Pixiada la Constanța: o inspectoare căreia consiliul profesoral i-a respins avizul va fi „detașată în interesul învățământului” director la Liceul Tehnologic Tomis de la 1 septembrie / Actuala directoare: Dacă nu am plecat cu șanse egale pentru un interimat de câteva luni, cine îmi garantează șanse egale la concursul de directori?

4.267 de vizualizări
Foto: Colaj Edupedu.ro/ Sursa Foto: Facebook.com/Antena 3 Constanta captura
De la 1 septembrie 2026, Liceul Tehnologic „Tomis” din Constanța, unul dintre cele mai mari licee din județ, cu 1.300 de elevi, are un nou director: Alina-Viorica Dumitrașcu, inspector școlar pentru management instituțional în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, numită prin detașare în interesul învățământului, conform declarațiilor actualei conduceri a unității de învățământ. Actuala directoare, Valentina Apostol, al cărei dosar de continuitate a fost respins deși consiliul profesoral al școlii îi acordase avizul, a depus deja o plângere prealabilă împotriva deciziei. Documente oficiale obținute de Edupedu.ro arată, în plus, că în calitate de inspector de management instituțional Alina Dumitrașcu figurează drept coautoare a procedurii prin care același inspectorat evaluează anual activitatea managerială a directorilor din județ, inclusiv calificativele de care depinde dreptul la continuitate.

„Școala noastră a devenit interesantă pentru că a devenit o școală puternică și mare în Constanța, căutată de elevi”, a declarat Valentina Apostol pentru Edupedu.ro, întrebată de ce crede că o inspectoare a vrut, dintr-odată, să preia conducerea liceului. „Am crescut promovabilitatea, numărul de clase, media de intrare la admitere. La admitere se intra cu trei înainte, iar acest liceu a devenit acum un liceu foarte căutat.”

Datele Ministerului Educației privind rezultatele la Bacalaureat, analizate de Edupedu.ro, confirmă evoluția descrisă de profesoară pentru perioada 2022-2026, în care ea a făcut parte din conducerea școlii, mai întâi ca director adjunct, din 2022, apoi ca director, din decembrie 2025. În 2021 și 2022, liceul avea o rată de promovare de 0% la Bacalaureat, cu medii de 3,40, respectiv 3,70, doar 18, respectiv 12 elevi înscriși la examen, și poziții aproape de coada clasamentului național al liceelor (locul 1.385, respectiv 1.376). Anul 2023 aduce un salt: promovarea urcă la 30%, media la 5,46 (peste nota de trecere), iar liceul ajunge pe locul 1.134, cea mai bună poziție națională din întreaga serie analizată. În anii următori, creșterea e vizibilă mai ales în volum: numărul de elevi înscriși la Bacalaureat urcă de la 22, în 2023, la 40 în 2024, 42 în 2025 și 53 în 2026, de peste două ori mai mulți, în timp ce rata de promovare și media generală oscilează (26,3% în 2024 și 4,87 în 2025), înainte ca 2026 să aducă cel mai bun rezultat combinat din ultimii șase ani: promovare de 49%, medie de 5,68 și poziția națională 1.148.

Noua directoare va trebui să și inaugureze noua școală renovată complet cu o investiție majoră în clădirea liceului, finalizată chiar în această vară. Corpul de clădire în care se mută școala de la 1 septembrie a fost renovat integral cu fonduri europene, prin PNRR: lucrări de izolare termică, schimbarea tâmplăriei, refacerea instalațiilor electrice și termice și dotarea cu sisteme de detecție și stingere a incendiilor. „Investiția, în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei (TVA inclus), a fost finanțată prin PNRR. De asemenea, tot cu fonduri europene, urmează să dotăm cu mobilier, echipamente și materiale didactice”, a declarat, săptămâna trecută, primarul Constanței, Vergil Chițac, despre lucrările de la Liceul „Tomis”.

Valentina Apostol a preluat conducerea într-un moment dificil pentru școală. Fostul director a demisionat în octombrie, iar ea, care ocupa atunci funcția de director adjunct (câștigată prin concurs, cu un mandat de patru ani), a preluat mai întâi atribuțiile de director cu titlu interimar, apoi și-a dat demisia din postul de adjunct și a fost numită, prin decizie, director cu normă întreagă începând din decembrie. De atunci a condus școala fără director adjunct. „Am dus școala singură în spate”, spune ea. Mandatul ei de director adjunct, câștigat prin concurs, a expirat abia în aprilie 2026, la mult timp după ce ea trecuse deja la conducerea integrală a unității.

„Atunci postul de director era vacant, se putea prelua, dar nimeni nu l-a vrut. M-au solicitat pe mine, pentru că mai era de muncă”, spune Apostol, întrebându-se de ce interesul Alinei Dumitrașcu pentru școală nu s-a manifestat atunci, ci abia acum, când liceul e „interesant”. Potrivit Valentinei Apostol, legătura Alinei Dumitrașcu cu Liceul „Tomis” e una veche, dar niciodată profesională: a vizitat școala în perioada în care fostul ei soț, Cornel Dumitrașcu, era director acolo, l-a ajutat cu niște documente, dar nu a predat niciodată în unitate. Consiliul profesoral al liceului are 61 de cadre didactice cu normă de bază.

Votul din Consiliul Profesoral

Procedura de detașare pentru anul școlar 2026-2027 prevede, potrivit ROFUIP, consultarea consiliului profesoral al unității.

Art 20 din ROFUIP 2026: „(14) În funcțiile de director rămase vacante în urma organizării concursului sau în cazul vacantării funcției de director din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consiliului de administrație al ISJ/ISMB și cu acordul scris al persoanei solicitate.

(15) Anterior solicitării avizului consiliului de administrație al ISJ/ISMB, potrivit alin. (14), inspectorul școlar general consultă consiliul profesoral al unității de învățământ, de regulă până la încheierea cursurilor anului școlar, în perioada de activitate a cadrelor didactice”.

Potrivit relatării Valentinei Apostol, procesul a pornit chiar de la soțul Alinei Dumitrașcu: „Soțul doamnei, care mai era profesor la plata cu ora până în iunie, a venit cu dosarul la secretariat, a fost depus dosarul cu CV-ul și cu solicitarea să fie trecut în consiliul profesoral pe ordinea de zi, ceea ce am și făcut.” A doua zi a fost anunțată ordinea de zi cu acest punct distinct, iar miercurea următoare profesorii, mulți chemați din concediu, s-au întrunit: 50 de cadre didactice prezente din cele 61 de pe convocator.

La acea ședință erau, de fapt, două funcții în joc: director și director adjunct, cu câte doi candidați pentru fiecare. La vot secret, avizul consiliului profesoral a fost acordat Valentinei Apostol, pentru funcția de director, și lui Mihai Stere – profesor pentru științe sociale – pentru funcția de director adjunct, potrivit profesoarei. Cu alte cuvinte, atât candidatura Alinei Dumitrașcu pentru director, cât și cea a contracandidatului pentru adjunct, nu au primit avizul consiliului. „Vă comunicăm că nu vi s-a dat avizul”, a fost, spune directoarea încă în funcție, răspunsul instituțional oficial transmis Alinei Dumitrașcu.

Cine e Cornel Dumitrașcu, fostul director care i-a prezentat candidatura

Mihail Cornel Dumitrașcu a condus Liceul Tehnologic „Tomis” (fost Colegiul Tehnic „Tomis”) din 2011, potrivit presei locale, care notează și demiterea sa, în octombrie 2021. ISJ Constanța l-a demis atunci fără drept de apel, în urma unui scandal legat de un incident petrecut în holul școlii, în care o elevă de 15 ani ar fi fost atinsă în mai multe zone ale corpului de mai mulți tineri, potrivit unei informări a Poliției. Dumitrașcu a susținut ulterior că ancheta poliției a exclus varianta agresiunii sexuale și a contestat rapiditatea demiterii, spunând că nu fusese consultat și că decizia s-a bazat pe informații incomplete, deși el pusese la dispoziția autorităților școlare documentația completă.

Nu a fost singurul episod controversat din mandatul lui. În 2014, an în care liceul a avut o promovabilitate de doar 5,79% la Bacalaureat, Dumitrașcu explica pentru presa locală rezultatele slabe prin situația socială a elevilor (peste 70% nu aveau ambii părinți, 40% erau în plasament) și declara: „Muncim de 100 de ori mai mult cu ei față de colegii noștri. Una este să lucrezi cu maidanezi care nu stăpânesc socotelile elementare și alta e să lucrezi cu elitele.” În 2018, a fost în conflict deschis cu Consiliul Local Constanța, după ce acesta a aprobat transferul mai multor spații ale liceului (internat, cantină, sală de sport și teren) către o școală gimnazială vecină; Dumitrașcu a acuzat lipsa de transparență a deciziei și a dat consiliul local în judecată pentru anularea ei. Tot în acea perioadă a apărut și candidat, pe listele ALDE, pentru Consiliul Local Constanța, la alegerile locale din 2020.

Sesizarea, controlul și „ușoara hărțuire”

Revenind la situația din prezent, la scurt timp după comunicarea rezultatului negativ, directoarea Valentina Apostol spune că a primit o sesizare cu ton amenințător: i s-a cerut să răspundă în două zile și să pună la dispoziție copii ale proceselor-verbale ale ședinței, sub amenințarea unei plângeri penale pentru abuz în serviciu dacă nu răspundea în termen. „Eu i-am răspuns în două zile. După ce i-am răspuns, a luat această copie și a atacat-o”, spune Apostol. Nu știe cu exactitate în ce calitate a formulat Alina Dumitrașcu acea sesizare: „nu-mi dau seama dacă în calitate de inspector, de profesor sau de candidat.”

A urmat un control al inspectoratului la unitatea de învățământ, axat pe ședința și votul din consiliul profesoral: „s-au desigilat buletinele, s-au numărat, s-au luat copii, s-au făcut recomandări”, povestește Valentina Apostol. Concluzia controlului, spune ea, a fost în cea mai mare parte formală: singura problemă semnalată a fost legată de votul consilierului școlar (care oricum nu se lua în calcul la numărătoare), în condițiile în care, un an întreg ea fusese supusă unor inspecții tematice fără nicio recomandare negativă privind managementul. „Eu deduc o ușoară hărțuire aici”, a spus Valentina Apostol. Rezultatul final al controlului nu i-a fost comunicat niciodată; a primit doar recomandări despre modul în care ar trebui să organizeze ședințele de consiliu pe viitor.

Directoarea spune că nu a discutat niciodată direct cu Alina Dumitrașcu pe parcursul întregului conflict: „Doamna, când a venit să-și ridice răspunsul meu și să aducă această reclamație, a fost întrebată de cineva din școală: «Nu vorbiți cu doamna director, că e aici?» A răspuns: «Nu, mai târziu.»”

Documentele oficiale: coautoarea propriei numiri

Redacția a analizat două ediții succesive ale „Procedurii operaționale privind evaluarea anuală a activității manageriale a directorilor și a directorilor adjuncți din învățământul preuniversitar din județul Constanța”: Revizia nr. 2, din 19 iunie 2026, și Revizia nr. 3, din 14 iulie 2026, ambele aprobate de Consiliul de Administrație al ISJ Constanța. La rubrica „Elaborat” a ambelor documente apare, pe primul loc, prof. dr. Dumitrașcu Alina-Viorica, inspector școlar pentru management instituțional, alături de colegele Pahon Oana-Mirela și Farcaș Laura, din același compartiment.

Foto: captura procedura ISJ Constanța

Procedura reglementează exact mecanismul prin care directorii primesc, anual, calificativul (Foarte bine/Bine/Satisfăcător/Nesatisfăcător) de care depinde dreptul de a candida la concursul național sau de a fi propuși pentru continuitate prin detașare; calificativul „Foarte bine” în ultimii doi ani școlari este, de altfel, obligatoriu în dosarul de detașare. Documentele confirmă, fără echivoc, calitatea Alinei-Viorica Dumitrașcu de coautoare a acestei proceduri. Ele nu conțin însă componența nominală a comisiei/subcomisiei care aplică efectiv evaluarea an de an (aceasta se stabilește separat, prin decizie a inspectorului școlar general), astfel că redacția nu poate confirma, la acest moment, dacă Dumitrașcu a fost și evaluatoarea directă a Valentinei Apostol sau va fi pentru calificativul care va fi dat pentru acest an școlar, calificativ esențial la viitorul concurs de directori anunțat deja.

Detașarea în interesul învățământului pe funcții de conducere este reglementată de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, de Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024, art. 20 alin. 14-15) și de Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru 2026-2027 (aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695/2025, art. 84-86). Potrivit art. 85 alin. (1) din această metodologie, detașarea pe funcții de conducere „se realizează prin decizia inspectorului școlar general al ISJ/ISMB, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar”.

Plângerea prealabilă

La 18 august 2026, Valentina Apostol a formulat o plângere prealabilă, în temeiul art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împotriva hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ Constanța prin care dosarul ei a fost respins și a fost aprobată detașarea Alinei Dumitrașcu, conform documentului primit la redacție. Ea invocă exces de putere și deturnare de procedură (avizul favorabil al consiliului profesoral a fost ignorat, în favoarea unui inspector din chiar instituția care organizează procedura, ceea ce ea numește „conflict de interese evident”) și încălcarea principiului continuității manageriale. Solicită revocarea hotărârii și numirea sa pe baza dosarului depus, iar în lipsa unui răspuns favorabil anunță că se va adresa Tribunalului Constanța, cu cerere de suspendare de urgență a actului administrativ, și că va sesiza Ministerul Educației.

Punctul de vedere preliminar al ISJ Constanța

Contactat de presă pe marginea fenomenului general al detașărilor, ISJ Constanța a transmis, prin inspectorul școlar general, Claudia Portase, un punct de vedere citat de Ziarulamprenta.ro: „detașarea pe aceste funcții de conducere se realizează în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanelor care și-au exprimat opțiunea în acest sens.” Portase a subliniat că decizia inspectorului general și avizul CA al ISJ sunt obligatorii, iar avizul consiliului profesoral al unității este doar consultativ.

Edupedu.ro a încercat să o contacteze pe Alina-Viorica Dumitrașcu la numărul de telefon de serviciu afișat pe site-ul ISJ Constanța, fără succes, însă. Redacția a transmis, de asemenea, o solicitare de punct de vedere atât către ISJ Constanța, cât și direct pe adresa de e-mail a Alinei-Viorica Dumitrașcu. Articolul va fi actualizat cu răspunsurile primite.

„Pixiada”

Cazul se înscrie într-un fenomen documentat pe larg de Edupedu.ro sub numele de „Pixiada”: sezonul numirilor prin detașare în interesul învățământului, folosit pentru a ocoli concursul național de directori și pentru a controla politic școlile și inspectoratele școlare. Potrivit datelor Ministerului Educației citate de Edupedu.ro, aproape 5.800 de persoane conduc în prezent unități de învățământ prin detașare, nu prin concurs. „Dacă nu am plecat cu șanse egale pentru un interimat de câteva luni, cine îmi garantează șanse egale la concursul de directori?”, a scris Valentina Apostol în sesizarea trimisă redacției, referindu-se la concursul național programat pentru sesiunea august-decembrie 2026 la care intenționează să participe.

Cu o săptămână înainte de predarea mandatului, Apostol privește cu îngrijorare tranziția: liceul se mută chiar acum într-o clădire nouă, ridicată în doi ani de șantier pe care i-a supravegheat chiar ea, iar noul an școlar trebuie organizat de la zero de o persoană care, spune Valentina Apostol, nu cunoaște colectivul: „Vine doamna de la 1 septembrie, cum organizează tot colectivul de profesori, mai ales pe cei pe care nu-i cunoaște? Eu deja am totul pe plan, știu fiecare unde învață și fiecare laborator.”

Redăm declarațiile integrale pentru Edupedu.ro ale Valentinei Apostol:

Edupedu.ro: De ce credeți că a devenit școala dumneavoastră atât de interesantă încât un inspector să vrea să o conducă? 

Valentina Apostol: „Școala noastră a devenit interesantă, că a devenit o școală puternică și mare în Constanța și căutată de elevi. Am crescut promovabilitatea la PAC, numărul de clase, media de intrare a admiterii. Deci la admitere se intra cu trei înainte și toată lu tot orașul blam. Acest liceu și acum a devenit un liceu foarte căutat. 

Edupedu.ro: Dumneavoastră ați avut un mandat câștigat prin concurs? 

Valentina Apostol: Da. Mandat care a expirat în aprilie. Doar că între timp fusesem numită director plin din decembrie după ce școala a rămas fără director. Știți cum am fost? Am fost așa până în octombrie când a demisionat doamna director am fost adjunct, apoi am fost adjunct cu atribuții de director plin. Apoi mi-am dat demisia din postul de adjunct și am fost numită cu decizie director plin în decembrie și de atunci singură, n-am mai avut adjunct. Am dus școala singură în spate. 

Edupedu.ro: Am văzut că aveți o școală mare. 

Valentina Apostol: Și grea în perioada asta, cu multe proiecte, 1300 de elevi…

Edupedu.ro: Câți colegi profesori aveți?

Valentina Apostol: În consiliu profesoral sunt 61 cu norma de bază la noi. 

Edupedu.ro: Și care este legătura pe care dumneavoastră o vedeți, sau poate că există între un profesor la liceul pedagogic din oraș, inspector de ceva vreme și detașarea acestuia la această școală. Ce legătură ar avea doamna profesoară cu școala dumneavoastră? A mai predat aici, îi place școala, a mai venit în vizită? 

Valentina Apostol: A venit în vizită, da, niciodată n-a predat aici, dar cumva a cochetat cu această școală de pe vremea când soțul dumneaei era director, în sensul că de atunci s-a cunoscut cu oamenii. A mai venit în vizita la soț, l-a mai ajutat la niște documente din perioada aceea, dar atunci nu era interesantă școala că eu mă întreb de ce nu s-a întâmplat asta în decembrie 2025, când eu eram pe postul meu de adjunct luat prin concurs. Atunci postul de director era vacant. Atunci se putea prelua postul, dar nimeni nu l-a vrut, m-au solicitat pe mine pentru că mai era de muncă…

Edupedu.ro: ROFUIP prevede că pentur detașarea în interesul învățământului a unui director, la expirarea mandatului se solicită votul consiliului profesoral, avizul consiliului profesoral. Ce s-a întâmplat în consiliu profesoral? Pentru cine s-a dat avizul acolo? 

Valentina Apostol: Avizul s-a dat pentru mine și pentru domnul Sere Mihai ca director adjunct. Deși au fost doi candidați pentru director și doi candidați pentru director adjunct. Oamenii au votat secret. Am fost controlați la aceste voturi. Apropo de la inspectorat a fost și un control după această acest consiliu. 

Edupedu.ro: A reclamat cineva ceva? 

Valentina Apostol: Da, doamna a reclamat la inspectorat 

Edupedu.ro: În ce calitate a reclamat? Pentru că spuneați că nu este parte din consiliul profesoral. 

Valentina Apostol: A reclamat la inspectorat și nu-mi dau seama dacă în calitate de inspector sau în calitate de profesor sau în calitate de candidat. Asta nu știu. Cert este că am primit controlul inspectoratului, s-au desigilat buletinele, s-au numărat, s-au luat copii, s-au făcut recomandări. Consiliu a avut o grămadă de metehne, ca să-i spun așa, în condițiile în care eu am fost controlată tot anul am avut inspecții tematice, nu a fost nicio problemă în management, s-a găsit un vot nepotrivit sau nelegal. Votul consilierului școlar – acest lucru a fost reclamat, votul consilierului școlar, al psihologului. Bine, nu conta la numărătoare, dar s-a reclamat ca să se reclame ceva. Eu deduc o ușoară hărțuire aici. Dar a fost găsită o problemă. 

Edupedu.ro: Și cum s-a finalizat controlul?

Valentina Apostol: Nu știu, eu nu am primit rezultatul, am primit niște recomandări în ceea ce mă privește, cum să fac eu consiliile în continuare. 

Edupedu.ro: Deci această cerere de aviz a fost practic primul semnal că ar vrea sau că ar fi interesată de școala acesta? În momentul în care dumneavoastră v-ați trezit cu această propunere în consiliul profesional – cine a făcut această propunere? 

Valentina Apostol: Soțul doamnei care mai era profesor la plata cu ora până în iunie. A venit cu dosarul la secretariat, a fost depus dosarul cu CV-ul și cu solicitarea să fie trecut în consiliu profesoral pe ordinea de zi, ceea ce am și făcut. A doua zi am anunțat ordinea de zi cu acest punct distinct și au venit profesorii de acasă, din concediu miercuri, 50 prezenți din 61 pe convocator, au votat secret, s-au numărat voturile și ăsta a fost răspunsul meu instituțional: vă comunicăm că nu vi s-a dat avizul.

Și după asta am primit o sesizare cu amenințare să răspund în 2 zile și să-i pun la dispoziție copie de pe procesele verbale că altfel răspund penat pentru abuz în serviciu, dacă nu-i răspund în 2 zile. Eu i-am răspuns în 2 zile. După ce i-am răspuns a luat această copie și a atacat-o. 

Edupedu.ro: În toată această perioadă ați discutat cu doamna inspector? 

Valentina Apostol: Nu am discutat cu doamna. Doamna când a venit să-și ridice răspunsul meu și să aducă această reclamație, a fost întrebată de cineva din școală: dar nu vorbiți cu doamna director că este aici? A răspuns: nu, mai târziu. 

Edupedu.ro: În condițiile din prezent, practic, mai aveți o săptămână până când preia mandatul nouă directoare…

Valentina Apostol: În același timp noi ne mutăm în clădirea nouă cu bănci și pregătim anul școlar. 

Edupedu.ro: Deci este ceva de inaugurat la școală?

Valentina Apostol: Da, da, școala nouă pe care nu o mai pot inaugura eu, care am stat pe șantier 2 ani de zile, ca să zic așa… Ne mutăm, ne organizăm. Eu vă întreb pe dumneavoastră: vine doamna de la întâi, cum organizează tot colectivul de profesori, mai ales pe care nu-i cunoaște, că nu-i cunoaște pe toți, cum organizează clasele pe care eu deja le am pe plan și știu fiecare unde învață și fiecare laborator? ”


11 comments
  1. Să nu confundăm, totuși, un CV cu multe funcții și multe birouri cu o funcție câștigată prin concurs. Doamna Alina Dumitrașcu poate avea un parcurs administrativ amplu, poate să fi trecut prin mai multe instituții, funcții și unități de învățământ și poate să enumere în CV numeroase responsabilități. Toate acestea pot fi menționate și evaluate, dar ele nu transformă automat un parcurs profesional într-o legitimare pentru conducerea Liceului Tomis și, cu atât mai puțin, nu echivalează cu dobândirea unei funcții de director prin concurs. Există apoi un fapt pe care niciun discurs despre „experiență managerială” nu îl poate face să dispară: vocea cancelariei a fost categorică – 40 de voturi pentru actuala directoare, Valentina Apostol, și numai 10 pentru Alina Dumitrașcu. Vorbim despre un raport de patru la unu. Da, votul Consiliului profesoral este consultativ. Dar „consultativ” nu înseamnă „inutil”, „decorativ” sau „de ignorat”. Dacă legea cere consultarea colectivului, înseamnă că opinia acelui colectiv trebuie cunoscută și luată în considerare. Altfel, pentru ce mai este organizată consultarea?
    Iar argumentul că doamna Dumitrașcu „a primit și ea voturi” nu schimbă cu nimic realitatea rezultatului. Zece voturi există. Dar există și celelalte patruzeci. Într-o prezentare care pretinde obiectivitate, nu poți transforma minoritatea în argument principal și majoritatea într-un amănunt incomod. Este relevant și contextul profesional al familiei Dumitrașcu: Cornel Dumitrașcu, soțul doamnei Alina Dumitrașcu, este fost director al acestui liceu, actualmente pensionar. Dacă există dovezi privind implicarea sa concretă în susținerea candidaturii, acestea trebuie prezentate ca atare; simpla relație de familie nu trebuie transformată singură într-o acuzație. Dar nici acest context nu poate fi eliminat din discuție atunci când se încearcă acreditarea ideii unei candidaturi apărute exclusiv ca expresie spontană a voinței colectivului. Și încă ceva: mobilitatea profesională nu este sinonimă cu performanța managerială, după cum ocuparea unor funcții prin numire sau desemnare nu este același lucru cu validarea printr-un concurs câștigat. Dacă se dorește cu adevărat o comparație între candidați, atunci să fie una completă: concursuri câștigate, rezultate concrete, evaluări, proiecte, continuitate managerială, susținerea colectivului și modul în care fiecare funcție din CV a fost obținută. Dar, dacă tot ni se cere să vorbim despre „lege”, atunci să vorbim până la capăt despre lege și despre felul în care instituțiile care o invocă au gestionat probleme mult mai grave decât o consultare într-un Consiliu profesoral. La Inspectoratul Școlar Județean Constanța, raportul Corpului de Control al Ministerului Educației din 26 ianuarie 2026 a indicat că, în perioada 2012–2025, 792 de CEC-uri în valoare totală de 35.200.695 de lei – peste 7 milioane de euro – nu au fost înregistrate în Registrul de casă al instituției. Au fost semnalate lipsa unor documente justificative și nereguli financiar-contabile, iar situația a determinat sesizarea DNA și a altor instituții competente. Așadar, aici nu mai discutăm despre opinii din cancelarie, ci despre zeci de milioane de lei din bani publici și despre un raport oficial al Corpului de Control. Și atunci apare o întrebare legitimă: câte sesizări au fost clasate, minimalizate sau plimbate prin instituții înainte ca asemenea probleme să ajungă să fie verificate din exterior? La Liceul Economic „Virgil Madgearu” Constanța au existat sesizări repetate privind situația contabilei ISJ Constanța, încadrată cu plata cu ora, și acuzații potrivit cărora, timp de aproximativ doi ani școlari, orele pentru care era încadrată nu au fost efectuate în mod real. Presa a relatat aceste acuzații, iar chiar reprezentanții ISJ au confirmat existența mai multor sesizări și faptul că au fost făcute verificări. Dacă s-au plătit bani publici pentru activități didactice neefectuate, întrebarea esențială nu este cine a avut curajul să sesizeze, ci dacă banii au fost recuperați, cine a răspuns pentru pontaje și cine a verificat realitatea orelor plătite. Există și alte situații din școlile constănțene care ridică întrebări serioase. La Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, de exemplu, Avocatul Poporului a constatat în 2026, după verificări, că folosirea elevilor la relocarea mobilierului școlar a încălcat dispozițiile legale privind protecția copilului și a emis o recomandare oficială către conducerea unității. Prin urmare, înainte de a da lecții publice despre cine „a citit legea” și cine nu, poate că ar trebui cerută transparență asupra tuturor sesizărilor primite de ISJ Constanța: număr de înregistrare, obiectul sesizării, cine a verificat-o, ce s-a constatat, de ce a fost clasată acolo unde a fost clasată și dacă eventualele prejudicii din bani publici au fost recuperate. Pentru că legalitatea nu poate funcționa selectiv. Nu putem deveni extrem de riguroși juridic atunci când trebuie justificată ignorarea votului a 40 de profesori și, în același timp, extrem de îngăduitori când apar sesizări despre bani publici, ore posibil plătite și neefectuate, pontaje, documente contabile sau drepturile elevilor. Nimeni nu susține că o școală este „proprietatea” directorului aflat în funcție. Este o falsă temă. Întrebarea este cu totul alta: de ce ar trebui ignorată opțiunea exprimată atât de clar de oamenii care lucrează zilnic în acea școală?
    40 la 10 nu înseamnă unanimitate, dar înseamnă ceva foarte clar, este o majoritate covârșitoare. Iar dacă tot invocăm legea, competența și transparența, atunci să le aplicăm tuturor, nu doar atunci când servesc unei anumite candidaturi.

  2. Citind articolul și documentele prezentate, cred că sunt câteva lucruri care merită spuse, pentru că imaginea creată este profund dezechilibrată.

    În primul rând, doamna Dumitrașcu a primit voturi din partea profesorilor Liceului Tomis. Așadar, prezentarea situației ca și cum ar fi vorba despre o persoană complet străină de colectiv, impusă împotriva voinței tuturor, este cel puțin nedreaptă, dovadă este procesul verbal de la CP.
    Mai mult, din informațiile existente, candidatura doamnei Dumitrașcu nu a apărut din senin, așa cum se încearcă să se sugereze. Aceasta a fost încurajată să candideze de un grup de angajați ai școlii, oameni care, evident, au și ei dreptul la o opinie despre viitorul instituției în care lucrează.
    Problema cu adevărat importantă este însă alta: legea vorbește despre CONSULTAREA Consiliului profesoral, nu despre dreptul acestuia de a aproba sau respinge o candidatură. Dacă legislația stabilește un mecanism consultativ, nimeni nu poate transforma acel mecanism într-unul decizional și apoi să invoce rezultatul drept argument că o anumită persoană ar fi trebuit obligatoriu numită.
    De aceea, înainte de acuzații de „hărțuire” și de ieșiri în presă, poate ar fi fost mai potrivită o analiză foarte atentă a legislației și a limitelor competențelor fiecărei structuri implicate.
    Iar dacă tot se compară public cele două candidaturi, comparația ar trebui făcută complet și obiectiv. CV-ul doamnei Dumitrașcu reflectă un parcurs profesional de anvergură, experiență managerială și administrativă, activitate la nivel județean și național și implicare în proiecte importante din educație. Aceste lucruri nu dispar doar pentru că nu sunt convenabile unei anumite narațiuni publice.
    Meritele și rezultatele doamnei Apostol pot fi recunoscute fără ca acestea să fie transformate într-un drept de proprietate asupra funcției. O școală publică nu aparține directorului în funcție, iar continuitatea nu reprezintă un drept absolut.
    Poate că, înainte de a vorbi despre cine „merită” o școală, ar trebui să vorbim despre lege, competență, experiență și capacitatea de a conduce. Iar acestea trebuie analizate pentru toți candidații cu aceeași măsură.

  3. Este greu de înțeles diferența de tratament aplicată de ISJ Constanța unor sesizări.
    În cazul Liceului Economic „Virgil Madgearu”, atunci când ISJ a fost sesizat cu privire la faptul că o contabilă a Inspectoratului ar fi fost angajată, în perioada 2023–2025, în regim de plata cu ora, fiind reclamat faptul că ar fi fost remunerată fără prestarea efectivă a orelor și fără îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare, cazul a fost clasat, în esență, pe baza explicațiilor furnizate de conducerea unității, fără un control efectiv în teren care să verifice documentele și situația concretă semnalată.
    În schimb, la Liceul Tehnologic „Tomis”, după contestarea modului în care s-a desfășurat votul Consiliului profesoral, ISJ Constanța a considerat necesar să dispună un control special, să verifice documentele originale și chiar să desigileze și să renumere buletinele de vot.
    Întrebarea este una firească: care sunt criteriile obiective după care ISJ Constanța decide când o sesizare merită verificată efectiv în teren și când sunt considerate suficiente simplele declarații ale conducerii unității reclamate?
    Când sunt semnalate posibile plăți din fonduri publice pentru activități despre care se susține că nu au fost prestate, verificarea documentelor originale, a pontajelor, condicilor, orarelor și a prezenței efective ar trebui să fie cel puțin la fel de importantă precum verificarea unui vot din Consiliul profesoral.
    Aceeași instituție trebuie să aplice aceleași standarde de rigoare, imparțialitate și verificare tuturor sesizărilor, indiferent de persoanele vizate.

    1. Raspunsul la intrebare: cand sunt reclamate fapte/ilegalitati/abuzuri ale angajatilor ISJ, cazul se claseaza… in schimb, daca o scoala indrazneste sa infrunte ISJ/un angajat ISJ este “nedreptatit”, se face cercetare in teren cat este nevoie, pana se gaseste ceva.

  4. Doamna Apostol este foarte disperată că vine auditul peste ea……să vedem cum să justifice ilegalitățile făcute cu Pânzaru, pe bani foarte mulți și apropiați angajați ilegal, fără modul psihopedagogie, calificare….de la dnul Bucur, actualul partener al dnei Pânzary nora lui….și alții……Vine….vine…
    Doamna Apostol interpretează legislația după bunul plac, s-a trezit vătaf pe moșie și face nenumărate abuzuri.

    1. Comentariul creează aparența existenței unor informații prealabile despre un audit viitor și prezintă rezultatul acestuia ca și cum ar fi deja cunoscut, într-un context în care schimbarea conducerii este contestată. Originea informației și cronologia dintre comentariu, dispunerea controlului și comunicarea sa oficială ar merita clarificate.

    2. Va scapa asa cum au scapat si altii.

  5. ooooo….nimic nou….a votat consiliul și în alte locuri și nu s au numărat voturile….
    concursul de directori e miza mare….

    1. Este miza foarte mare desi se dau toti loviti ca nu vor directori ,ca e greu,ca si ca!

  6. În mod normal nici inspectoarea, nici lipiciosul sot nu ar mai avea ce căuta în învățământ. Poate nici în libertate.
    Dar in Romania Educata și Onesta a lui Lia nu o vad bine pe directoare și nici pe cei care au votat-o in CA…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *