Peste 500 de școli au intrat, de vineri până azi, în scenariul roșu

4.825 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Numărul școlilor aflate, luni, în scenariul roșu, în care toți elevii și preșcolarii desfășoară activități și lecții online, a depășit luni pragul de 3.000 – cu peste 500 mai multe decât se înregistrau vineri, reiese din ultimele date furnizate de Ministerul Educației.

Astfel, dacă vineri erau 2.500 de școli în scenariu roșu, la nivel național, astăzi numărul a crescut la 3.014.

În conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene, situația luni se prezintă astfel:

–  9.748 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 4.894 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 3.014 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Dintre cele 3.014 de unități aflate în această ultimă situație, 382 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.632 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulament calendar proiecte educative 2026. Inspectorii de educație extrașcolară trebuie să creeze platforme online de înscriere, să publice datele despre concursuri și pot oferi consiliere profesorilor – proiect

Noul proiect de regulament pentru Calendarul proiectelor educaționale extrașcolare (PES) 2026 prevede că inspectorii școlari pentru educație extrașcolară vor avea atribuții extinse în organizarea, verificarea și monitorizarea concursurilor școlare și…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Resurse educaționale gratuite pentru prevenirea consumului de droguri, puse la dispoziție profesorilor de Asociația Preventis și încurajate de Ministerul Educației

Profesorii pot descărca gratuit materiale de prevenire a consumului de substanțe, potrivit unei informări trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Lecțiile sunt oferite de Asociația Preventis. Recomandarea Ministerului Educației…
Vezi articolul

Noi mesaje de ameninţare primite de unităţi şcolare şi medicale, în toată țara / Anchete în Caraş-Severin, Galaţi, Hunedoara şi Teleorman / Nu există până acum indicii care să confirme că amenințarea e reală

Un mesaj de ameninţare a fost primit pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi pe adresele unor şcoli. De asemenea, s-au primit mesaje de amininţare…
Vezi articolul