Cu elevii de până în clasa a IV-a, se poate desfășura școala față în față în condiții de siguranță / Pentru ei, “impactul pe termen lung al educației online va fi masiv și îl vom plăti cu toții” – expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș

29.210 vizualizări
Razvan Cherecheș / Foto: Arhiva personală
“În momentul în care am aduce copiii de până în clasa a IV-a la școală, nu ar fi aceleași probleme ca atunci când am aduce toți copiii la școală,” a explicat joi, la Digi 24, Răzvan Cherecheș, expert in sănătate publică. El s-a referit, astfel, la ghidurile de miercuri ale Universității Babeș-Bolyai, care au inclus recomandarea ca școala să se reia în format față în față pentru copiii de până în clasa a IV-a. 

Răzvan Cherecheș este profesor și cercetător la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, unde conduce departamentul de sănătate publică.

El a arătat, în intervenția sa, că școala se poate organiza așa încât să poată oferi condiții de siguranță, dacă sunt doar o parte dintre elevi prezenți – anume, cei mici – și că, dacă aceștia rămân online, impactul negativ pe termen lung va fi “masiv”.

Răzvan Cherecheș la Digi24, despre recomandarea de redeschidere a școlilor pentru elevii din clasele mici:
  • “În momentul în care am aduce copiii până în clasa a IV-a la școală, nu ar fi aceleași probleme ca atunci când am aduce toți copiii la școală. Am putea să îi distanțăm mai mult, clasele ar putea să fie ventilate și ar putea să se organizeze procesele de așa natură ca educația să se poată desfășura în condiții de siguranță.
  • Exact la fel cum, de exemplu, pentru femeile gravide s-au făcut studii care au arătat că, dacă nou născuții nu sunt alăptați imediat, cu toate că vor fi automat infectați, impactul pe termen lung va fi mai negativ decât dacă sunt alăptați, și aici impactul pe termen lung al educației online pentru copiii de până în clasa a 4-a va fi masiv. Și îl vom plăti cu toții.
  • Mai mult, impactul economic este unul masiv, pentru că cel puțin unul dintre părinți trebuie să îi supervizeze pe copii și să rămână în afara circuitului economic”.

Cherecheș a fost contactat pentru a vorbi despre ghidurile prezentate miercuri de experți ai UBB, referitoare la pandemie, sărbători și vaccinare, ghiduri ce prevăd, la capitolul măsuri generale, recomandarea de redeschidere a școlilor primare – detalii aici.


18 comentarii
  1. In Spania copii merg la școala este adevărat ca licieni mai fac online in fiecare clasa trebuie sa fie un geam deschis ca sa fie tot timpul aerisit

  2. Inca un “expert” dl Răzvan Cherecheș iso da cu parerea… abnegatie totala bazata pe pareri personale nefondate si pe comparatii cu tari dezvoltate… atat economic (sanatate) cat si al invatamantului (sistemul educational).

    Fluxul casa scoala al cadrelor didactice prin mijloacele de transport in comun… marile adunari din fata scolilor laiintrarea la ore si la iesire pt dl “Expert” sunt inexistente. Probabl “fundul” domnului sta doar in masina in trecere pe langa aceste aglomeratii pe care probabil le si judeca… sintagma “impact masiv” nu este explicat din pacate…

    Atata vreme cat nu se face dezinfectie la scoala ca la carte, atata vreme cat exista 2 femei de serviciu pe 3 nivele fiecare cu cate 5 clase… vorbim despre siguranta 0 dle. “expert”… traiti degeaba in acelasi birou nestiind adevarul de pe teren… sau poate ca atunci cand cohorta de inspectie se pune in miscare se planteaza si panselutele?

    Daca dvs garantati ca expert in scris si cu semnatura ca garantati sanatatea tuturor implicati in procesul educational si nu doar verbal ca de promisiuni si vorbe sunt satul de 30 de ani… probabil atunci am sa ma gandesc putin si la ce vorbiti dvs in campania de imagine pe care o faceti… daca va intereseaza atat de mult topicul invatamant… poate va indreptati privirea si catre scolile insalubre din Romania…

    Pana atunci tacerea si coada intre picioare este cea mai buna varianta Dle “Expert”… si daca aveti ceva de spus la ceea ce am scris aici… aveti dreptul la replica… raspundeti la comentariul meu intru-un mod de Expert cu argumente, cifre si statistici….

    Dar nu cred ca veti face asta… pentru ca asta fac toti… se dau experti in diverse si cand este de argumentat isi pierd cuvintele…

    Haideti sa facem o dezbatere adevarata daca puteti

  3. Vad ca expertii in sanatate publica au devenit si experti in educatie. In aceasta perioada copiii nu sunt trimisi in padure si nu sunt crescuti de lupi.

    Pentru unii invatatul acasa poate fi o sansa. O sansa sa fie mai creativi, sa faca ceva ce le place si care ii intereseaza, sa citeasca o carte care le place si nu una impusa de scoala etc.

    Ii recomand sa citeasca o carte de logica elementara si dupa aia sa faca comparatii intre scoala si laptele matern.

  4. In Franța școlile sunt deschise și nu am auzit sa fie focare de infecții la școală. La noi, școala ( directoarea) ne trimite un mail de cate ori este un caz de Covid (este obligatoriu) : prof sau elev. Și am constatat că mailurile sunt în prima săptămână de școală… Deci covidul l-au luat în vacanță. Copilul meu sta la școală de la 8h30 la 18 și se duce la cantina. Nu au loc de distanțare pentru că toți elevii sunt la școală. Sunt unii langa alții. E in școală primară, clasa 1. Este foarte bine și pentru el și pentru noi. Ba se mai duc și la piscina cu școala, e obligatoriu. Ce țară în Europa a închis școlile atâta timp? Mi se pare că mai peste tot s-au reluat cursurile în prezential.

  5. In primul rand, pentru ca elevii sa stea mai rasfirati este nevoie de mai multi profesori. In al doilea rand, orele sunt de la 8-12, deci nu rezolva problema parintilor care nu au cu cine sa-si lase copilul. Sau dupa ora 12 copiii pot sa ramana
    nesupravegheati?

    1. Si daca stau acasa ce faci cu ei? Ce s-a propus e o solutie pentru educatia copiilor nu pt confortul tau. Pun pariu ca nu ai citit cu atentie articolul.

  6. Asa cum se fac alegeri ar trebui si copiii la scoala si gradinite.Toti suntem constienti de virus si chiar se respectau regulile.Masa usor de manipulat.Nu ai carte nu ai parte.

    1. Nu mai comparati mere cu pere!
      La vot nu stai stai 5-6 ore impreuna cu inca 30-35 de oameni intr-o sala mica, nu mergi zi de zi, eventual si cu transportul in comun vreo 40-45 min.
      Iar de invatat, cine vrea sa invete, invata (chiar daca este nevoie de un efort suplimentar din partea copilului, parintilor si profesorilor).
      In scola copilului meu (si in multe alte scoli) au aparut cazuri dupa primele saptamani de scoala si s-a trecut in online.
      Daca nu s-ar fi luat decizia de inchidere a tuturor scolilor, tot s-ar fi inchis rand pe rand, din cauza cazurilor de infectare. Iar daca profesorii se imbolnavesc, nu se va mai face scoala deloc…

  7. Ce sa spun… Poate doar elevii de clasa întâi ar trebui adusi la scoala în plina pandemie, ca ei învață să scrie și sa citească.
    Însă scopul mascat de a aduce toți preșcolarii și școlarii mici la grădinițe, respectiv la scoala, este ca părintii sunt mult mai liniștiți la serviciu decât slugarindu-si acasă proprii copiii (totuși pe bani, adica pe 75%din salariul care o fi).

    1. Cei care gandesc in acest fel ii jignesc pe majoritatea parintilor care se straduiesc din rasputeri sa se descurce in aceste vremuri grele.
      In primul rand, cei 75% din salariu se dau doar in anumite conditii – v. legea. Apoi, exista o limita care ii dezavantajeaza pe cei cu salariul peste salariul mediu brut (75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut).
      Ceilalti parinti trebuie sa se descurce si cu lucratul de acasa, si cu supravegheatul copiilor de gradinita, si cu scoala online pentru copiii pana in clasa a IV-a.
      Apoi, cei care gandesc asa sigur nu au copii mici, sa vada cum ii afecteaza izolarea, cum le scade atentia, cum ii dor ochii de la monitor si cum le scade si capacitatea de a se concentra. Si cum se fac si mai irascibili, ca doar, cand parintele are o sedinta, il repede fara sa vrea pe copil.
      Si, cei care gandesc asa, nu stiu ca exista copii care nu au acces la online. Sau ca sunt profesori care nu se descurca asa de bine in online.
      Sa faca acesti oameni cursuri online, apoi sa mearga la acelasi curs fizic, sa vada unde inteleg mai bine ce li se explica si unde interactioneaza mai bine cu instructorul/profesorul.
      M-am saturat de atata orbire, de atata manipulare si de atata indiferenta la sfatul celor care ar putea ajuta ca impactul acestei pandemii, oricum ar fi ea, sa nu mai fie asa mare asupra copiilor!

        1. Nu zau? Si daca ne imbolnavim…ce e? A bagat presa frica in voi. Daca ai fi vazut in ce stare erau cei internati anul trecut cu gripa sezoniera ai sta mai linistit. Wow, ATI supraaglomerat!! Normal, cand au abia 7-8 paturi. Daca sunt 9 pacienti, e deja supraaglomerat. Daca ma imbolnavesc, refuz internarea si ma tratez acasa.

          1. Sper sa nu te îmbolnăvești de la copilul tău de curs primar, asimptomatic, după ce va fi adus la școală, la sfatul lui Cherecheș.

          2. Vezi-ti, nene, de treaba ta!!! Dacă te îmbolnăvești, te tratezi acasa! Ha ha ha, ai grija ce îți dorești! Mai vb când o sa simți efectele Covid! Curajosule!

      1. Doamna Elena, atâta timp cât ati putut sta acasă plătită, doi ani sa va creșteți copilul dupa ce l-ați născut, plus încă un an fără plata (în caz ca soțul dvs câștiga suficient), atâta timp cât puteți sta acasă în pandemie cu preșcolarul sau cu scolarul pana la o varsta mare deja (12 ani), nu se justifica sa va lamentati ca e normal sa va străduiți oricât de mult pentru propriul dvs copil.

        1. Aici nu este vorba despre mine. Oricum, am fost platita din gramada mare de bani pe care statul a primit-o si pe care o primeste in continuare in urma contributiei mele la sanatate si asigurari sociale.
          Apoi, daca mi-as duce copiii la gradinita si la scoala pentru 4 ore, tot as pierde timp pe drum. Deci nu as avea nici un castig personal, din contra, ar fi o situatie in plus de gestionat. Dar ne indepartam de la tema articolului.
          Problema este legata de copii, nu stiu de ce nu intelegeti asta toti care credeti ca parintii care cer schimbare sunt comozi sau ingrati. Daca ar fi o masura pe termen scurt (ex. 2 saptamani), nu as avea nimic de comentat. Dar, pe termen mediu si lung, toate aceste restrictii ii afecteaza pe copii. Si nu o spun doar eu, care nu am studii de psihologie sau medicina, ci o spun cei care chiar isi bazeaza ideile pe stiinta. Si s-a dovedit ca nu scolile sunt adevaratele focare. De petrecerile organizate in partide, de altele de alta natura ce sa mai zic, de ce nu comentati? I-ati gasit pe copii care, prin faptul ca ar merge la soala sau la gradinita, ar omori tot poporul nostru bun si drept.
          Pacat ca nici macar nu s-a incercat implementarea unei solutii partiale, cum au facut alte tari. S-a inchis tot, pentru ca a fost mai usor.
          Va doresc la toti sa va dea Dumnezeu intelepciune si sa va deschida ochii si mintea, sa nu va mai lasati manipulati si sa nu mai folositi clisee dictate de altii.
          Si sa puteti citi articole de genul acestuia intr-un mod obiectiv. Sau poate ca sunt mai bune stirile cu titluri alarmiste scrise pe jumatate de ecran, cu rosu si cu semne de exclamare…

          1. Vreau sa va spun ca am 3 colege bolnave de Covid, iar una dintre ele este în stare foarte grava. Chiar nu doresc nimănui sa se îmbolnăvească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Teatrul Țăndărică va transmite online, de marți de la ora 10:00, spectacolele pentru copii. Călin Mocanu, director: Există nevoia de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale

Teatrul Țăndărică va transmite gratuit spectacolele pentru copii, pe pagina de Facebook a instituției, în contextul epidemiei de coronavirus. Primul spectacol de teatru pe care copiii și părinții îl vor…
Vezi articolul

Reacție dură a părinților, la cazurile Caracal și Dâmbovița: Părinții cer Președinției și Guvernului o strategie națională cu aplicabilitate locală pentru creșterea siguranţei copiilor

Federația asociațiilor de părinți reacționează la modul în care gestionează autoritățile cazurile tragice de la Caracal și Dâmbovița și cer Guvernului să descrie “activitățile desfășurate de instituții pentru siguranța și…
Vezi articolul