OFICIAL Mihai Dimian a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, anunță PNL

7.029 de vizualizări
Mihai Dimian / Foto: pagina de Facebook
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat luni, în unanimitate, propunerea ca profesorul universitar Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, să preia funcția de ministru al Educației și Cercetării, conform unui comunicat de presă al PNL, citat de Agerpres.

Propunerea a fost făcută la inițiativa președintelui partidului și premierului României, Ilie Bolojan.

„Domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. În cadrul ședinței BPN, acesta a prezentat viziunea sa asupra reformării și dezvoltării domeniului educației”, se arată în comunicatul formațiunii.

Rectorul Mihai Dimian este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației, precizează sursa citată.

Potrivit PNL, Mihai Dimian este profesor universitar și conducător de doctorat la Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava și, din anul 2024, rectorul Universității, fiind dublu licențiat, în fizică și matematică, la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași.

Acesta a studiat și a fost asistent de cercetare în Franța, la Universitatea din Versailles și a obținut titlul de doctor în inginerie electrică și electronică în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Maryland din College Park. El a fost cercetător la Institutul Max Planck din Germania și profesor asistent, ulterior profesor asociat și conducător de doctorat în inginerie electrică și electronică la Universitatea Howard din Washington DC, SUA, mai arată PNL.

Capacitățile și rezultatele remarcabile în domeniul educației și cercetării sunt completate și de excelentele abilități de manager instituțional și lider al comunității. A elaborat și implementat numeroase proiecte de dezvoltare a infrastructurii didactice și de cercetare, de formare a tinerilor cercetători și atragere a profesorilor și cercetătorilor din străinătate, iar în prezent coordonează implementarea celui mai mare program de investiții din istoria universității, pentru dezvoltarea celui de al doilea campus al universității, din diverse surse de finanțare. A fost implicat în dezvoltarea a mai mult de 30 de programe noi de studii universitare, îmbunătățind semnificativ oferta educațională a Universității ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava’, se mai arată în prezentarea PNL.

Potrivit PNL, Mihai Dimian are o ‘colaborare foarte bună cu învățământul preuniversitar, fiind implicat în coordonarea și organizarea de olimpiade naționale și internaționale, concursuri și tabere de știință și tehnologie pentru elevi, participând la consfătuiri anuale cu directorii de unități de învățământ preuniversitar și la cercuri pedagogice, vizitând școli și licee din regiune, inclusiv pentru a implica elevii în experimente de știință‘.

El nu a fost și nu este membru al vreunui partid politic, conform sursei citate.

Informații de context

Mihai Dimian a fost prezent la ședința online a conducerii PNL, în care a citit 10 minute discursul, după care a răspuns lucruri generale la întrebările membrilor PNL, potrivit surselor Edupedu.ro.

Rectorul Mihai Dimian s-a remarcat printr-o serie de gafe și de controverse în ultima săptămână, când a dat declarații confuze atât cu privire la opinia sa referitoare la implicarea politicului în educație, cât și cu privire la ce înseamnă un autoplagiat.

  • O nouă gafă marca Mihai Dimian, care parează discuțiile despre autoplagiat științific acuzându-l voalat pe scriitorul Cărtărescu: „Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior” / Cărtărescu a listat transparent în carte revistele care au publicat eseurile, pe când articolul cosemnat de rectorul USV și analizat de Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ioan Aurel Pop a demisionat din conducerea Consiliului responsabil cu atestarea titlurilor universitare, CNATDCU, Mircea Dumitru devine președinte până la expirarea actualului mandat, în 2024 / Pop, autosuspendat, spunea în 2022 că aceasta este o instituție „anacronică”, dar a păstrat până acum titlul de președinte

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și-a dat demisia din Consiliul general al CNATDCU, forul care până recent era cunoscut cel mai bine pentru verificarea doctoratelor plagiate, iar președinte CNATDCU…
Vezi articolul

Minimum 15 credite transferabile obținute prin cursuri de formare continuă o dată la 5 ani, condiție pentru profesori în proiectul legii Deca. Impactul formărilor va fi monitorizat la clasă, anunță ministra

Profesorii vor trebui să obțină minimum 15 credite ECTS prin cursuri de formare continuă, la fiecare 5 ani, începând de la data licențierii în cariera didactică (actuala definitivare în învățământ…
Vezi articolul

Anul școlar 2023-2024 să înceapă pe 11 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât stabilise Cîmpeanu – propunere oficială a ministrului Ligia Deca, ce ar menține România în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală / Vor fi cu 7 zile de cursuri în plus față de actualul an școlar

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost lansat în dezbatere de Ministerul Educației vineri, 27 ianuarie. Școala ar începe pe 11 septembrie 2023, iar elevii ar merge la cursuri până pe…
Vezi articolul
Titularizarea 2025

Este o problemă și pentru profesorii care sunt pe viabilitatea postului, spune o directoare de școală: Avem colegi care s-au pregătit, anul acesta, să meargă la titularizare, tocmai pentru a obține acea notă de 7 și pentru a deveni titulari ai sistemului. Pentru ei, e o mare incertitudine

O directoare de școală din mediul rural a semnalat, pentru Edupedu.ro, că este o problemă și în cazul profesorilor care sunt angajați pe viabilitatea postului și s-au pregătit pentru concursul…
Vezi articolul