Elevul de la o școală din Brăila care ar fi bătut mai mulți colegi de clasă, va merge la cursuri însoțit de bunica sa: Prezența sa la școală va detensiona, cel puțin pentru perioada următoare, starea din clasă, crede Inspectoratul Școlar Județean

10.772 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Cazul a intrat în atenția publică după ce 17 părinţi ai elevilor din clasă au anunţat, pe 8 februarie, că nu îşi vor mai lăsa copiii la şcoală până nu se vor lua măsuri în acest caz, pentru că, potrivit părinților, situația durează de 3 ani, acuzau părinții, scrie Agerpres.

Elevul de 10 ani din clasa a IV-a de la Şcoala “Sfântul Andrei” din Brăila, care ar fi lovit mai mulţi colegi, va merge la cursuri însoţit de bunică, potrivit informaţiilor făcute publice de şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Cătălin Canciu, scrie Agerpres.

Băiatul locuiește doar cu bunica, părinții fiind plecați la muncă în străinătate.

“Părinţii din acea clasă trebuie să înţeleagă că suntem într-o ţară a Uniunii Europene și nu este posibil ca acest copil să fie mutat, îndepărtat. S-a luat decizia ca băiatul respectiv să meargă la cursuri însoţit de bunică. Prezenţa bunicii la şcoală va detensiona, cel puţin pentru perioada următoare, starea din clasă. Pe lângă prezenţa bunicii la orele de curs vom avea şi o monitorizare permanentă din partea conducerii şcolii, o întâlnire săptămânală cu consilierul şcolii şi cu profesorul de sprijin, cel care este managerul de caz al acestui copil. Aceste schimbări, în atitudinea copilului, nu le poate face doar el ci noi toţi trebuie să fim alături de el”, a declarat Cătălin Canciu.

Cazul a fost semnalat în presă în data de 8 februarie, când Edupedu.ro a stat de vorbă cu inspectorul general școlar pe această temă. El ne-a spus că a fost sesizat de mama unei fete care fusese lovită de acest băiat, coleg de clasă. Mai mult, băiatul ar fi agresat mai mulți copii în ultimii 3 ani.

Atunci, părinții au amenințat că nu își mai aduc la școală copiii dacă situația nu se rezolvă. Într-o scrisoare semnată de 17 părinți, adresată inspectorului general școlar, pe 8 februarie, scria: “Colectivul părinţilor clasa a IV-a A vă aduce la cunoştinţă că în urma agresiunilor repetate, atât fizice cât şi verbale, săvârşite de către elevul Dan C. asupra copiilor noştri, am decis ca începând cu data de 08.02.2022 copiii noştri să nu mai participe fizic la orele de curs, până nu va fi soluţionată această problemă”.

În acest caz există două certificate medico-legale care atestă că doi dintre elevii de clasa a IV-a de la Şcoala “Sfântul Andrei” din Brăila au fost agresaţi.

Potrivit directoarea Școlii “Sfântul Andrei” din Brăila, Cătălina Rotaru, elevul care și-a agresat colegii a fost sancționat în ultimii trei ani cu mustrări, iar anul trecut a avut media ‘suficient’ la purtare, scrie Agerpres.

“Părinţii au făcut această cerere de a nu-şi mai trimite copiii la şcoală, pentru că au în clasă un copil cu probleme, un copil agresiv, pe care noi, şcoala, am încercat să îl integrăm. Acest copil şi-a agresat fizic colegii, iar părinţii copiilor loviţi au scos certificate medico-legale. Nu am fi putut anunţa până acum Protecţia Copilului, pentru că mama lui era în ţară. Din septembrie anul acesta, ambii părinţi sunt plecaţi din ţară, mama este în Anglia şi tatăl în Germania, el este în grija unei bunici. Elevul a fost sancţionat în fiecare an cu mustrări, anul trecut a avut la sfârşitul anului şcolar media la purtare ‘suficient’ şi nu a mai primit bursă, pentru că avea dreptul la bursă. Am apelat şi la psihologul şcolii, pentru consiliere individuală. În clasa a II-a, el a stat cu mama în clasă vreo două luni, dar nu mai mult. În învăţământul obligatoriu, copiii nu pot fi exmatriculaţi, ei pot fi sancţionaţi”, a declarat Cătălina Rotaru.

Pe 9 februarie urma să aibă loc o discuție la care vor participa directoarea școlii, învățătoarea, un reprezentant al părinților, poliția și inspectorul școlar pentru a afla cine este vinovat de situația din acea clasă și care sunt pașii următori. Abia pe 24 februarie a fost anunțată o decizie: aceea că elevul de 10 ani din clasa a IV-a de la Şcoala “Sfântul Andrei” din Brăila, va merge la cursuri însoţit de bunică.

Și poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Foto: © Rido | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: Un copil de 10 ani a agresat, în mod repetat, mai mulți elevi din clasă, la o școală din Brăila / Poliția și Inspectoratul școlar județean fac anchete

2 comments
  1. Consilierul școlar daca era cu adevărat profesionist ar fi putut realiza ceva semnificativ.. la clasa .. dar CJRAE Brăila este ,,protejat,, de insp. Gen. Care și-a pus omul la conducerea acestei instituții fara examen ..

  2. Dar școală în afara de a da copilului mustrări, avertismente, să îi scadă nota la purtare și să îi retragă bursa ce a făcut ca sa integreze acest copil în acești 3 ani????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin lege: Practic, cred că în toate județele avem această situație, spune secretarul de stat Sorin Ion / Propunerile elevilor pe proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea sumelor forfetare pentru transport

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști sunt în situația în care trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin legea actuală. Este vorba despre acei elevi…
Vezi articolul

Câte clădiri cu risc seismic 2 sunt înregistrate în sistemul școlar? Ministrul Deca: “În jur de 600 de clădiri cu destinație educațională” / “Ne dorim să extindem programul” de consolidare, dar clădirile în risc seismic I sunt “prima urgență”

“Cifrele sunt undeva în jur de 600 de clădiri cu destinație educațională”, a spus, miercuri, ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată fiind de jurnaliști câte clădiri cu risc seismic 2 sunt…
Vezi articolul