Patru din cinci copii din mediul rural nu au activități sportive în afara orelor de educație fizică, potrivit participanților la un sondaj World Vision / Motive: Lipsa infrastructurii, a resurselor financiare, a preocupării pentru sport

196 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Sportul „este o iluzie” pentru copiii din mediul rural, potrivit organizației World Vision România, care prezintă, joi, rezultatele unui sondaj în rândul părinților și profesorilor de educație fizică și sport de la sate. Potrivit acestuia, 81% dintre copiii reprezentați de participanții la sondaj nu participă la activități sportive în afara orelor de educație fizică și sport.

Organizația nu precizează date privind reprezentativitatea studiului.

Potrivit datelor colectate, la nivelul participanților la sondaj și copiilor reprezentați de aceștia:

  • 2 din 5 părinți respondenți (41%) declară că nu pot susține financiar copiii în activități sportive organizate/profesioniste;
  • Mai bine de un sfert dintre părinți (28%) nu știu unde și cum să-și îndrume copiii atunci când vine vorba de alegerea unui sport organizat/profesionist;
  • Peste jumătte dintre profesorii participanți la sondaj (56%) mentionează lipsa unui spațiu de antrenament dedicat ca principal element de infrastructură important, dar inexistent;
  • 6 din 10 profesori declară că în școlile în care predau există copii care au înclinații sportive.

Potrivit organizației, „provocarea financiară reflectă dificultățile întâmpinate de familiile din mediul rural în acoperirea costurilor asociate cu practicarea unui sport de performanță”. Iar „„pe lângă problemele de natură financiară și de infrastructură, există și o nevoie de educare, pentru a putea lua decizii informate privind oportunitățile sportive în care copiii ar putea fi implicați”.

World Vision spune, în comunicatul emis joi, că „este imperativ să se investească în dezvoltarea infrastructurii sportive și în tranformarea sportului în prioritate de investiție”. Totodată, potrivit organizației, este nevoie de campanii de informare și educare a comunităților rurale cu privire la importanța activităților sportive, dar și de formarea unor resurse umane specializate pentru acestea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Ștefania Gîrjoabă, singura elevă din Olt cu media 10 la examenul de Bacalaureat 2023: Nu sunt de acord cu sistemul actual de învățământ. Ar trebui să se păstreze majoritatea materiilor până undeva în clasa a VII-a, de atunci copiii deja se orientează spre ceva anume și ar trebui să se concentreze pe acel lucru, ca înainte de facultate să fie 100% siguri că sunt competenți / Sfaturi de învățare pentru cei care dau BAC-ul anul viitor

Ștefania Gîrjoabă a terminat 12 ani de școală, iar la finalul acestora a luat media 10 la Bacalaureat. Asta s-a întâmplat, însă, după contestații, pentru că a simțit că a…
Vezi articolul

Standardele calitative sunt esențiale pentru o digitalizare eficientă a Educației – întâlnire între participanții la Forumul Global OCDE și reprezentanții ECDL România

Importanța standardelor calitative pentru digitalizarea Educației au fost tema principală a întâlnirii delegației OCDE cu reprezentanții ECDL România, potrivit unui comunicat de presă al organizației. Prezenți la București la Forumul…
Vezi articolul

INTERVIU Rachel Chen, elevă de liceu din SUA participantă la tabăra de matematică APEX-Maths 2024 de la Reșița: Matematica este despre explorare, despre distracție. Profesorii de aici sunt dintre cei mai buni din domeniile lor de studiu / Seturile de probleme sunt frumoase, încurajează gândirea și aprofundarea

Matematica este o plăcere, nu trebuie făcută sub presiune, nici grăbită și devine o distracție atunci când te înconjori de prieteni care împărtășesc cu tine aceeași pasiune a numerelor. Așa…
Vezi articolul