Până pe 23 ianuarie, școlile au de întocmit listele cu profesorii titulari care îndeplinesc condițiile legale de pensionare de la 1 septembrie 2026. Care sunt condițiile pentru profesori și când se face pensionarea / Model de cerere

1.436 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
În perioada 12-23 ianuarie se întocmesc listele cu profesorii titulari care care îndeplinesc condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Aceste liste se realizează în baza cererilor înregistrate la secretariatele unităților de învățământ. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet.

Conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea profesorilor pentru anul școlar 2025-2026, condițiile legale de pensionare sunt:

Art. 31 – „(3) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2026, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 7 luni, 33 de ani şi 6 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.”

Modelul de cerere publicat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș poate fi consultat mai jos:

Calendarul pentru cadrele didactice care îndeplinesc condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate:

„2) Revizuirea deciziilor de numire/transfer/repartizare pe post catedră a personalului didactic titular, conform prevederilor art. 30 alin. (6) și (7) din Metodologie, întocmirea, de către unitățile de învățământ, a listelor cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a listelor cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele unităților de învățământ și comunicarea acestora la inspectoratul școlar:

a) pentru limită de vârstă;

b) la cerere, pentru pensionare anticipată;

Perioada 12-23 ianuarie 2026

c) constatarea exercitării dreptului privind menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ;

Termen: 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii

d) emiterea deciziei directorului unităţii de învăţământ privind menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Termen: 5 zile lucrătoare de la data constatării exercitării dreptului în consiliul de administraţie 

Când se face pensionarea, potrivit adresei ISJ Maramureș

„Cadrele didactice care îndeplinesc condițiile legale de pensionare și cadrele didactice pentru care nu s-a aprobat menținerea in funcție ca titular, peste vârsta de pensionare, se pensionează la data încheierii anului şcolar 2025-2026.

Personalul didactic de conducere din unitățile de învăţământ, precum şi personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare si control din inspectoratele școlare, care îndeplineşte conditiile legale de pensionare şi care nu solicită pensionarea pe parcursul anului şcolar, poate rămâne în funcţie până la data încheierii anului şcolar, cu acordul consiliului de administrație al unității de învăţământ, respectiv al inspectoratului şcolar.

Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare si control se poate face si în timpul anului școlar, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învăţământ/al inspectoratului şcolar.” 

Adresa ISJ Maramureș poate fi consultată mai jos:

Citește și:
Model de cerere pentru profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Școlile au început să întocmească listele cu cadrele didactice
Din 12 ianuarie, școlile încep să întocmească listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, potrivit calendarului oficial. Calendarul complet


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul rector Puiu Lucian Georgescu, un fost președinte al Senatului și un membru corespondent al Academiei – printre cei 36 de profesori care nu mai pot fi titulari la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, după depășirea vârstei legale de pensionare

Consiliul de Administrație al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, condus de rectorul Marian Barbu, a decis săptămâna aceasta să nu mențină calitatea de titular pentru 36 de cadre didactice…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal

Un învățător a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că sunt multe cazuri în care profesorii își plătesc singuri cursurile de formare și perfecționare. „Aici depinde fiecare școală cum se…
Vezi articolul

Bulgaria demarează un program de burse pentru tinerii care vor să studieze în străinătate/ Până la 100 de mii de euro pe an, condiția să se întoarcă în țară timp de cel puțin trei ani după absolvire

Cu ocazia praznicului Sfinților frați Chiril și Metodie, începe oficial Programul Național „Fondul Ștefan Stambolov”, creat la inițiativa premierului bulgar, Kiril Petkov, a informat Serviciul de presă al guvernului, transmite…
Vezi articolul

Satelitul înghețat al lui Saturn, Enceladus, conține elemente esențiale vieții – date colectate de sonda Cassini a NASA / Există fosfor într-o concentrație de 100 de ori mai mare ca în oceanele de pe Terra

Concentraţii ridicate de fosfor, un element esenţial pentru toate procesele biologice de pe Terra, au fost detectate în cristale de gheaţă expulzate din oceanul subteran al uneia dintre lunile lui…
Vezi articolul