Peste 10.000 de cărți au fost interzise în SUA în anul școlar trecut, de trei ori mai mult față de anul precedent – studiu / Cele mai multe sunt în state conduse de republicani, care adoptă legi de cenzură

327 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Peste 10.000 de cărți au fost interzise în școlile publice din SUA în perioada 2023-2024, potrivit unui raport, marcând o creștere puternică față de anul precedent, pe măsură ce statele conduse de republicani adoptă noi legi de cenzură, relatează The Guardian, scrie G4Media.ro.

Studiul realizat de PEN America a sugerat că interzicerea cărților aproape s-a triplat la nivel național, de la 3.362 în anul precedent.

Cel puțin 13 titluri au fost interzise pentru prima dată, inclusiv cartea lui Alex Haley, Roots: The Saga of an American Family (Saga unei familii americane), care descrie călătoria unei persoane înrobite din Africa în SUA, și Go Tell It on the Mountain (Spune-o pe munte), de James Baldwin, aclamată lucrare semi-autografică a cărei acțiune se petrece în Harlem, New York.

PEN America, o organizație non-profit dedicată libertății de exprimare, a declarat că aproximativ 8.000 de cazuri de interzicere a cărților au avut loc în Florida și Iowa, deoarece ambele state au aplicat legi radicale care vizează materialele de clasă.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Uniunea Internațională de Geografie cere ministerului Educației din România să păstreze Geografia obligatorie la liceu: Viitoarele generații riscă să devină analfabete spațial, cu costuri enorme atât pentru societate, cât și pentru mediu

Uniunea Geografică Internațională (IGU) solicită Ministerului Educației din România să mențină Geografia ca materie obligatorie în toți cei patru ani de liceu, avertizând că eliminarea acesteia din curriculumul obligatoriu va…
Vezi articolul

Profesorii cu norme incomplete și cei afectați de restrângeri de activitate, în urma încadrărilor din școli pentru 2025-2026, pot participa la ședințele de repartizare organizate de inspectoratele școlare în perioada 20-22 august

Cererile profesorilor care nu și-au putut completa norma de 20 de ore în școală și ale celor afectați de restrângeri de activitate vor fi soluționate în ședințele de repartizare organizate…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Listele copiilor înscriși la clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate până pe 12 iunie, deși ar fi trebuit să fie publicate pe 6, anunță Ministerului Educației. Este a doua modificare a calendarului în ultimele două săptămâni

Listele copiilor înscriși în clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate în școli până la data de 12 iunie, potrivit Ministerului Educației. Calendarul pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 a fost…
Vezi articolul