Polițiștii și procurorii DIIICOT au efectuat luni noapte percheziții informatice la sediul Inspectoratului Școlar Gorj, după ce un angajat al instituției, de la departamentul de achiziții ar fi trimis mesaje indecente și fotografii unui minor de 14 ani. Potrivit unor imagini, bărbatul de 61 de ani s-ar fi aflat în biroul său din Inspectorat atunci când vorbea cu minorul, pe care l-a abordat pe rețele sociale. Polițiștii îl anchetează în libertate. ISJ Gorj a deschis o anchetă administrativă în acest caz, iar bărbatul și-a depus marți cerere de concediu pentru 30 de zile”, a spus purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Ionuț Catrina, pentru Edupedu.ro.
Luni noapte au avut loc perchiziții la sediul Inspectoratului Școlar Gorj după ce un angajat al departamentului de achiziții ar fi trimis mesaje indecente și fotografii unui minor de 14 ani.
ISJ Gorj a deschis o anchetă administrativă, iar bărbatul de 61 de ani, cercetat acum în libertate, și-a depus concediu pentru 30 de zile, potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Gorj, Ionuț Catrina.
„Am aflat cu stupoare de evenimentele petrecute ieri a și a apărut în spațiul public privind un angajat al instituției noastre. Aseară (n. red luni, 2 februarie) s-a adus la cunoștința Inspectoratului Școlar Județean Gorj deschidere a unui dosar penal privind aspectul săvârșirii de corupere sexuală a minorului. Tot aseară, în jurul orelor 21. 45, s-a efectuat o percheziție informatică la nivelul instituției noastre, fiind ridicate calculatorul și componentele periferice din biroul angajatului instituției noastre. S-a deschis o anchetă de cercetare administrativă disciplinară a persoanei menționate, privind faptele apărute în spațiul public în cursul zilei de ieri. Inspectoratul Școlar Județean Gorj dezaprobă și condamnă cu fermitate asemenea fapte reprobabile”, a mai spus Catrina pentru presa locală.
Poliția a deschis ancheta după ce o persoană a semnalat cazul.
„La data de 02 februarie 2026 polițiști din cadrul poliției municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat de 35 de ani, din București, despre faptul că la o cafenea din oraș se află o persoană bănuită de săvârșirea de infracțiuni sexuale asupra minorilor. Polițiștii au identificat la fața locului un bărbat de 61 de ani, din Târgu Jiu, iar din conținutul sesizării a reieșit faptul că acesta ar fi abordat și ar fi transmis pe rețelele de socializare fotografii cu conținut explicit sexual către un minor de 14 ani, din județul Vrancea. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de corupere sexuală a minorului”, potrivit unui anunț al IPJ Gorj.