Ore remediale 2025-2026. Învățătorii trebuie să sesizeze tulburările de învățare și să colaboreze cu specialiștii în vederea evaluării elevilor / Model fișă de evaluare psihopedagogică

Activitățile de remediere, consolidare, aprofundare și extindere, obligatorii pentru învățători din anul școlar 2025-2026, se sprijină și pe sesizarea eventualelor tulburări de învățare și colaborarea cu specialiștii în vederea evaluării elevilor, conform metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025.

Astfel, conform Art. 4 (5) Remedierea, consolidarea, aprofundarea și extinderea, ca forme de intervenție diferențiată, se sprijină și pe:

g) sesizarea eventualelor tulburări de învățare și colaborarea cu specialiștii în vederea evaluării elevilor. 

Pentru a desfășura orele remediale învățătorii ar trebui să:

• Identifice nivelul de competență al fiecărui elev, inclusiv prin evaluarea achizițiilor specifice anilor anteriori de studiu;
• Stabilească obiective adaptate nivelului de competență al elevilor;
• Selecteze și să utilizeze conținuturi relevante pentru experiențele de viață ale elevilor și pentru atingerea obiectivelor urmărite;
• Îmbunătățească competențele de literație ale elevilor;
• Faciliteze autoevaluarea și reflecția și să susțină elevii în formarea abilităților și rutinelor de învățare în mediul școlar și familial;
• Asigure susținerea emoțională a elevilor și să ofere feedback prompt și constructiv, conform metodologiei privind orele remediale.

Cum sunt identificați și evaluați elevii cu tulburări de învățare – dislexie, disgrafie și discalculie

Metodologia din 2017 pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare reglementează procedurile de evaluare adecvate pentru depistarea tulburărilor de învăţare (dislexie, disgrafie şi discalculie) ale elevilor, precum şi tipul de intervenţie pentru asigurarea învăţării individualizate şi personalizate în cazul acestora.

Etapele diagnosticării elevilor cu tulburări de învățare

În vederea diagnosticării elevilor cu tulburări de învăţare sunt parcurse două etape principale:

• Evaluarea psihopedagogică, obligatorie, realizată de profesorul de la clasă, care stabilește nivelul de cunoştinţe la care se situează elevul în raport cu nivelul de școlarizare, nivelul de intensitate a sprijinului necesar, impactul deficitului funcţional (citire, scriere sau calcul matematic) asupra performanţei şcolare, strategiile de învăţare aplicate de elev și identificarea unor abilităţi înalte în dezvoltare.
• Evaluarea complexă, efectuată de specialişti – psihologi, profesori consilieri şcolari, logopezi, medici –, acreditaţi conform legii, în vederea stabilirii diagnosticului, conform Art. 7.

DOCUMENT Fișă de evaluare psihopedagogică  pentru tulburări de învățare

Rolul învățătorilor în depistarea timpurie a tulburărilor de învăţare

„Evaluarea psihopedagogică în vederea depistării precoce a tulburărilor de învăţare se realizează de către cadrul didactic de la clasă pe baza instrumentelor metodologice pentru identificarea elevilor cu risc de a fi diagnosticaţi cu tulburări specifice de învăţare”, conform Art. 8. Instrumentele sunt completate numai pentru elevii care prezintă dificultăţi și întârzieri în achiziţia abilităţilor școlare. 

În aceste cazuri, cadrul didactic semnalează părintelui/tutorelui și specialiștilor (profesor psiholog, profesor de sprijin, logoped, profesor consilier școlar) întârzierile observate și recomandă, dacă e cazul, o evaluare complexă.

Metodele de observare pentru profesori

Pentru completarea corectă a formularelor se folosesc metode precum observarea la clasă, observarea performanţelor atipice și observarea stilurilor de învăţare. 

Observarea la clasă are rolul de a recunoaşte potenţialele tulburări specifice de învăţare, „cum ar fi întârzieri şi/sau atipii ale procesului dezvoltării individuale a elevului”. 

Performanţele atipice pot fi observate în citire, scriere, calcul şi raţionament matematic. 

Dacă, după intervenţii specifice de recuperare şi dezvoltare, dificultăţile persistă, cadrul didactic comunică familiei constatările și recomandă consultarea unui specialist.

Observarea stilurilor de învăţare este recomandată „în mod special în cazul elevilor cu TSI, în scopul adaptării strategiilor didactice la stilul de învăţare al fiecărui elev”.

Evaluarea complexă a tulburărilor de învăţare

Articolul 10 detaliază că evaluarea complexă se realizează cu metode variate și instrumente psihometrice standardizate și validate: teste, probe, chestionare, scale.

• Evaluare psihologică a profilului neurocognitiv (coeficient de inteligenţă verbal, nonverbal, total), comportamental, emoţional și motivaţional-afectiv, dar și a abilităţilor de funcţionare adaptativă. Pot fi aplicate probe pentru atenţie, memorie, funcţii senzorio-motorii și vizuospaţiale, limbaj, procesare fonologică și alte funcţii cognitive implicate în învăţare.
• Evaluare logopedică a limbajului oral (latura fonologică, lexical-semantică, morfosintactică şi pragmatică), a limbajului scris (citire – corectitudinea, fluenţa, înţelegerea textului, tipurile de erori; scriere – grafomotricitate, ortografie, punctuaţie), a numeraţiei şi calculului (citirea şi scrierea numerelor, simţul numeric, corectitudinea şi fluenţa operaţiilor, limbajul matematic şi raţionamentul matematic).
• Evaluare medicală, după caz, pentru diagnosticul diferenţial: evaluare psihiatrică şi neurologică, evaluare oftalmologică, evaluare ORL.

DOCUMENT Îndrumător pentru recomandarea/asigurarea instrumentelor compensatorii, măsurilor de dispensare, evaluare adaptată, în funcție de simptomatologia copiilor cu tulburări specifice de învățare 

Semnificaţia termenilor din metodologia privind tulburările de învățare :

a) „tulburări de învăţare, denumite în continuare tulburări specifice de învăţare (TSI) – desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare (de citire, exprimare în scris şi matematice): dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie. Aceasta nu este o consecinţă a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a lipsei motivaţiei pentru învăţare, nu este rezultatul unei dizabilităţi intelectuale, a unui intelect liminar, deficit senzorial (de exemplu, auditiv, vizual, motor), a tulburărilor afective şi emoţionale de natură psihiatrică, a altor tulburări de (neuro) dezvoltare (de exemplu, TSA – tulburări de spectru autist, ADHD – tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate) şi nu este cauzată de nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziţie. Dislexia, disgrafia şi discalculia pot apărea izolat sau se pot asocia. Acestea reprezintă o tulburare de origine biologică, nefiind o consecinţă a absenţei oportunităţilor de învăţare, a existenţei unor condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile învăţării;

b) dislexia este o tulburare specifică a abilităţilor de citire (în privinţa corectitudinii, fluenţei, comprehensiunii), care nu sunt dezvoltate la nivelul aşteptat prin raportare la nivelul de dezvoltare intelectuală, nivelul de şcolarizare şi vârsta persoanei;

c) disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziţie a exprimării în scris (erori la nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie, organizarea grafică a paragrafelor);

d) discalculia este o tulburare specifică de învăţare care se exprimă prin perturbări ale procesului tipic de achiziţie a abilităţilor matematice (simţ numeric, memorarea tablei adunării şi înmulţirii, calcul corect sau fluent, raţionament matematic acurat);

e) risc de dezvoltare a tulburărilor specifice de învăţare – prezenţa unor semne, în preşcolaritate şi debutul micii şcolarităţi, care să indice posibilitatea dezvoltării unor tulburări specifice de învăţare. Indicatorii sunt reprezentaţi de anumite deficite/disfuncţii la nivelul unor abilităţi considerate preachiziţii ale citit-scrisului, numeraţiei şi calculului matematic. Indicatorii riscului de dezvoltare a acestor tulburări pot fi observabili în diferite domenii: limbaj (expresiv, la nivel de vocabular, complexitate morfosintactică, pragmatică, articulare; receptiv, sub aspectul percepţiei sau înţelegerii vorbirii, inclusiv al procesărilor fonologice; dislalia prelungită, persistentă), motor (coordonare, mişcări grosiere şi fine, echilibru, coordonare oculomotorie, grafomotorie), psihomotor (ritm, schemă corporală, orientare spaţiotemporală, inclusiv lateralitate), cognitiv (atenţie, percepţie, memorie vizuală sau auditivă, memorie de lucru sau de lungă durată, învăţare intermodală, operaţii cognitive);

f) dificultăţile de învăţare desemnează o categorie de cerinţe educaţionale speciale (CES) ca urmare a intervenţiei unor factori extrinseci (şcolari, familiali, sociali), dar şi a unor factori intrinseci psihoafectivi. Dificultăţile de învăţare pot fi remediate şi, de cele mai multe ori, se exprimă sub forma unor întârzieri şi nu a unor perturbări ale procesului tipic de achiziţie. Dificultăţi de învăţare pot apărea şi secundar unui nivel intelectual liminar, prezenţei deficienţelor senzoriale, prezenţei ADHD, tulburărilor emoţionale severe, bilingvism;

g) adaptarea curriculară – orice măsură prin care se accesibilizează curriculumul naţional în raport cu nevoile speciale/cerinţele educaţionale speciale ale elevilor. În acest context se pot stabili mai multe niveluri de adaptare, de la adaptarea contextului fizic, a metodelor de predare şi până la adaptarea conţinuturilor şi a cerinţelor curriculare;

h) augmentarea curriculară – presupune îmbogăţirea standardelor curriculare cu strategii de procesare executivă care facilitează achiziţia şi generalizarea informaţiei. Metodele de augmentare a curriculumului includ: strategii de învăţare sau cognitive, strategii de învăţare orientate pe elev, strategii de stimulare a autodeterminării. Modificarea curriculumului presupune ca echipa implicată în elaborarea planului educaţional personalizat (PEP) să adauge în conţinutul formal al curriculumului elevului ceea ce nu se află în curriculumul general;

i) grad de severitate – un specificator al TSI care cuprinde trei grade (uşor, moderat şi sever) şi care indică nivelul de extindere a tulburării de învăţare în raport cu abilităţile şcolare afectate şi cu nivelul de intensitate a sprijinului necesar;

j) evaluare adaptată – diferenţiere care se realizează la nivelul practicilor de evaluare pedagogică a elevilor, pentru a răspunde cerinţelor educaţionale speciale ale acestora. Evaluarea pedagogică adaptată comportă mai multe niveluri, de la flexibilitatea pedagogică la acomodarea şi modificarea de substanţă a conţinutului evaluării, niveluri care se vor stabili în urma unei evaluări a nevoilor educaţionale speciale ale elevului. Adaptarea evaluării, în raport cu nivelul la care se produce, poate fi realizată de către cadrul didactic de la clasă (dacă este vorba de flexibilitate pedagogică sau adaptare) sau de către echipa multidisciplinară care se ocupă de caz (prin intermediul unui plan educaţional personalizat). Evaluarea adaptată se face în raport cu gradul de severitate al TSI, cu gradul de afectare a unei abilităţi sau a mai multor abilităţi şcolare;

k) terapii specifice – demersuri prin care abilităţile şcolare afectate, fie direct, fie prin prisma caracteristicilor psihologice care susţin învăţarea sunt reabilitate. Acestea includ, dar nu se limitează la: terapie logopedică, terapie psihomotorie, terapie psihologică, terapie educaţională de stimulare cognitivă, terapie ocupaţională;

l) măsuri compensatorii – strategii de adaptare curriculară instrucţională care îi vor permite elevului să compenseze, din punct de vedere funcţional, carenţele determinate de prezenţa tulburării specifice de învăţare. Cuprind măsuri, materiale adaptate, tehnologii asistive. Aceste măsuri şi instrumente de adaptare instrucţională respectă principiul egalităţii de şanse, astfel încât elevul cu TSI să participe autonom la activitatea instructiv-educativă;

m) instrumente compensatorii – instrumente didactice şi tehnologice care substituie sau facilitează performanţa în condiţiile existenţei unei abilităţi deficitare. Instrumentele compensatorii absolvă elevul cu TSI de o prestaţie care devine dificilă din cauza tulburării, fără să îi faciliteze, din punct de vedere cognitiv, sarcina de lucru. Utilizarea unor asemenea instrumente nu se realizează la nivelul întregii clase. Cadrele didactice, pe baza indicaţiilor psihologului clinician/profesorului de sprijin/profesorului psihopedagog/logopedului/profesorului consilier şcolar, permit utilizarea acestor instrumente doar elevilor cu TSI;

n) măsurile de dispensare sunt intervenţii care permit elevului să nu realizeze anumite activităţi care, din cauza tulburării specifice de învăţare, devin extrem de dificile şi care nu îmbunătăţesc procesul de învăţare.”