Politehnica București începe construcția unui nou cămin pentru studenți, cu o investiție de 24,4 milioane de euro

1.239 de vizualizări
Complex cămin studențesc Regie / Foto: Google Maps
Universitatea Politehnica din București a anunțat, marți, lansarea lucrărilor pentru construcția unui nou cămin studențesc, valoarea totală a proiectului fiind de 24.415.163 euro (TVA inclus). Pentru aceasta, instituția are sprijinul Ministerului Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Este al doilea cămin nou construit pentru UPB, după unul aprobat de guvern în urmă cu un an, cu o valoare a investiției declarată atunci la 120 de milioane de lei.

Noul cămin va fi în campusul din Regie și va oferi 700 de locuri de cazare (350 de camere). Potrivit UPB, clădirea de zece etaje va fi dotată pe fiecare etaj cu săli de lectură, spălătorii și uscătorii și săli de mese. 20 dintre camere vor fi special amenajate pentru studenți cu dizabilități. Pentru apa caldă menajeră vor fi instalate panouri solare.

Valoarea în lei raportată de ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Cseke Attila, citat de Agerpres, pentru cele 700 de locuri de cazare, se ridică la 101,8 milioane lei.

Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, este citat de Agerpres spunând că “este pentru prima oară, după foarte mulţi ani, când Guvernul României decide să investească în universitate, într-un proiect de investiţii destinat studenţilor”. Pe de altă parte, UPB notează că a demarat, anul acesta, și lucrările pentru un alt cămin nou, cu 334 de locuri de cazare, ce urmează să fie dat în folosință în octombrie 2023 și care beneficiază de o investiție declarată de 5 milioane de euro.

Termenul de finalizare pentru căminul început acum este de 24 de luni, conform comunicatului UPB. Pe de altă parte, ministrul Atilla Cseke, citat de agenția de presă, vorbește despre un termen mai scurt: “Termenul asumat în procedura de achiziţie publică de către antreprenorul câştigător este 15 luni, dintre care trei luni e termenul de proiectare şi 12 luni este termenul de execuţie. (…) Tot ceea ce înseamnă procedură necesară pentru începerea construcţiei este inclusă în această perioadă de proiectare de trei luni”.

Attila Cseke a mai spus, citat de Agerpres, că proiectul face parte din programul guvernamental de construire de cămine studenţeşti, fiind vorba despre al cincisprezecelea obiectiv care intră în procedura de execuţie a lucrării. El a menţionat că în acest moment 14 cămine studenţeşti incluse în programul guvernamental se află în diferite faze de execuţie. Primul cămin studenţesc finalizat, la Universitatea din Arad, urmează să fie predat în zilele următoare.

“Sunt cinci alte investiţii care sunt în faze avansate de a fi aprobate în şedinţă de Guvern, astfel încât în foarte scurt timp vom ajunge la 20 de astfel de investiţii, iar valoarea acestora – a celor 20 – va creşte la peste 1,2 miliarde de lei”, a spus ministrul.

  • Agenția de presă îl citează pe rectorul Mihnea Costoiu cu precizarea că dintre cei 33.000 de studenţi ai universității, 16.000 sunt cazaţi în complexele studenţeşti Leu şi Regie. Potrivit UPB, 75% dintre studenți sunt din provincie.
Citește și:
Guvernul alocă aproape 120 de milioane de lei pentru un cămin studențesc la Politehnică, anunță premierul Cîțu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legea pentru organizarea Rezidenţiatului, promulgată de Preşedinte. Metodologia poate fi semnată doar de ministrul sănătăţii, după apariţia legii în Monitorul Oficial

Administraţia Prezidenţială a publicat anunţul că Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanțarea rezidențiatului. Legea fusese…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara anunță, în contextul alegerilor prezidențiale, că rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță, în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale de pe 8 decembrie, că „rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară…
Vezi articolul

Remus Pricopie, reacție la anunțul Ralucăi Turcan privind schema de 10 milioane de euro pentru universități: Din martie până azi, sumele alocate universităților pentru măsuri anti-COVID19 se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană

Sumele alocate de autorități universităților, pentru măsuri anti-Covid-19, din martie până acum „se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană (studenți, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic)”, scrie rectorul…
Vezi articolul

UPDATE OFICIAL Surpriză la Iași: Tudorel Toader, depășit de Liviu Maha în turul 1 al alegerilor pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Turul 2, peste o săptămână

Update: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat oficial rezultatele aici. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu. REDIRECȚIONEAZĂ 3,5% ACUM Doar 2 minute…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș: Metodologia de admitere la facultate „trebuie să rămână așa cum este”; certificatul de la BAC ce atestă nivelul de competență lingvistică în română „nu întotdeauna este dublat și de o situație reală”

Metodologia stabilită de Ministerul Educației pentru admiterea la studii universitare „trebuie să rămână așa cum este, pentru că ordinul de ministru care aprobă metodologia nu este imperativ pentru universități, ci…
Vezi articolul