Poluarea produsă de state și companii provoacă mai multe decese la nivel global decât pandemia de Covid-19, potrivit unui raport ONU recent

98 de vizualizări
Foto: © Alptraum | Dreamstime.com
Poluarea produsă de state şi companii provoacă mai multe decese la nivel global decât pandemia de COVID-19, se arată într-un raport de mediu al Organizației Națiunilor Unite (ONU) publicat marţi, cerând o „acţiune imediată şi ambiţioasă” pentru a interzice unele substanţe chimice toxice, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Conform raportului, poluarea cu pesticide, materiale plastice şi deşeuri electronice provoacă încălcări pe scară largă ale drepturilor omului, precum şi cel puţin 9 milioane de decese premature pe an, iar această problemă este în mare măsură ignorată.

Pandemia de COVID-19 a provocat aproape 5,9 milioane de decese, conform datelor Worldometer.

„Abordările actuale pentru gestionarea riscurilor reprezentate de poluare şi substanţele toxice eşuează în mod clar, rezultând în încălcări la scară largă ale dreptului la un mediu curat, sănătos şi durabil”, scrie autorul raportului, David Boyd, raportor special al ONU.

Documentul urmează să fie prezentat luna viitoare la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a declarat un mediu curat ca fiind un drept al omului, potrivit sursei citate.

Ce mai solicită raportul: interzicerea unor substanțe chimice și chiar și relocarea comunităților afectate din așa-numitele „zone de sacrificiu”

Raportul, postat marţi pe site-ul Consiliului, solicită interzicerea polifluoroalchilului şi perfluoroalchilului, substanţe chimice utilizate în produsele de uz casnic, precum vasele antiaderente pentru gătit, care favorizează apariţia cancerului şi sunt considerate „substanţe chimice pentru totdeauna” pentru că nu se descompun în mod natural.

Conform Agerpres, documentul recomandă, de asemenea, curăţarea zonelor poluate şi, în cazuri extreme, chiar posibila relocare a comunităţilor afectate – multe dintre ele sărace, marginalizate şi indigene – din aşa-numitele „zone de sacrificiu”.

Termenul, folosit iniţial pentru a descrie zonele de testare nucleară, a fost utilizat în raport pentru a include orice locaţie contaminată puternic sau devenită nelocuibilă din cauza schimbărilor climatice.

Foto: © Alptraum | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

REPORTAJ Titularizarea – ultima ședință publică de repartizare înainte de trecerea forțată la 80 de ore de predare pe lună: unii profesori nu au mai prins un loc titularizabil, chiar dacă au avut medie peste 8.50 / Se pot face reforme, dar nu așa, să sperii oamenii, spune o profesoară de chimie / Inspector, către candidați: Nici noi n-am dat petrecere când s-a modificat legea

Profesori care au luat peste nota 7 la concursul național de angajare în Învățământ – Titularizare și la inspecția de la clasă, mulți dintre ei tineri, s-au prezentat joi dimineață…
Vezi articolul

Fostul ministru al sănătății, despre întârzierea vaccinurilor anti-Covid pentru copiii din România: Lipsa unei prevederi bugetare pentru dozele de vaccin pentru copii nu poate fi o scuză, în contextul în care anul trecut am avut buget separat

Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă (USR), afirmă că, deşi avem recomandarea EMA şi deşi există semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, livrarea vaccinului anti-COVID pentru copii este…
Vezi articolul