Ordonanța de urgență pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori, pentru perioada 2017-2021, va fi adoptată joi de guvern, anunță un deputat PNL

6.704 vizualizări
Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com
Ordonanța de urgență pe baza căreia urmează să fie plătite diferențele de drepturi salariale către profesori, pentru 2017-2021, va fi adoptată joi în ședința de guvern, a anunțat joi dimineață, pe Facebook, deputatul PNL Ben Oni Ardelean.

Proiectul de ordonanță, prezentat de Edupedu.ro la începutul lunii martie, a fost elaborat după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale.

În nota de fundamentare inclusă în proiectul de OUG Ministerul Educației scrie că demersul ar costa statul mai puțin decât dacă ar aștepta ca toți proesorii să câștige procesele, ceea ce ar implica și dobânzi penalizatoare.

Ordonanța prevede plata diferențelor salariale în cinci rate, prima rată, de doar 5%, fiind prevăzută pentru acest an, la 90% de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Cum se vor face plățile, conform proiectului de OUG:

Art. 4 (1) Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:

  • a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
  • b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
  • c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.
Citește și:
DOCUMENT Profesorii vor primi în 5 rate diferențele salariale pe care instanțele au stabilit că statul nu le-a plătit pentru perioada 2017 – 2021. Prima rată, în acest an, doar 5% – proiect

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Din păcate secretarele și contabilile sunt bătaia de joc a sistemului de învățământ. Aceste persoane nu au dreptul la nimic, decât dreptul la muncă neremunerată.

  2. Legal este ca statele rectificative sa fie facute tot in Edusal, deci programul Edusal sa fie actualizat pt calculul acestor diferente.
    Asteptam cu interes Edusalul pt calculul corect al salariilor.

  3. Bună ziua

    Cum va fi plătit didacticul auxiliar pentru munca suplimentara pe care o va presta cu recalcularea salariilor personalului didactic?
    De ce nu se acorda spor de suprasolicitare personalului didactic auxiliar?

    Invit în secretariat macar 1 luna o persoana din minister sa vadă ce înseamnă munca în acest departament.

    Mulțumesc

  4. În sfârșit!
    Iar își bat joc…
    În cinci ani de acum înainte?Adică:
    1. 5%
    2. 10%
    3. 25%
    4. 25%
    5. 35%
    Conform celor de mai sus: ,,Art. 4 (1) Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi”

    Deci, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București limitează, prin propria Cartă, mandatele rectorilor săi la maximum 10 ani indiferent de perioada de desfășurare – restricție mai puternică decât cea din Legea învățământului superior

Universitatea din București a decis să limiteze, prin propria Cartă, durata mandatelor rectorilor la maximum 10 ani, indiferent de perioada când acestea s-au derulat. Instituția a optat pentru această măsură…
Vezi articolul
Iulian Cristache

Federația părinților din preuniversitar: Noi am căzut de acord ca vacanța de iarnă să fie intersemestrială, iar calibrarea conținuturilor de predare pe semestre este responsabilitatea Ministerului și al sindicatelor

Reprezentanții părinților, elevilor și parte din sindicate au căzut de acord în ședința de astăzi de la Ministerul Educației ca vacanța de iarnă să fie vacanță intersemestrială, în anul școlar…
Vezi articolul

VIDEO La întrebarea cheie despre legalitatea prelungirii cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: Haideți să avem răbdare până mâine dimineață

Ligia Deca, ministrul Educației, nu a fost lăsată să răspundă la întrebarea în ce condiții legale s-ar putea prelungi cursurile anului școlar. Deși jurnalista Diana Dumitrescu a adresat întrebarea Ligiei…
Vezi articolul

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate în Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, considerate „risc pentru populație” de Organizația Mondială a Sănătății

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate prin Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, sunt contraindicate de Organizația Mondială a Sănătății și chiar de…
Vezi articolul