Interzicerea rețelelor sociale pentru minori, discutată joi de lideri din Uniunea Europeană, la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron: Obiectivul principal este de a împinge Comisia să avanseze în același ritm cu țările europene dispuse să implementeze o astfel de interdicție

56 de vizualizări
Foto: © CarolRobert | Dreamstime.com
Mai mulți șefi de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene se vor întâlni joi într-o videoconferință privind protecția minorilor online, la inițiativa Franței, care dorește să coordoneze acțiuni europene pe acest subiect, potrivit Agerpres. Amintim, aplicația europeană de verificare a vârstei, soluție pentru protejarea copiilor pe platforme online, este gata, a anunțat Ursula von der Leyen.
  • În Franța, Adunarea Națională a Franței, echivalentul Camerei Deputaților din România, a adoptat pe 26 ianuarie 2026 o propunere de lege care prevede interzicerea accesului minorilor sub 15 ani la rețelele sociale.

Mai mulți șefi de stat sau de guvern statele membre ale Uniunii Europene se vor întâlni joi, 16 aprilie, într-o videoconferință privind protecția minorilor online, la inițiativa președintelui francez, Emmanuel Macron.

La reuniune sunt așteptați să participe reprezentanți din Spania, Țările de Jos și Irlanda, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Discuțiile vor avea în vedere armonizarea unor măsuri existente în prezent în fiecare stat membru al UE, în condițiile în care țările au abordări diferite privind vârsta minimă de acces și metodele de verificare a utilizatorilor pe platformele sociale.

Propunerea Franței vine după mai multe inițiative din statele UE de a limita accesul minorilor la rețelele sociale, precum și după dezbateri privind efectele acestora asupra sănătății mintale, expunerea la conținut dăunător și hărțuirea online (cyberbullying).

Președintele francez Emmanuel Macron susține ideea unei abordări comune la nivelul Uniunii Europene, considerând că o astfel de coordonare ar putea consolida aplicarea regulilor și ar reduce fragmentarea legislativă între state, scrie Agerpres.

Comisia Europeană nu a stabilit până acum o vârstă minimă unică în Uniunea Europeană, dar participă la discuțiile privind protecția minorilor pe internet, în cadrul regulilor digitale deja existente în UE.

„Intenția președintelui Macron este de a menține o anumită presiune în această problemă, care «necesită mobilizarea tuturor părților interesate»”, a declarat jurnaliștilor unul dintre consilierii săi.

Ne aflăm într-un moment critic în ce privește o serie de inițiative lansate” și „tocmai în aceste momente trebuie să menținem un nivel ridicat de presiune„, potrivit anturajului președintelui francez, care a mai indicat că mai multe țări și-au anunțat intenția de a urma exemplul francez și obiectivul este de a implica și mai multe.

Palatul Elysee a menționat că vrea să se asigure că serviciile Comisiei „înțeleg pe deplin” determinarea și „calendarul” Franței, astfel încât „să avanseze și ele în această direcție”.

Obiectivul principal este de a avansa într-un mod coordonat și de a împinge Comisia (…) să avanseze în același ritm cu țările europene dispuse să implementeze o astfel de interdicție”, a mai spus președinția franceză.

În acest scop, Bruxelles-ul trebuie să „armonizeze” instrumentele de verificare a vârstei și să progreseze în privința unei reglementări europene asupra unui prag de vârstă comun’ pentru a simplifica măsura, în condițiile în care interdicțiile planificate în prezent variază de la 14 la 16 ani”, mai scrie Agerpres.

Informații de context

În Franța este în curs de adoptare un proiect de lege care va interzice accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele de socializare, dar acesta necesită încă dezbateri parlamentare și aprobare de la Bruxelles pentru a intra în vigoare în septembrie, așa cum speră președintele Macron.

Un proiect de lege care interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale în România a fost depus în Parlament pe 19 februarie. Telefonul să fie interzis în toate școlile în timpul programului școlar, precizează documentul.

Discuția privind interdicția minorilor la conturi de rețele sociale a ajuns în atenția autorităților din România după ce șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne, Raed Arafat a cerut public parlamentarilor să inițieze o lege „care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15–16 ani la rețelele de socializare”.

Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne lansează un avertisment dur către clasa politică: rețelele de socializare reprezintă un „risc sistemic” în România, iar „răspunsul trebuie să fie unul de politică publică”.

La rândul său, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete spune despre interzicerea sau limitarea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale, așa cum a propus secretarul de stat Raed Arafat, „nu cred că asta este soluţia”, susține ministrul Sănătății. „Şi eu sunt pentru o atitudine mai echilibrată, nu atât de abruptă”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete, într-un interviu pentru Antena 3.

Prima interdicție din lume privind accesul tinerilor sub 16 ani pe rețele sociale a intrat în vigoare de pe 10 decembrie 2025, în Australia.

Foto: © CarolRobert | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
Soluția aplicată în Franța pentru a interzice accesul copiilor sub 15 ani la social media. Publicitatea pentru rețele sociale către minori, inclusiv prin influenceri, este interzisă, iar platformele pot răspunde pentru conținutul promovat prin algoritmi. Textul integral al proiectului de lege – analiză


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zeci de studenți care au reclamat comportamentul abuziv și umilitor al unui profesor de Psihologie, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, lăsați fără soluție de Comisia de Etică de câteva luni / Comisia a cerut date de identificare ale semnatarilor dar și „mijloace de probă – martori și înscrisuri”

În urmă cu 4 luni, zeci de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Psihologie, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) au depus o sesizare către conducerea instituției…
Vezi articolul

Notele elevilor de la simularea Evaluării Naționale 2026 vor fi comunicate luni, 30 martie, individual / Școlile care obțin rezultate „necorespunzătoare” vor fi monitorizate de inspectoratul școlar, potrivit procedurii Ministerului Educației și Cercetării

Luni, 30 martie, elevii de clasa a VIII-a află notele de la simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit calendarului oficial. Notele vor fi comunicate individual, după cum se arată în procedura…
Vezi articolul