Părinții și profesorii pot accesa online gratuit resurse educaționale prin programul NutriCOOLtura și astfel să crească generații care știu ce le face bine, începând cu alegerile din farfurie (P)

232 de vizualizări

De Ziua Familiei, NutriCOOLtura, programul național de educație nutrițională creat de United Way România, în parteneriat cu Edenred România și Kaufland România, îi invită pe părinți și profesori să transforme conversațiile despre alimentație în experiențe interactive de învățare și descoperire.

Profesorii pot transforma orele despre nutriție în experiențe interactive, cu ajutorul materialelor educaționale și cărților din programul NutriCOOLtura. Iar părinții pot continua, în același mod interactiv, conversațiile cu propriii copii – acasă, la cină, în bucătărie sau în momentele poveștilor de seară, folosind resurse gândite special pentru timpul petrecut împreună.

Formatul pe care îl propune programul NutriCOOLtura este un liant către creativitate și aventură: imaginați-vă o sală de clasă care devine pentru copii o caravană mobilă a imaginației. Limitele pereților dispar, lăsând loc Aventurii, una în care deschiderea unei cărți înseamnă deschiderea unei lumi noi, cu tărâmuri de explorat, personaje captivante și alimente care devin aliate pentru starea de bine.

Prin magia poveștilor NutriCOOLtura, alimentația sănătoasă devine o aventură de auto-descoperire pe care elevii o pot trăi la clasă, împreună cu profesorii, sau acasă, alături de părinți.

Resurse gratuite pentru profesori și părinți

Pe site-ul United Way România, profesorii și părinții pot descoperi gratuit resursele educaționale NutriCOOLtura, create pentru a transforma alimentația într-un punct de plecare pentru dialog, joacă și învățare, atât la clasă, cât și acasă. 

Printre acestea se regăsesc:

  • un kit național cu 24 de cărți de povești ilustrate și activități, adaptate pentru patru grupe de vârstă (cls. 0-I, cls. II-III, cls. IV-V și cls. VI-VIII);
  • acces la un webinar NutriCOOLtura, avându-le ca invitate pe psihologul Raluca Anton și pe expertul în literație Irina Anca Mureșan. 
  • Recomandări pentru profesori și părinți care îi pot susține mai natural în rolul de ghizi ai copiilor, prin povești care folosesc alimentația ca punct de plecare pentru discuții despre emoții, echilibru, gândire critică și stare de bine.
Alegerile care ne fac bine se învață de la primele ingrediente din farfurie

Importanța unor astfel de conversații este mai mare decât pare. România se numără printre cele mai îngrijorătoare cazuri la nivel mondial în ceea ce privește obiceiurile alimentare în rândul copiilor. Doar 46% dintre copii consumă zilnic fructe proaspete, iar 32% mănâncă legume cel puțin o dată pe zi, potrivit unui raport OMS.

Obiceiurile sănătoase se formează devreme, în copilărie, la masă, acasă sau la școală, și rămân cu noi toată viața. De aceea, programul  NutriCOOLtura a fost creat pentru a-i ajuta pe cei mici să descopere ce înseamnă o alimentație echilibrată prin lectură, joacă și povești spuse pe înțelesul lor.

Astfel, cu fiecare poveste NutriCOOLtura deschisă, transmitem copiilor că alegerile bune încep cu primele ingrediente din farfurie, dar continuă mult dincolo de ea: prin autonomie, curajul de a explora, gândire critică, încredere în propriile alegeri, o relație sănătoasă cu propriul corp și starea de bine.

În cadrul programului, profesorii devin ghizii descoperirii,  iar părinții sunt încurajați să transforme mesele și timpul petrecut împreună în momente de conversație și învățare.

Un proiect care ajunge în tot mai multe familii și școli

NutriCOOLtura s-a transformat într-un proiect de educație cu impact real, care crește de la an la an, în tot mai multe clase și familii din România. În plus, pentru copiii din comunitățile vulnerabile, Caravana NutriCOOLtura ajunge direct la ei, cu materiale și activități practice pentru elevi și specialiști în educație.

Copiii  pot descoperi mai multe despre o nutriție sănătoasă cu ajutorul seriei de cărți dedicate atât pentru clasele pregătitoare și clasa I, Profesorul Ardei, continuând cu seriile Olivia și Excursie la Piramidă și până la seria dedicată claselor a VI-a până la a VIII-a, cu titlurile Scurtă călătorie în Nutrilosofie.

Descoperă aici mai multe despre experiențele NutriCOOLtura din clasă și despre felul în care copiii interacționează cu resursele programului!

VIDEO Povestea completă a programului NutriCOOLtura: privește către viitoarea generație care știe să aleagă ce îi face bine,  în farfurie și dincolo de ea
Citește și:
DESCARCĂ Profesorii și părinții pot accesa gratuit resurse online despre alimentația copiilor pentru a încuraja lectura prin povești ilustrate și activități interactive în clasă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Spectacol-lectură despre viitor, organizat joi, 30 aprilie, de Teatrul Excelsior din București / Actorii vor prezenta, în premieră în România, „Legea gravității” de Olivier Sylvestre, o piesă despre presiune socială și bullying în rândul adolescenților

Teatrul Exceslior din București organizează joi, 30 aprilie, ultimul spectacol-lectură din seria „Tema de la Ora Cinci”, pe tema viitorului, potrivit unui comunicat al instituției. Actorii vor citi patru fragmente…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Premiul Nobel pentru Pace 2025, câștigat de Maria Corina Machado, lidera opoziției democratice din Venezuela – VIDEO / „A arătat că libertatea nu trebuie luată ca un dat, ci apărată constant”

Premiul Nobel pentru Pace 2025 a fost câștigat de Maria Corina Machado, potrivit anunțului făcut de comitetul norvegian vineri, 10 octombrie, la ora 12:00 a României. Fii parte din schimbare.…
Vezi articolul

Criza identitară, tema spectacolului-lectură organizat joi, 23 aprilie, de Teatrul Excelsior din București / „Hamlet” și „Domnișoara Iulia”, printre textele care vor fi citite de actori

Tinerii pot participa joi, 21 aprilie, la spectacolul-lectură pe tema crizei identitare, organizat de Teatrul Excelsior din București. Textele citite de actori, printre care se numără „Hamlet” de William Shakespeare…
Vezi articolul

Copiii noștri au nevoie să vadă cum e școala la noi, cum sunt prietenii așa cum îi știu ei, nu doar din alte țări, explică producătoarea Irina Enea, care ecranizează cartea „Pericol”, scrisă de Raluca Poenaru / Casting pentru copii și campanie de fundraising, duminică, 10 mai, pentru filmul în care joacă și Medeea Marinescu

Cartea „Pericol”, scrisă de Raluca Poenaru, care a câștigat Trofeul Arthur în 2017, va fi ecranizată într-un film pentru copii, în care va juca și Medeea Marinescu, cunoscută pentru rolul…
Vezi articolul

Program gratuit de explicare a modului în care funcționează instituțiile culturale publice – „Școala spectatorului cetățean”, organizat la Teatrul Masca în martie-aprilie

Teatrul Masca a lansat înscrierile pentru „Școala spectatorului-cetățean”, un program gratuit care se va desfășura în perioada martie–aprilie 2026 și care își propune să ofere publicului o mai bună înțelegere…
Vezi articolul