Părinții a peste 160 de elevi de clasele I-IV de la Școala Gimnazială nr. 113 din sectorul 4 se plâng de faptul că au fost mutați la o altă școală, nr. 102, care se află la peste 3 km distanță. Părinții nu au fost consultați de conducerea școlii, care doar le-a comunicat cu câteva zile înainte să înceapă școala că din cauza renovărilor trebuie să mute elevii din 8 clase primare la Școala Gimnazială nr. 102. „Copilul meu mi-a zis azi că nu mai vrea să stea pe drumuri, e obosit pentru că la ora 8 pleacă de acasă, dar abia la 11 începe școala. Trebuie să îl duc la before school pentru că nu poate sta singur acasă, apoi îl duce un microbuz pe care tot noi părinții îl plătim și apoi merge la after school, tot cu microbuzul”. La solicitarea Edupedu.ro, Inspectoratul Școlar al Municipiului București spune că elevii de clasele a III-a și a IV-a vor fi mutați în câteva săptămâni la o grădiniță aflată în apropierea școlii nr. 113, în cel mai scurt timp. Potrivit surselor noastre ar fi vorba de 2 săptămâni.
- Edupedu.ro a contactat conducerea școlii dar până la momentul publicării acestui articol nu ni s-a răspuns la apelurile repetate.
Elevii din 8 clase primare ale Școlii Gimnaziale nr. 113 au fost relocați la Școala Gimnazială nr. 102, aflată de 3 km distanță. Copiii învață de la ora 11 la ora 14, unii pleacă de acasă de la 8 dimineața, merg la program de before school înainte de școală, apoi sunt preluați cu microbuz pentru a-i duce la școală, și revin apoi la after school până la ora 16. „Copii sunt obosiți, sunt toată ziua pe drumuri”, spune un părinte care a contactat Edupedu.ro.
Nu avem un număr exact al elevilor afectați dar dacă în medie sunt 20 de elevi într-o clasă ar însemna 160 de elevi.
Decizia privind relocarea elevilor la Școala Gimnazială nr. 102 ar fi fost fost anunțată cu două zile înainte să înceapă școala, iar părinții au fost obligați să găsească soluții.
„În consiliul profesoral de vineri (n. red 5 septembrie) s-a comunicat că începând de luni, 8 septembrie, ne vom desfășura cursurile la școala nr. 102 în intervalul orar 11-14. Nu ni s-a cerut nicio opinie. Pur și simplu am fost puși în fața faptului împlinit. Se preconiza o lună de zile, pentru că n-aveau spațiu, sunt lucrări și nu erau gata. Clădirea școlii a intrat în reabilitare în vară”, spune părintele cu care am stat de vorbă.
În curtea școlii au fost aduse containere pentru ca elevii să poată învăța acolo până vor fi gata lucrările. Însă nu sunt suficiente pentru toate clasele și încă nu sunt funcționale. Acesta ar fi motivul pentru care conducerea școlii a decis să relocheze restul de elevi, 8 clase de nivel primar, la Școala Gimnazială nr. 102.
„Proiectul a fost făcut acum 2 ani și s-a solicitat la inițierea proiectului un număr de containere care să acopere clasele care erau existente la momentul respectiv. Între timp, în 2 ani de zile clasele s-au suplimentat pentru că s-au înscris mai mulți copii”, mai spune părintele.
Părinții sunt nemulțumiți nu doar de lipsa comunicare a conducerii școlii, dar și de efectele asupra actului educațional: orele s-au comprimat la 40 de minute cu 5 minute pauza. Copiii se simt obosiți de la atâtea drumuri.
„Având în vedere programul de la 11 la 14, mulți părinți lucrează și trebuie să meargă la serviciu, unii dintre noi trebuie să ducem copiii la activități înainte de școală. Nu avem ce face. Există un centru care oferă servicii, dar e vizavi de școala noastră, nr. 113. Îi ducem dimineața la ora 8:00. La ora 10:30 cei de la centru îi duc pe copii la școala nr. 102, e o distanță de vreo 3,5 km între cele două unități de învățământ. Mănâncă dimineață înainte de școală la centru, apoi de prânz în jur de 14.30 când ajunge cu microbuzul înapoi la after.
Ieri, când l-am luat de la after-school, a început să plângă, mi-a zis că nu mai poate. E obosit, s-a săturat de transport”, spune părintele unui copil.
În plus sunt și costuri suplimentare pentru părinți care sunt nevoiți din cauza programului care începe la ora 11, să achite și programele de before și after school dar și deplasarea de la un centru la școală.
„Microbuzul tot noi îl plătim: e contractat de after school în ideea să ne ajute pe noi părinții. O cursă dus-întors costă 38 lei pe zi. Mi-a venit factura pe jumătate de luna septembrie aproape 400 lei, iar pe octombrie am de plată cam 700 lei de plată. Doar transportul, nu mai zic de activități și mâncare la after-school”, spune părintele.
Părinții au formulat o sesizare către Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru a cere detalii despre cât timp va mai dura această situație.
„Ni s-a spus că e o situație temporară, dar nu ni s-a precizat cât timp va dura, iar legat de orarul 11-14 ni s-a spus că „este în concordanță cu normele educaționale interne și europene”, potrivit părintelui.
„Măsura de relocare are caracter temporar și a fost impusă de necesitate reabilitării și modernizării spațiilor Școlii Gimnaziale nr. 113. Criteriile în baza cărora au fost selecționate clasele relocate au ținut cont de situația concretă existenta în ambele unități de învățământ din punct de vedere al sălilor de clasă disponibile, al orarului preexistent, al vârstei copiilor are locații, al încărcării cu sarcini educaționale, cât și al obligațiilor ce revin profesorilor, în calitate de membri în diverse comisii permanente ce impun funcționalitate.
Orarul stabilit pentru clasele relocate este în concordanță cu normele educaționale interne și europene.
Referitor la posibilitatea asigurării transportului elevilor locații între cele două locații au fost inițiate demersurile necesare pe lângă unitate administrativ teritorială competentă în vederea identificării soluțiilor optime”, se arată în răspunsul ISMB.

Edupedu.ro a contactat conducerea școlii dar până la momentul publicării acestui articol nu ni s-a răspuns la apelurile repetate.
Am obținut un punct de vedere al Inspectoratului Școlar al Municipiului București care ne-a transmis că situația este una temporară și că se va rezolva problema spațiului în scurt timp.
În răspuns se precizează că s-au identificat alte spații mai aproape de școala nr. 113 unde pot fi relocați o parte dintre elevii de clasele a III-a și a IV-a. Potrivit surselor noastre ar fi vorba despre Grădinița „Panseluța”. Nu se precizează însă unde vor învăța restul claselor a II-a și clasa I care au fost de asemenea relocate la școala Gimnazială nr. 102, mai departe de Școala nr. 113.
Răspunsul ISMB:
„Conform informării din partea conducerii Școlii Gimnaziale nr. 113, în urma discuției cu reprezentanții Direcției Generale de Administrare a Unităților de Învățământ, a Sportului și Culturii Sector 4, au fost identificate spații special amenajate pentru desfășurarea activităților educaționale în proximitatea școlii. Menționăm că aceste spații au mai fost utilizate și de alte unități școlare care au fost supuse unui proces de reabilitare și modernizare. Mutarea formațiunilor de studiu, clasele a III-a și a IV-a, se va realiza în cel mai scurt timp”.
În ce constau lucrările de reabilitare la școală
Am contactat Primăria sectorului 4 însă nu ne-a putut oferi informațiile cerute. Așteptăm un răspuns oficial din partea reprezentanților primăriei pe care îl vom publica când îl vom primi.
Potrivit informațiilor de pe site-ul primăriei, în data de 8 februarie 2024 Consiliul Local a adoptat o hotărâre de Consiliu pentru reabilitarea infrastructurii Școlii Gimnaziale nr 113. Sunt vizate lucrări de creștere a eficienței energetice dar și înlocuirea tâmplariei și amenajări interioare „în vederea modernizarii și a obținerii autorizatiei ISU”.
Se menționează că durata de realizare este de 16 luni, dar nu se precizează și când încep acestea.



6 comments
Doamna Alexa Stănescu ma bucur ca sunteți interesata de afectarea copiilor si părinților de la Școala 113. Dar nu credeți ca si copii de la Școala 102 si părinții acestora sunt afectați? La Școala 102 se învață acum in trei schimburi, părinții trebuie sa preia copii de la scoală la ora 11 iar alții trebuie sa ii însoțească la scoală la ora 14. Părintii au aflat in prima zi de școala despre acest aspect si nu au fost consultați in aceasta privința. Credeți ca e un program normal pentru aceștia? Ar merita sa solicitați un punct de vedere si de la părintii ai căror copii învață la Școala 102. Poate si de la conducerea scolii. Înțeleg ca este destul de deranjanta distanta dintre scoli pentru părinți. Oare nu era mai aproape dislocarea claselor la Școala 133, aflată la doar 11 minute (1 km) de mers pe jos de Școala 113? Va urez succes in investigație si aștept cu interes un nou articol din partea dumneavoastră.
Eu cred ca unii trăiesc intr-o alta realitate! Atâta vaicareala pentru 3 km pe care ii fac cu un microbuz! Scoala mea era la 3,5 km distanta de casa si mergeam pe jos zilnic!
Nu m-a epuizat drumul, am învățat, m-am dezvoltat si am ajuns un adult fără traume!
Ai copii de clase primare care trebuie să meargă prin București 3km, amice. Stai jos, habar n-ai despre ce vorbești.
Doamnă, zici că sunteți în bancul cu Ceaușescu în care nu murea nimeni și i se recomanda să încerce și cianură. Noi nu aveam lumină și căldură, profesorii și părinții aveau voie sa te snopească in bătaie, stăteam la coadă pentru orice, veneam cu rudele la coadă că să primim mai multe portocale, unele cărți, melodii și tunsori! erau ilegale… nu prea ne dorim asta pentru copiii noștri. Iar legat de traumele dvs, nu știu ce să zic. pare că veți totuși ceva traume, dacă vă doriți să moară și capra vecinului
Deci se știe din 2024 despre lucrare. Bună treabă ca se face. Nu înțeleg de ce sa te apuci de asa mare lucrare fără a avea o alternativă. Demolezi școală funcțională, apoi, cu 2 zile înainte de începutul anului școlar, te apuci sa montezi containere. O românească autentică, tipică pentru bugetarii locali.
exact, jos Lăbuță! :)))