OFICIAL Peste 1.500 de posturi didactice și de cercetare în 52 de universități, scoase la concurs de ministerul Educației în anul universitar 2024-2025

10.481 de vizualizări
Foto: © Auremar | Dreamstime.com
Peste 1.500 de posturi didactice și de cercetare în universități sunt scoase la concurs de ministerul Educației în anul universitar 2024-2025, potrivit anunțului publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii noiembrie. Este vorba de posturi pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, conform documentului.
  • Edupedu.ro prezintă mai jos lista integrală de 60 de pagini de posturi scoase la concurs în 52 de universități. Anunțul a fost publicat de Ministerul Educației în Monitorul Oficial pe 28 noiembrie 2024, partea a III-a.

Posturile scoase la concurs pot fi ocupate pe baza regulilor aprobate prin Hotărârea de Guvern (HG) 1339/2023. Edupedu.ro a scris despre acestea că introduc o noutate: pentru funcția de asistent universitar nu mai este obligatorie diploma de doctorat, este suficientă înmatricularea la un program de doctorat.

De exemplu, la Universitatea din București (UB), „calendarul desfășurării concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante va fi afișat după aprobarea din ședința Senatului” din data de 18.12.2024, conform unor precizări ale UB. „Perioada de depunere a dosarelor de concurs se va încheia în prima jumătate a lunii ianuarie 2025”, mai transmite instituția.

FOTO DOCUMENT Lista posturilor scoase la concurs în universități în anul universitar 2024-2025:

Foto: © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu condiționăm profesorii să participe la corectare la simulare pentru a fi chemați la Evaluare Națională sau Bacalaureat 2026, dar îi recomandăm cu prioritate pe cei prezenți, spune Sorin Ion, MEC

Ministerul Educației și Cercetării nu a condiționat participarea profesorilor la simulările examenelor naționale de prezența lor la Bacalaureat sau Evaluarea Națională 2026, însă recomandă inspectoratelor să îi selecteze cu prioritate…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, de Ziua Educației: Lipsa de respect față de acest domeniu, în frunte cu actualul ministru al educației, este atât de mare, încât avalanșa lor de mesaje, cu ocazia acestei zile, nu are acoperire în realitate

Lipsa mesajelor de Ziua Mondială a Educației din partea clasei politice, care coincide cu ziua când se votează și moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, arată „lipsa de respect” față…
Vezi articolul

Studenții îi cer ministrului Educației masteratul didactic, minim 25% proporție pentru studenți în alegerea rectorilor și creșterea finanțării

Studenții îi cer ministrului Educației să pornească masteratul didactic, prin elaborarea planurilor de învățământ pentru acest ciclu. Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR) îi solicită ministrului Ecaterina Andronescu și să-și respecte poziția…
Vezi articolul

Elevii, studenții, pensionarii și veteranii, lăsați fără reducere la bilete și abonamentele de transport rutier județean privat – printre efectele unei OUG pe care Guvernul a aprobat-o marti

Un proiect de Ordonanță de Urgență care scoate transportul rutier intra-județean privat, dintre localitățile aceluiași județ, din sfera serviciului public și îl transformă în serviciu comercial, a fost aprobat pe…
Vezi articolul