP: Nu sunt obligați să vină în echipament sportiv, dar trebuie să aibă încălțăminte adecvată pentru sălile de sport
OFICIAL Toate școlile vor putea folosi un catalog electronic din anul școlar 2025-2026, după ce ROFUIP a fost modificat de Ministerul Educației și Cercetării


1 comment
  1. Atenție. Acea materie nu e SPORT. Ci EDUCATIE-FIZICA-SI-SPORT.Ceea ce e altceva. Clar ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cu elevii de până în clasa a IV-a, se poate desfășura școala față în față în condiții de siguranță / Pentru ei, “impactul pe termen lung al educației online va fi masiv și îl vom plăti cu toții” – expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș

“În momentul în care am aduce copiii de până în clasa a IV-a la școală, nu ar fi aceleași probleme ca atunci când am aduce toți copiii la școală,” a…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională 2025. Aproximativ 12.000 de elevi au lipsit de la proba de matematică, la fel ca la limba română / Cinci elevi au fost eliminați pentru că au încercat să copieze

„La proba de Matematică, desfășurată astăzi, 18 martie, în cadrul simulării EN VIII 2025, au participat, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), circa 161.000 de…
Vezi articolul

Autoritățile din Educație nu iau încă măsuri în privința noii tulpini Omicron. Cîmpeanu: Până în acest moment, autoritățile sanitare în frunte cu ministrul Sănătății nu au considerat necesar să previzionăm măsuri pe acest palier

Autoritățile din Educație așteaptă mai întâi un semn din partea Ministerului Sănătății înainte să anunțe vreo decizie privind posibile schimbări în sistem din cauza răspândirii noii variante de coronavirus, tulpina…
Vezi articolul

Profesoară din Bistrița-Năsăud, fost deputat USR – pe cale să devină inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, instituție pe care o dorea desființată. Explicațiile ei pentru presa locală

Profesoara Cristina Iurișniți, fost deputat din partea USR Bistrița-Năsăud, urmează să preia din 1 septembrie poziția de inspector de limbi moderne, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean bistrițean, după cum a…
Vezi articolul