Parteneriat între Ministerul Educației și organizația Lions România pentru promovarea valorilor umaniste și educaționale printre profesori și elevi / Când era rector, ministrul Daniel David contesta un proiect promovat de Lions, care a cumpărat un dispozitiv de „scanare” a mâinilor elevilor pentru a-i orienta în carieră

1.249 de vizualizări
Dispozitivul de scanat palme, promovat în ianuarie 2024 de ISJ Cluj-Lions / Foto: Colaj Capturi TVR Cluj
Un parteneriat național între Ministerul Educației și Cercetării și organizația Lions România, destinat formării de „tineri implicați, empatici și responsabili” prin diverse inițiative de voluntariat, informare și prevenție, a fost încheiat și anunțat recent de minister. Parteneriatul apare la un an și jumătate de când numele Lions a ajuns în atenția publicului printr-un proiect-pilot desfășurat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, abandonat în cele din urmă, prin care palmele elevilor urmau să fie „scanate” pentru a realiza profiluri de orientare în carieră, cu un dispozitiv cumpărat de Lions. Pe atunci, ministrul actual Daniel David, care semnează acum parteneriatul, declara în calitate de rector al Universității Babeș-Bolyai că proiectul-pilot era „o greșeală”.

Acordul de parteneriat între MEC și entitatea numită Asociația Cluburilor Lions District 124 România (Lions D124 Ro), cu sediul în Câmpulung – Argeș, are drept scop „promovarea valorilor umaniste, civice și educaționale în rândul cadrelor didactice, elevilor și studenților”. 

Iar acordul acoperă o serie de programe Lions, listate în document:

  • Un program pentru profesori și elevi pentru „învățarea socio-emoțională”, cu elemente de voluntariat, prevenirea consumului de alcool, tutun, droguri, prevenirea violenței etc..
  • Schimburi de tineri prin tabere sau găzduirea în familii locale, pentru promovarea bunei înțelegeri și toleranței la nivel internațional
  • Afișe pentru pace – concurs internațional
  • Eseul pentru pace – concurs internațional
  • O competiție pentru dezvoltarea calităților de Leadership și comunicare
  • Un concurs muzical
  • Cluburi de susținere a voluntariatului
  • Educare pentru acordarea primului ajutor în situații critice

Parteneriatul a fost anunțat „etapizat” de către minister:

  • A fost încheiat pe 28.07.2025, potrivit informațiilor din document
  • A fost „urcat” pe site-ul ministerului pe 4.08.2025, conform datei consemnate pe pagina dedicată
  • A fost făcut public pe site, fără vreun altfel de anunț al ministerului, pe 1 septembrie, potrivit datei ce apare pe homepage-ul instituției și la rubrica Noutăți

Anunțul menționează „direcțiile comune de acțiune”:

  • „implicarea elevilor în activități de voluntariat și leadership;
  • campanii de informare și prevenție pe teme esențiale: sănătate, siguranță, mediu;
  • sprijin concret pentru unități școlare dezavantajate;
  • promovarea valorilor umanitare și a cetățeniei active.”
Cazul dispozitivului de „scanat” palmele elevilor pentru consiliere în carieră, promovat de Clubul Lions și contestat, atunci, de rectorul Daniel David

Semnatari ai acordului de parteneriat MEC-Lions sunt ministrul Educației, Prof. Univ. Dr. Psih. Daniel David, respectiv Prof. Univ. Dr. Alexandru Grigorovici, Președinte-Guvernator Lions District 124 Ro 2025-2026.

Daniel David, în calitatea sa de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și de președinte al Asociației Psihologilor din România, contesta, în urmă cu un an și jumătate, o inițiativă ce implica Lions la nivel școlar, în Cluj.

În ianuarie 2024, ISJ Cluj anunța un proiect prin care palmele a 100 de elevi urmau să fie „scanate” cu un dispozitiv care ar fi urmat să le determine profilul de orientare în carieră, printr-un parteneriat cu Clubul Lions și care ar fi implicat și Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Atunci, șefa ISJ Cluj, Marinela Marc, era citată în presa locală:

  • „Se va realiza un profil psihologic al tânărului la care el va avea acces și în urma căruia sperăm să își realizeze un plan de carieră mult mai bine fundamentat decât pe informații aleatorii și, poate, care nu corespunde aptitudinilor și posibilităților reale de a performa într-o anume meserie”.


Actualdecluj.ro scria în acel moment că aparatul a fost cumpărat de Clubul Lions Genesis și a costat 2.500 de euro, inventatorul identificat de publicație fiind un anume Dumitru Grigore, consilier într-o organizație numită Tracia Unită, care susține pe un site că această Tracie Unită „întruchipează tărâmul antic de unde au pornit civilizațiile lumii”.

Proiectul pilot „Încotro, eu?”, accesibil în continuare online ca inițiativă a Lions International – Genesis Lions Club, a fost contestat atunci de rectorul UBB, Daniel David, precum și de decanul Facultății menționate, Adrian Opre, care au spus că instrumentul nu era acreditat, iar instituția de învățământ superior nu era partener în proiect, cum se afirmase. 

Daniel David spunea atunci: 

  • „Cred că este o greșeală, pentru că, măcar în sistemul public, ar trebui să folosim teste și probe psihologice validate și acreditate de Colegiul Psihologilor din România, pentru că este vorba și despre copii, și despre sistemul public. Acest instrument nu știu să fie printre instrumentele acreditate de către Colegiul Psihologilor din România. Noi avem o comisie de metodologie, care acreditează testele folosite. Și nu știu să fie acreditat nici la nivel internațional, de către asociațiile psihologice de specialitate”. 

Iar Colegiul Psihologilor din România a anunțat, tot în acea perioadă, că respectivul dispozitiv de scanare a palmelor elevilor pentru profil de orientare în carieră nu fusese avizat de acest for, care recomandase în 2018 să nu fie „utilizată proba de către psihologii cu drept de liberă practică, pentru niciuna dintre specialitățile în care aceștia își desfășoară activitatea profesională”.

În cele din urmă, conducerea ISJ Cluj a anunțat că nu mai promovează în școli proiectul-pilot de „scanare” a palmelor elevilor.

Acordul de parteneriat MEC-Lions:


4 comments
  1. Așa ministru așa inspectori! Întâmplarea face că sunt amândoi din Cluj, de, s-au aliniat astrele!
    Aparatul cu pricina o fi arătând și incompetența din ISJ CLUJ ? că…. „e mulți „!

  2. ha,ha,ha! acum nu mai e pseudostiinta,doamna Marc e tot acolo,domnul david cu D mic a reevaluat,vad ca poate sa isi schimbe parerea,daca interesul o cere Bravo,stimabili! hai cu lalaieli in scoli,daca asa trebuie!

  3. Lions este organizație premasonică.
    Se pare că Ministerul vrea cu tot dinadinsul să se deconspire.

    E un cuib de oameni cu interese, cu grupuri de influență externă (ONG uri, asociații, dătători de șpagă de supraviețuire)

    Toate acestea in timp ce Ministrul atacă zilnic profesorii.
    Direct prin ordine aberante si pline de incultură pedagogică sau indirect prin așa numita marcare socială prin ,, blânde ” întrebări retorice (munesc prea mult ?, au calificative prea mari? Trebuie sa predea mai multe ore?) și alte șmecherii de băiat de cartier cu ceva carieră sprijinită și susținută intens politic.

    Atât poate, dar răul nu are limită pt că el chiar crede că salvează sistemul (asta după ce a concediat peste 10.000 de suplinitori calificați)

  4. In dulcele stil clasic de una zice alta face, așteptăm cu deosebit interes in viitorul apropiat introducerea de catre david a astrologiei si numerologiei in programa școlară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel Georgescu inspector

Daniel Georgescu, reprezentant al Ministerului Educației, despre programa de limba și literatura română pentru clasa a IX-a: S-a avut în vedere ideea de responsabilitate, în special morală și o armonizare a perspectivelor, astfel încât să nu reprezinte punctul de vedere al unei singure persoane, nici al unui duo sau al unui „grupuleț” și să ajungem la cel mai bun produs curricular

Daniel Georgescu, inspector și reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, a spus că deși componența grupului care a realizat programa școlară pentru limba și literatura română a fost una numeroasă…
Vezi articolul

Cele 18 documente pe care le au de pregătit educatoarele din grădinițe și creșe, în anul școlar 2025-2026, prevăzute în scrisoarea metodică a Ministerului Educației și Cercetării: de la planificarea săptămânală și până la dovezi ale participării la activități de formare continuă

Documentele necesare educatoarelor din grădinițe și creșe sunt enumerate în scrisoarea metodică pentru educația timpurie, an școlar 2025-2026, document trimis de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare. Este vorba…
Vezi articolul

BREAKING Salariile profesorilor și ale angajaților din educație sunt înghețate în 2025, concursul de Titularizare este blocat și primele didactice și tichetele educaționale sunt în pericol. Ordonanța de Urgență „trenuleț” a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în ajun de Anul Nou. Este vorba despre OUG 156/2024. Documentul a fost…
Vezi articolul