Plăți fără documente justificative, făcute cu cardul asociat contului curent al Universității Aurel Vlaicu din Arad, sunt semnalate într-un audit extern / Instituția spune că acel card a fost în posesia Ramonei Lile, fost rector pe cale să revină în funcție – SpecialArad.ro

677 de vizualizări
Foto: uav.ro
Un raport de audit extern realizat pentru Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (UAV) arată că un card bancar contului curent al instituției a fost folosit, timp de mai mulți ani, de o persoană din conducerea universității fără să fie identificate documente justificative pentru acele plăți, scrie Special Arad. Potrivit sursei citate, auditorii nu precizează despre ce persoană este vorba, însă instituția spune că respectivul card a fost în posesia Ramonei Lile, fost rector, care nu a mai fost confirmată pe post la ultimele alegeri, dar care urmează să revină acum în funcție în urma unei decizii în instanță.

Potrivit publicației arădene, cu acel card au fost plătite „deplasări în străinătate, în valoare de zeci de mii de lei (cum puteți vedea mai jos), hoteluri la Bucureşti, dar şi în Dubai sau Cuba, s-au închiriat mașini în Canada, s-au achitat mese la restaurante, combustibil”, iar „auditorul extern spune că nu a identificat deconturi, facturi, bonuri și foi de parcurs pentru unele dintre aceste cheltuieli”.

  • Sursa citată menționează că „auditorii au identificat plăți urmate de încasări identice sau apropiate, sugerând returnări de bani, însă retururile sunt mai puține decât plățile din tabelele atașate”.

Auditul constată, astfel, că operațiunile cu acel card „nu respectă integral cerințele legale și interne” și prezintă „riscuri majore privind: angajarea neautorizată a cheltuielilor; posibile conflicte de interese; încălcarea disciplinei financiare”, menționează Special Arad.

Analiza acoperă utilizarea cardului bancar în perioada ianuarie 2020-iunie 2023, precizează publicația. În perioada menționată, rector era Ramona Lile. 

Potrivit Special Arad, raportul de audit a fost trimis în 2025, însă a ajuns abia acum pe masa Senatului UAV.


4 comments
  1. Cum sa revina aceasta doamna pe functia de rector, tinand seama de plagiatul grosolan si de situatia de fata? Doar in Romania se poate intampla asa ceva, cu justitia noastra corupta…

  2. „Statul sunt eu!”
    „Mama sunt eu!”
    „Universitatea sunt eu!”

    Ce nu înțelegeți? Asta e spuma spumelor de e la vârful instituțiilor din România, căpușate politic!
    „Cine să-mi facă și ce? Eu îi cunosc pe toți! Dacă trebuie suna și Lia…”

    1. Da,este dezastru peste tot din cauza lor!Tocmai ele care trebuiau sa apere dreptatea au bagat-o in pamant!Mai rai ca interlopii,macar pe aia ii stiu cine sunt si cum sunt dar de la un om educat,platit regeste,respectat ….asa ceva este nedemn!Si un interlop e mai de soi ca astea!M-a durut sufletul si in primul rand pentru ca sunt oameni corecti ,cinstiti,pe care ii cauta mafia acasa si is I fac treaba correct si respecta legea si sa ai asa sefi!!Doamneeee!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mușamalizarea cazului de la Târgu Mureș, Școala „Romulus Guga”. Învățătoarea Mariana Alexa a primit un avertisment scris pentru abuzurile verbale repetate, zilnice, la adresa elevilor săi de 8-9 ani: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul”

Învățătoarea Mariana Alexa, care a abuzat verbal elevii săi de la Școala Gimnazială „Romulus Guga din Târgu Mureș, a primit doar un avertisment scris pentru ieșirile sale, a declarat pentru…
Vezi articolul