Ora de Educație Rutieră a început în 140 de școli din București: elevii învață regulile pentru pietoni și bicicliști, dar și de ce trebuie să le respecte

380 de vizualizări
Ora de Educație Rutieră, proiect organizat de Asociația EDIT în parteneriat cu Primăria București si Poliția Română, a debutat în 140 de școli din Capitală. Elevii de clasele a III-a şi a IV-a învață la “Ora de Educație Rutieră” regulile de circulație și află de ce trebuie să le respecte, în calitate de pietoni.

De la regulile despre cum să traverseze stradă corect, la cele cu privire la folosirea centurii de siguranță și folosirea scaunului auto, până la regulile care se adresează bicicliștilor, activitățile de la “Ora de Educație Rutieră” se învârt în jurul conceptelor siguranță, implicare și responsabilitate, precizează Asociația EDIT, într-un comunicat de presă.

Aceasta este a cincea ediție a programului și a demarat în săptămâna în care Poliția Română a anunțat că Bucureștiul este pe primul loc în topul orașelor din România unde s-au petrecut accidente în care victime sunt copii.

Din luna octombrie 2018 până în iunie 2019, peste 25.000 de elevi din 140 de școli din București vor învăța regulile de circulație într-un mod interactiv, prin întrebări și răspunsuri cu polițiștii prezenți la oră, dar și prin jocurile puse la cale de către psihologii proiectului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În Grecia, utilizarea telefoanelor mobile la cursuri va fi interzisă din septembrie, a anunțat ministrul Educației / Elevii pot fi suspendați dacă încalcă regula și pot fi exmatriculați dacă înregistrează în clasă

„Telefonul mobil ar trebui să rămână în ghiozdanul de școală” – acesta este sloganul care stă la baza măsurii interzicerii telefoanelor la cursuri, potrivit ministrului Educației din Grecia, Kiriakos Pierakakis, informează…
Vezi articolul

DOCUMENTE Strategii metacognitive, educație digitală și cea incluzivă, discipline opționale pentru elevii de liceu. Programele acestora, publicate în Monitorul Oficial / Ce vor studia elevii

Trei programe școlare din categoria curriculum la decizia școlii, pentru nivel liceal, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre următoarele discipline: Educație digitală și abilități media, Educație incluzivă…
Vezi articolul