OFICIAL Profesorilor titulari în 3 sau mai multe școli li se va constitui norma didactică astfel încât numărul școlilor să fie cel mult egal cu al celor din anul școlar 2024-2025

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com

Pentru profesorii care sunt titulari în 3 sau mai multe unități de învățământ, norma lor didactică se va constitui, în condițiile legii, astfel încât numărul unităților de învățământ să fie cel mult egal cu al celor din anul școlar 2024-2025, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026. Procedura prevede aplicarea măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare prevede, cunoscută drept Legea Bolojan.

Articolul 6 – „(14) Cadrelor didactice titulare în 3 sau mai multe unități de învățământ, în anul școlar 2025-2026, li se va constitui norma didactică de predare, în condițiile legii, astfel încât numărul unităților de învățământ să fie cel mult egal cu al celor din anul școlar 2024-2025”, conform procedurii.

În perioada 20-22 august, profesorii care au nevoie de completarea normei didactice de predare pot participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare.

Pentru completarea normei didactice de predare, profesorii titulari, debutanți și cei angajați pe durata de viabilitatea postului au putut depune la inspectoratul școlar, până la data de 14 august, cererea și documentele justificative.

În cazul în care un cadru didactic nu a depus cererea și documentele justificative, conducerea unităţii de învăţământ depune/transmite documentele respective la inspectoratul școlar, iar comisia judeţeană de mobilitate îi atribuie, din oficiu, un post didactic/o catedră vacant(ă) la finalul ședinței de repartizare din lista afişată, conform punctajului.

În anul școlar 2025-2026, profesorii titulari care nu își pot completa norma de predare nici la nivel județean pot primi până la 4 ore pentru activități remediale sau de stimulare a excelenței didactice,  potrivit procedurii oficiale privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesorii titulari care nu își pot completa norma de predare nici la nivel județean pot primi până la 4 ore pentru activități remediale sau de stimulare a excelenței didactice, în anul școlar 2025-2026
OFICIAL Noul calendar al mobilității profesorilor pentru anul școlar 2025-2026 / În perioada 11-22 august au loc toate etapele prin care crește norma didactică conform Legii 141
OFICIAL Profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, dacă nu sunt mulțumiți de orele primite în alte școli. În acest caz, le este afectată și vechimea în muncă/învățământ
OFICIAL Profesorii de la liceele și școlile profesionale din mediul rural își vor putea completa până la 1/4 din ore cu discipline din aceeași arie curriculară – procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026
OFICIAL 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, pentru toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar, vor fi incluse obligatoriu în atribuțiile postului didactic – procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026
OFICIAL De luni, 11 august, școlile încep să încadreze profesorii în anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice de predare / Care este ordinea încadrării – procedură
OFICIAL Procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice, a fost publicată / În perioada 11-18 august 2025 școlile reactualizează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
Exit mobile version