Organizațiile europene de tineri și elevi contestă planurile de interzicere generalizată a accesului copiilor la social media, cer reguli mai stricte pentru platformele online și mai multă educație media – anchetă Euronews

48 de vizualizări
Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com
Inițiativele mai multor state europene de a interzice accesul la rețele sociale pentru copiii de până la 15-16 ani a stârnit acțiuni din partea multor organizații ale tinerilor și elevilor din Europa, care vor, în schimb, ca regulile și legile deja existente în țările membre sau la nivel comunitar să fie efectiv puse în aplicare, relatează Euronews. Canalul european trece în revistă diversele inițiative în acest sens, care s-au făcut auzite în ultimele luni.

În același timp, Politico l-a citat, recent, pe un înalt oficial european care s-a exprimat în favoarea ideii ca dezbaterea pe această temă să meargă „dincolo de o interdicție în sistem binar, da sau nu” și să se concentreze pe întărirea siguranței minorilor în online – detalii mai jos.

Euronews trece, astăzi, în revistă o serie de reacții împotriva acestor tendințe, reacții venite  din partea organizațiilor de elevi sau de tineret sau chiar din grupuri de acțiune civică a acestora.

Între altele:

În Franța, doi tineri au mobilizat mai mulți tineri din organizația Ctrl+Alt+Reclaim să scrie direct senatorilor francezi, înainte de o un vot al parlamentului cu privire la restricționarea accesului la social media pentru copiii de sub 15 ani. Tinerii au transmis propuneri de amendamente care susțin reglementarea mai dură a platformelor online, în locul interdicției aplicate utilizatorilor tineri.

  • Același grup a publicat articole de opinie în publicații mari, precum le Monde. În plus, reprezentanții săi s-au întâlnit cu elevi din țară pentru a le explica ce înseamnă efectiv această interdicție. Ei au spus că minorii cu care au discutat știu că se confruntă cu riscuri în social media, dar că acest lucru nu înseamnă că trebuie să le fie limitat accesul, ci că trebuie să fie pusă mai eficient în aplicare legislația europeană, precum cea referitoare la Piețe Digitale sau la Servicii Digitale, în sensul reglementării mai dure a platformelor online.

Este citată, totodată, o reprezentantă a Biroului Organizațiilor Europene de Elevi (OBESSU), Lauren Bond. Potrivit acesteia, elevii „simt că vina și responsabilitatea pentru crearea unui mediu digital mai sigur sunt puse pe umerii lor”, spune Bond, care arată că interdicțiile generalizate nu iau în calcul realitatea imediată a elevilor, iar aceștia nu simt că le este auzită vocea.

  • În plus, spune ea, „Platformele social media pe care le folosesc tinerii nu devin automat mai sigure în momentul în care ei împlinesc 18 sau 19 ani”, fapt pentru care, spune reprezentanta OBESSU, tinerii cred că este nevoie de o combinație de reglementări aplicate mai eficient și de investiții mai mari în alfabetizare digitală. 

Niels Zagema, reprezentant al Olandei în Youth Advisory Board, for ce funcționează pe lângă biroul președintelui Comisiei Europene, spune, citat de Euronews, că a discutat cu peste 1000 de liceeni și experți pe tema direcției restricțiilor privind social media. Iar el arată că, în acest moment, „puține sunt lucrurile care au un impact mai mare decât social media asupra vieții tinerilor.

  • Social media poate fi efectiv temelia unei societăți – pentru a obține informație, pentru a te conecta și pentru a participa”. Reprezentantul olandez spune că cei mai mulți tineri cu care a vorbit nu susțin restricțiile privind social media, deși admit că i-ar putea ajuta, de exemplu în controlul comportamentelor dăunătoare. Iar el spune că o soluție ar putea fi un model de expunere progresivă, în care părinții și decidenții introduc treptat tehnologii, în funcție de vârsta copilului.

Este citată și Aisling Maloney, reprezentantă a Consiliului Național al Tinerilor din Irlanda, care susține că minorii ar trebui să aibă aceeași posibilitate de a explora ce le place online, dar într-un mod sigur și informat. Iar ea argumentează că tinerii nu ar trebui excluși din conversație fără a avea măcar șansa să se implice în aceasta.

  • Ea spune că „generația mea a crescut cu social media, a devenit parte din viața noastră cotidiană de la o vârstă foarte mică, încă dinainte ca acest tip de conversație despre siguranța online să înceapă. E nevoie de o conversație în care decidenților să li se prezinte felul cum noi folosim social media”. ȘI Aisling Maloney, citată de Euronews, susține că este nevoie de o combinație de măsuri legale pentru întărirea siguranței pe platforme și de extindere a alfabetizării digitale.

Oficiali și experți europeni: Eforturile UE trebuie să meargă dincolo de o interdicție

Separat, publicația Politico l-a citat, săptămâna trecută, pe Martin Harris-Hess, responsabil pentru Protecția online a minorilor în cadrul Comisiei Europene, potrivit căruia, „dacă urmărești dezbaterea politică, o formă de interdicție” este pe cale să se întâmple. Dar, spune el, eforturile UE trebuie să meargă dincolo de o „interdicție în sistem binar, da sau nu” și să se concentreze pe întărirea siguranței minorilor în mediul online. 

Tot Politico o citează pe Sonia Livingstone, profesor la London School of Economics and Political Science, care conduce panelul de experți desemnat de Comisia Europeană pentru o analiză pe această temă.

  • Ea s-a pronunțat ferm împotriva unei interdicții generalizate: „Interdicția sună simplu, dar nu este. Ce vom interzice? Ce servicii? Cum le vom interzice? Ce le vom oferi copiilor când le vom interzice accesul? Cum vom ști, măcar, că am interzis efectiv acest acces? Și cum rămâne cu copiii care găsesc modalități de a ocoli interdicția? Aceia nu se vor confrunta cu riscuri și mai mari?”, este ea citată de Politico.

Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România este țara UE cu cei mai mulți copii cu vârste preșcolare care nu sunt înscriși la grădiniță, de aproape trei ori mai mult decât media europeană – ultimele date Eurostat / Aproape jumătate dintre copiii în risc de sărăcie nu ajung deloc la grădiniță sau merg la program scurt, contrar tendințelor europene

Mai bine de un sfert dintre copiii români cu vârste între 3 și 6 ani nu merg deloc la grădiniță, un „record” la nivel UE, unde de aproape trei ori…
Vezi articolul

Profesorul Cătălin Ciupală: Foarte mulți copii nu au făcut nimic la subiectul III, la simularea pentru Evaluarea Națională – Matematică, unde „se puteau lua 50 de sutimi destul de ușor” / „Atitudinea copilului față de a rezolva probleme este aproape zero… Gândiți-vă când vor fi adulți, cu non-combat”

La subiectul III de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 – Matematică erau subpuncte ”destul de ușoare, eu cred că se puteau lua 50 de sutimi destul de ușor”.  Dar…
Vezi articolul

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: 40% din statele OCDE au sisteme de bonusuri pentru a stimula performanța profesorilor / Dacă vreți să impuneți criterii de performanță în salarizarea cadrelor didactice, folosiți cât mai multe criterii posibil, pentru că dacă puneți unul singur, acela va fi corupt

Salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“, a spus Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, unul…
Vezi articolul