Op Ed / Daniel Funeriu: Zece ani pierduți pentru educație

3.117 vizualizări
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com
Astăzi se împlinesc 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii educației 1/2011. Pentru adoptarea ei au fost făcute cele mai complexe deliberări din câte cunosc (începute cu raportul Comisiei Miclea [1] din 2007 și finalizate cu trecerea legii în variantă foarte apropiată de cea finală prin Camera Deputaților). Majoritatea conceptelor legii izvorăsc din rapoartele Comisiei Miclea (Mircea Miclea a avut contribuția principală) și au fost completate de mine, de Lazăr Vlăsceanu și de Răzvan Florian, precum și de alți participanți în deliberările publice. Aici găsiți întreg demersul.

Voi descrie aici, sintetic, ce au pierdut românii prin demolarea acestei legi [2] de către PSD (guvernul Ponta și miniștrii lui), într-un format simplu: ce ar fi fost azi dacă legea ar fi fost aplicată la literă.

  1. Am fi avut directori de școli de calitate, câștigători ai unor concursuri în care factorul politic ar fi avut influență zero. Directorii ar fi fost selecționați din sânul unui corp de elită, făcut în urma unor formări profesionale de top și selecții adevărate. Legea a fost modificată pentru a da putere totală politicului în selecția directorilor.
  2. Am fi rezolvat problema programei și examenelor, corelându-le. Degeaba predăm materii diverse, dacă examenele de-a VIII-a și bacalaureatul se dau din 2-3 materii: copiii învață materiile de examen, nu cele predate. Legea prevedea introducerea graduală a predării transdisciplinare și a unei evaluări pe măsură, astfel încât copiii să fie încurajați să învețe la toate materiile. Legea a fost modificată astfel încât azi se predă și se evaluează la fel ca acum 10 ani. Rezultatele elevilor ar fi fost mult mai bune, pentru că lipsurile lor ar fi fost depistate devreme în cadrul evaluărilor de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Nimeni nu s-a ocupat serios de această temă.
  3. Am fi avut profesori de calitate. Cel puțin o treime dintre profesori ar fi fost, azi, perfect formați profesional, bine selectați și, mai ales, corect răsplătiți. Legea introducea masterul didactic și formare profesională prin practică alături de cei mai buni profesori din sistem. Selecția ar fi fost făcută la nivel național, printr-un examen serios la finalul formării profesionale, iar angajarea la școală.
  4. Am fi avut finanțare diferențiată a școlilor în funcție de performanța lor. Ar fi fost răsplătite atât școlile care au olimpici, cât și cele care reușesc să aducă înspre școală copii săraci din comunități sărace și slab educate. Această prevedere nu s-a aplicat niciodată.
  5. Am fi fost perfect pregătiți pentru pandemie: legea prevede încă de acum 10 ani înființarea unei biblioteci școlare virtuale care să conțină toate resursele necesare, inclusiv formarea profesorilor pentru predare digitală, precum și proiecte finanțate din bani europeni pentru a aduce internetul în școli. După ce am plecat din minister, în 9 februarie 2012, nu s-a făcut nimic.
  6. Am fi avut un abandon școlar mult mai mic și mai mulți elevi din fiecare generație în liceele ”bune”: clasa a IX-a ar fi fost la școala generală, astfel educația de bază, de 10 clase, până la vârsta de 16 ani s-ar fi desfășurat aproape de casă, cu reducerea abandonului școlar ca o consecință. Este cunoscut că cea mai mare hemoragie a părăsirii școlii se face între clasa a VIII-a și a IX-a.
  7. Activitățile extrașcolare ar fi fost superb organizate: legea prevedea înființarea muzeelor interactive ale științei în jurul cărora s-ar fi structurat întreaga rețea de activități extrașcolare, de la cele artistice la cele de învățare remedială sau pentru performanță. În loc de lucruri cu sens, utile copiilor, cei pe care i-ați votat au risipit banii europeni pe baliverne. Miliarde de euro pe baliverne, nu pe educație.
  8. Am fi avut un învățământ profesional de calitate. Am început, conform legii, învățământul profesional pe model dual german în 2012, cu deschiderea școlii Kronstadt din Brașov. După… au moșmondit legea și măsurile până s-a dus aproape totul de râpă.
  9. Am fi avut universități curate și performante: școlile doctorale proaste ar fi fost închise, plagiatorii dați afară din universități, locurile ar fi fost finanțate la ceea ce e relevant pentru societate, iar universitățile ar fi fost finanțate în funcție de performanța lor. După clasificarea făcută de mine în 2011 nimeni nu a mai făcut nimic, dar toți au vorbit despre cum o vor face. Iar acum, în loc ca universitățile să fie finanțate în funcție de performanță, sunt încă finanțate din pixul politic al ministrului.
  10. Doctoratele ar fi fost ”pe bune”: ar fi primit finanțare doar pe bază de competiție cele mai bune proiecte din cele mai bune grupuri de cercetare, prezentate de cei mai brilianți tineri. Evident, odată cu plecarea mea din minister, legea a fost schimbată, organizarea doctoratelor compromisă.

Sigur, sunt mult mai multe lucruri care pot fi spuse, mă opresc la 10. Dacă vă gândiți bine, aproape de fiecare dată când apare vreo problemă cu educația copilului dumneavoastră soluția e una din cele 10 măsuri de mai sus, impecabil gândite în Legea 1/2011.

În loc de concluzie, trebuie să constatăm că realitatea sumbră de azi e rezultatul votului de ieri: când votezi deștepți, ai parte de lucruri deștepte. Când votezi proști mafioți, ai parte de prostie și hoție, când votezi mesianici, ai parte de vise frumos ambalate, dar și de o trezire cam neplăcută.

Din păcate nu cred că în curând vom mai avea șansa unei atât de bune articulări legislative în educație. Tot din păcate, și dacă am avea și ne-am ține serios de treabă, rezultatele se vor vedea abia peste 10 ani. Pe care nu i-am fi pierdut dacă am fi știut să profităm de nesperata șansă a Legii 1/2011 care, chiar dacă a ajuns să fie demolată, are meritul de a fi arătat că se poate legifera o adevărată modernizare.

Mult noroc, că aveți nevoie!


[1] Mircea Miclea profesor, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, şi formată din Daniel David – vicepreşedinte, vicepreşedinte al Consiliului Ştiinţific, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Daniel Funeriu – vicepreşedinte, cercetător, Universitatea Tehnică din Műnchen, Germania, Răzvan Valentin Florian – secretar, director executiv Asociaţia „Ad Astra”, Dragoş Ciuparu, profesor, Universitatea de Petrol şi Gaze „Ploieşti”, Mihai Ionac, profesor, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, Timişoara, Tudor Luchian, conferenţiar, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, Dorel Banabic, profesor, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Romiţă Iucu, prorector, Universitatea Bucureşti, Petre T. Frangopol, consilier, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, Lazăr Vlăsceanu, profesor, Universitatea Bucureşti, Cezar Bârzea, profesor, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

[2] https://www.dropbox.com/s/elrhmritfk0usu1/Modernizarea%20educatiei%202007-2012.pdf?dl=0

____

Despre autor:

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţiei condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.

Citește și:

2014: Prima luare de pozitie fata de lovitura data Educatiei de Guvern. Mircea Miclea: Este un pact national anti-educatie, readuce impostura in doctorate, rectorii pot fi pe viata, universitatile private isi fac regulile. Este o grozavie

Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial: Se poate organiza o a treia sesiune de BAC, elevii fara bacalaureat se pot pregati la facultate, terenurile cluburilor elevilor pot trece in domeniul autoritatilor locale, se pot organiza doctorate si la formele de invatamant cu frecventa redusa

2013: Doi ani de la intrarea in vigoare a legii Educatiei Nationale. Cum au modificat-o cei 6 ministri si jumatate din ultimul an

Guvernul modifica Legea Educatiei prin Ordonanta de Urgenta: Durata invatamantului obligatoriu creste la 11 ani si clasa a IX-a ramane la liceu. Cand vor da elevii examene interdisciplinare la Evaluarea Nationala si la Bacalaureat

Ministerul Educatiei modifica modalitatea de finantare a universitatilor: din 2014 se revine la indicatorii de calitate

Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial: Universitatile sunt obligate sa vireze Ministerului 5% din taxele incasate de la studentii straini

Cum primesc sindicatele din educatie noi prerogative: Ordonanta de Urgenta care ii face pe liderii de sindicat evaluatori ai calitatii invatamantului si le garanteaza salariul intreg, dar ore mai putine la clasa

VIDEO Amendament la modificarea Constitutiei: Institutiile de invatamant superior isi gestioneaza direct patrimoniul. Ioan Stanomir: Se poate specula ca exista interese legate de patrimoniul imobiliar al unor universitati, mai ales particulare

CCR: Modificarea Legii Educatiei Nationale care faciliteaza trecerea patrimoniului universitatilor private in mainile fondatorilor este neconstitutionala

2012: Ultimele lovituri date de Ecaterina Andronescu reformei in educatie: Dispar incompatibilitatile rector-parlamentar, pensionarii pot fi rectori si directori, institutele de cercetare pot sa treaca in subordinea universitatilor


15 comentarii
  1. Directori și profesori de calitate se obțin facandu-;i răspunzători de rezultatele elevilor lor la examenele naționale.
    Învatamant profesional de calitate adevărată pot face doar angajatorii; nimeni nu știe mai bine că ei ce trebuie sa știe viitorul lucrător.

  2. Clasa “0” – import din legea educatiei din Japonia. Acolo e necesara pentru ca elevul in clasa I trebuie sa cunoasca peste 100 de caractere din silabare. La noi ce au de invatat in clasa 0?
    Clasa a 9-a in gimnaziu – import din legea educatiei din Japonia. Acolo in clasa a 9-a se termina alfabetizarea (peste 2000 de caractere necesare pentru a citi un ziar) . Am ajuns si noi sa alfabetizam si dupa clasa a 9-a. S-a gandit minunatul Funeriu de unde se scot 2 sail de clasa in plus ? La sate a fost si este o problema.
    Saptamana scoala astfel-import din Japonia dar e altfel, acolo , in Japonia toata vacanta elevii au activitati extrascolare !

    Domnule Mircea, venit de 4000 NU exista. Pe fluturas apar niste procente “taiate” cu ani in urma, daca se scad acei bani, nu mai raman decat ceva peste 3000 salariile se opresc din crestere la 25 de ani vechime pana la pensie raman pe loc, inainte de noua lege a salarizarii la fiecare 5 ani mai urca putin… . Uite cum se fac taierile de venituri mascate! Nu toata lumea are dirigentie (depinde de director) si nici alte sporuri sau ore suplimentare. Am ajuns aproape sa regret ca am ramas in invatamant. A fost pasiune si placere, acum astept (3-4 ani) sa ma pensionez(anticipat) si sper sa nu-mi dea in cap un elev pana atunci. Mai am cate 1-2 elevi care doresc sa invete ceva, restul zero creier. Minunile pe care fiecare ministru le-a implementat au adus invatamantul la un nivel minunat -2 metri . Oricine are o parere buna/rea si-o impune. Parintii, elevii, analfabetii, toata lumea “cere” iar rezultatul ne-a adus la un nivel de -2 metri. Profesorul nu mai e profesor, suntem orice- politist, medic, femeie de serviciu etc, si pentru activitatea de baza nu mai e vreme. Suntem luati in suturi…. etc

  3. Ce bine ar fi fost daca “am fi avut” si ministrii de calitate la invatamant, in special unii care sa se prezinte pregatiti la serviciu, fara sa fie nevoie sa le sopteasca o doamna secretara de stat, chiar in fata ziaristilor si a intregii tari. Asta nu inseamna ca nu aveti dreptate in ceea ce ati scris mai sus.
    “Când votezi proști mafioți, ai parte de prostie și hoție, când votezi mesianici, ai parte de vise frumos ambalate, dar și de o trezire cam neplăcută.” Asta cam asa e, da nici “domniile voastre” n-ati fost deloc usa de biserica.

  4. Cand doi indivizi notorii unul fost director al oficiului de spalare a banilor, Baraga, si-a obtinut toate diplomele in fals, inclusiv atestatul de caonducator doctorat in Universitatea de Agronomie si Medicina Veterinara condusa de actualul ministru al educatiei Campeanu si al doilea Vlad Voiculescu ministru al sanatatii care isi prezinta ca diploma de master o instiintare Bescheid a unei universitatii vieneze prin care ministerul educatiei i-a echivalat studiile.
    Asa arata o diploma de master la Vienna University:
    https://vdocument.in/mba-diploma-wirtschaftsuniversitat-wien-vienna-university-of-economics-and.html
    Cer ziaristilor sa solicite universitatii vieneze o copie dupa Teza de masterat a lui Voiculescu care este document public ca si teza de licenta sau doctorat sa aflam cine i-a fost profesorul coordonator si comisia de examen. Ajunge un baraga.Spor la munca ziaristi!

  5. Mai țineți minte cum arătau Evaluarea Națională ș mai ales Bacalaureatul înainte? Cum se copia? Funeriu a introdus supravegherea video. Și acum se mai fraudează, dar incomparabil mai puțin. Bine, cifrele de promovare arată bine că se dau subiecte de dificultate jenantă, dar asta e altă poveste.

  6. Funeriu, acest Baba Vanga, isi da mereu cu parerea. De ce ar trebui sa-l ascultam? L-am vazut la treaba si ne ajunge. Edupedu il scoate de la naftalina din nou si din nou …. Jalnic!

  7. Da, dl Funeriu. Poți să fii mândru de această lege. Ai oprit ”invazia” profesorilor din Republica Moldova. Ai exclus articolele, ce stabileau echivalarea gradelor didactice. Nu vor mai fi un pericol pentru învîțământul din România.

  8. Nu înțeleg , totuși, de ce nu l-au lăsat pe domnul Staș sa facă treabă…
    Romania Eeeeduuuucaaaatăaaa! De către Anisie, Abramburica și acum Stănescu…

  9. Vreți sa-l reabilitati, după prostiile făcute ca Ministru al Educației.. Nu veti reuși și nu-l regretă nimeni. Legea lui însemna trimiterea sistemului cu 50 de ani în urmă…De aceea a fost modificată. A propos, ați uitat sa-i menționați diplomele obținute prin Malawi, Congo Belgian sau Rhodesia…

  10. Atâtea somități și-au pus amprenta asupra învățământului românesc încât au reușit să facă un mare ghiveci. Doar sa îngreunat ghiozdanul și autorii manualelor au vrut să-și demonstreze care mai de care inteligența. Au reușit doar să încarce materiile cu balast, chestii care nicicând nu vor folosi cuiva.
    De ce învață un elev de clasa V a despre creșterea animalelor incluzând rase și tot tacâmul de parcă ar trebui să devină fermier? De ce a fost nevoie de manual de educație fizică?
    Sunt multe chestii anapoda în învățământul românesc.
    Distrugeți copiilor copilăria cu programa pe masura olimpicilor.

  11. Chiar nu pricepeti ca Funeriu NU e specialist in educatie? El a fost numit ministru al educatiei pe criteriul “pixelul albastru”. Pacat ca coborati nivelul Edupedu cu parerile unor astfel de “specialisti”. Asta nu inseamna ca tot ce spune e fals ….

  12. Ce nu înțelege acest domn care se bagă mereu în seamă (nu-i dă pace pixelul, pesemne) este că nici cucu nu vine în învățământ cu 2.500 de lei salariu net și având ca perspectivă 4.000 de lei după o viață de muncă.
    Haideți să mai bine să facem o statistică simplă (alo, domnu’ Pieleanu, se aude?): câți absolvenți de universitate se regăsesc în “sistem” în ultimii, să zicem, 10 ani? După asta mai discutăm despre frumoasa lege inutilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nouă scenarii pentru evoluția universităților în următorul deceniu, sub impactul inteligenței artificiale, al tensiunilor geopolitice, al presiunilor autoritare sau tehnocrate – Asociația Universităților Europene

La ce poate să se aștepte o universitate, când nu are resursele să țină pasul cu schimbările cauzate de tehnologie pe piața muncii? Dar când vede cum, în țările din…
Vezi articolul