Parlamentul din Polonia dezbate o lege care ar spori controlul guvernului asupra școlilor. Șeful adjunct al sindicatului profesorilor: Dacă ești directorul unei școli, iei decizii, iar dacă știi că ele s-ar putea să nu fie pe placul cuiva, atunci autonomia școlii, a directorului, a părinților, a profesorilor devine fictivă

133 de vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Parlamentarii din Polonia dezbat miercuri un proiect de lege al partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) despre care criticii spun că ar putea limita accesul la educaţia despre drepturile LGBT şi reproductive şi ar acorda formaţiunii aflate la guvernare un control mai mare asupra şcolilor, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

PiS susţine că schimbările la sistemul de educaţie sunt necesare pentru a-i proteja pe copii, însă oponenţii susţin că ele fac parte dintr-o încercare mai amplă de a elimina valorile liberale din viaţa publică.

Ministrul Educaţiei, Przemyslaw Czarnek, a spus că supervizorii şcolari numiţi de guvern ar trebui să aibă dreptul de a bloca orice cursuri care ar fi “o ameninţare la moralitatea copiilor”, în special în privinţa educaţiei sexuale.

Czarnek a declarat la un moment dat că persoanele gay “nu sunt egale cu persoanele normale” şi a cerut şcolilor să se concentreze pe cursuri pentru fete despre “virtuţile feminine”, criticând-i în acelaşi timp pe băieţii care poartă pantaloni strâmţi, transmite Agerpres.

PiS a introdus o serie de reforme în educaţie, evidenţiind nevoia de a apăra valorile creştine şi tradiţionale şi de a-i învăţa pe copii să fie mândri de istoria Poloniei.

Conform noului proiect de lege, activităţile extracuriculare desfăşurate de organizaţii neguvernamentale în şcoli trebuie aprobate de un supervizor. De asemenea, legea ar face mai uşoară demiterea directorilor de şcoală.

Criticii se tem că noile reguli ar limita drepturile părinţilor de a decide în privinţa educaţiei copiilor.

“Va avea cu siguranţă un efect de îngheţare”, a spus Krzysztof Baszczynski, şeful adjunct al Sindicatului Profesorilor din Polonia.

“Dacă eşti directorul unei şcoli, iei decizii (…), iar dacă ştii că ele s-ar putea să nu fie pe placul cuiva, atunci autonomia şcolii, a directorului, a părinţilor, a profesorilor devine fictivă”, a atras el atenţia.

Sursele locale de presă au relatat că directorul unei şcoli primare a fost suspendat din funcţie anul trecut pentru că a organizat o întâlnire cu judecători care au vorbit despre Constituţie.

Czarnek a anunţat de asemenea intenţia de a introduce un nou subiect de studiu, “Istoria şi prezentul”, care ar reduce orele dedicate educaţiei civice, în favoarea cursurilor despre evenimente din perioada 1945-2015.

Elevilor li se va cere să discute despre “instabilitatea zonei euro” şi să explice de ce accidentul de avion din 2010 de la Smolensk în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski, fratele geamăn al liderului PiS, Jaroslaw Kaczynski, a fost “cea mai mare tragedie din istoria postbelică a Poloniei”, mai informează sursa citată.

Ryszard Terlecki, lider al partidului de guvernământ în parlament, a spus în 2020 că reforma şcolară va face ca elevii să se orienteze mai bine în viaţă şi să fie fideli tradiţiei, ceea ce i-ar putea conduce să voteze cu PiS.

“Educaţia ar trebui să îi facă pe tinerii polonezi patrioţi, iar dacă vor fi astfel, cu siguranţă vor vota”, a declarat el săptămâna trecută la postul de televiziune privat TVN24. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Ștefania Gîrjoabă, singura elevă din Olt cu media 10 la examenul de Bacalaureat 2023: Nu sunt de acord cu sistemul actual de învățământ. Ar trebui să se păstreze majoritatea materiilor până undeva în clasa a VII-a, de atunci copiii deja se orientează spre ceva anume și ar trebui să se concentreze pe acel lucru, ca înainte de facultate să fie 100% siguri că sunt competenți / Sfaturi de învățare pentru cei care dau BAC-ul anul viitor

Ștefania Gîrjoabă a terminat 12 ani de școală, iar la finalul acestora a luat media 10 la Bacalaureat. Asta s-a întâmplat, însă, după contestații, pentru că a simțit că a…
Vezi articolul