Poziția Federației Comunităților Evreiești din România cu privire la amânarea cu doi ani a introducerii disciplinei „Istoria evreilor și a Holocaustului”: Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, este fundamental greșită / O nouă șansă ratată. De data aceasta, cu intenție

638 de vizualizări
Evreii la trecerea Nistrului în 1941 / Foto: Muzeul Holocaustului Washington
„Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, de a permite amânarea cu doi ani a momentului când va începe, teoretic, predarea disciplinei “Istoria Evreilor. Holocaustul” este fundamental greșită. Modul în care s-a procedat pentru a obține acest rezultat este rușinos, deși sunt convins că va fi aplaudat în unele zone ale societății”, a scris președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), deputatul Silviu Vexler, pe pagina sa de Facebook.

„Zilele trecute, într-un document oficial al Ministerului Educației se menționa că “dedicarea unui studiu de caz” unora dintre principalii responsabili pentru organizarea și desfășurarea Holocaustului “contravine” legislației în vigoare (?!). Acesta este, aparent, modul de a gândi al celor care trebuiau să gestioneze acest subiect sensibil”, a adaugat acesta.

„Federația Comunităților Evreiești din România nu poate și nu va fi parte a acestui eșec. Din acest moment, ne disociem total de viitoarele acțiuni ale Ministerului Educației”, scrie Silviu Vexler.

Redăm poziția Federației Comunităților Evreiești din România

„Decizia Ministrului Educației, doamna Ligia Deca, de a permite amânarea cu doi ani a momentului când va începe, teoretic, predarea disciplinei “Istoria Evreilor. Holocaustul” este fundamental greșită. Modul în care s-a procedat pentru a obține acest rezultat este rușinos, deși sunt convins că va fi aplaudat în unele zone ale societății. Să spun că suntem revoltați sau indignați? Este prea puțin. Mult prea puțin

Câteva elemente de context.

În momentul când au început discuțiile privind noua Lege a învățământului preuniversitar, am descoperit cu surprindere că Ministrul Educației a eliminat integral predarea disciplinei, contrar legislației în vigoare și angajamentelor publice asumate. A fost nevoie de solicitări și intervenții repetate pentru ca “Istoria Evreilor. Holocaustul” să fie introdusă din nou în textul proiectului.

Tot ceea ce a urmat în relația cu Ministerul Educației a fost caracterizat de rea-voință, ridicol, lipsă totală de profesionalism și un mod haotic de lucru. Cu toate acestea, am considerat că subiectul este atât de important încât aceste situații trebuie să fie ignorate și/sau depășite.

Programa comunicată inițial de Ministerul Educației, realizată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 276/2021 privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului, conținea erori majore de concepție, cu un potențial semnificativ de a contribui la rescrierea adevărului istoric (asumat oficial de Statul Român) după momentul când ar fi început implementarea.

Am subliniat încă de atunci, în mod repetat, că nu vom accepta să facem parte din ceea ce se poate transforma ușor într-o campanie instituționalizată de dezinformare la nivel național.

Federația Comunităților Evreiești din România a făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a corecta și îmbunătăți atât programa pentru disciplină cât și materialele didactice care ar trebui să fie fundamentate pe aceasta. Toate sugestiile au fost reinterpretate sau interpretate greșit, ignorate sau respinse.

Zilele trecute, într-un document oficial al Ministerului Educației se menționa că “dedicarea unui studiu de caz” unora dintre principalii responsabili pentru organizarea și desfășurarea Holocaustului “contravine” legislației în vigoare (?!). Acesta este, aparent, modul de a gândi al celor care trebuiau să gestioneze acest subiect sensibil.

De altfel, de-a lungul întregului proces, demnitari și funcționari superiori din Ministerul Educației (mi-) au solicitat în mod repetat, informal, să fim de acord cu renunțarea la prezentarea criminalilor de război din perioada Holocaustului pe teritoriul României. Am refuzat.

Din acest moment, ne disociem total de viitoarele acțiuni ale Ministerului Educației. Federația Comunităților Evreiești din România nu poate și nu va fi parte a acestui eșec.

Rămân ferm convins de ceea ce am spus atunci când am inițiat Legea : “Am stabilit o fundație pentru viitorul nostru comun, un cadru modern prin care tinerii pot învăța și înțelege ceea ce s-a întâmplat în trecut, ca parte centrală în formarea lor ca cetățeni. Educația și înțelegerea sunt cele mai bune instrumente pentru cultivarea democrației și a libertății, pentru a lupta împotriva antisemitismului, intoleranței și extremismului.”

Chiar și în acest context, doresc să îi mulțumesc Președintelui României pentru susținerea acordată păstrării memoriei victimelor Holocaustului și să îmi exprim recunoștința față de colegii care m-au sprijinit fără rezerve în demersul inițial, acceptând să fie co-inițiatori ai propunerii legislative privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului : domnul deputat Marcel Ciolacu (PSD), domnul deputat Ovidiu Victor Ganț (Minorități), domnul senator Sorin Cîmpeanu (PNL), doamna senator Anca Dragu (USR), domnul deputat Kelemen Hunor (UDMR) și domnul deputat Varujan Pambuccian (Minorități).

O nouă șansă ratată. De data aceasta, cu intenție.”

Citește și:
Introducerea disciplinei obligatorii „Istoria evreilor și a Holocaustului” a fost amânată cu doi ani prin noua lege a învățământului, spune directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian
De ce este importantă studierea Istoriei evreilor și Holocaustului

2 comments
  1. In era tehnologiei, a intrebat cineva pe beneficiari, adica elevii, DACA EI SUNT INTERESATI DE O MATERIE DIN TRECUT?! Cum poti obliga profesorii de istorie sa predea asa ceva? Mi se pare discriminare în propria tara sa fii obligat sa inveti sau sa predai despre istoria altora.
    Sa mariti nr de ore pentru ISTORIA ROMÂNIEI nu v-a dus capul. Despre istoria si eroii nostri, copiii nostri nu trebuie sa invete. Nu – i nimic, ii invatam noi, parintii. Ghinion! Ca pe scoala nu ne putem baza sa ne invete copiii lucruri practice.

    1. În ce țară din lume se mai predă această disciplină?

      În Is rael nu se predă!
      Concluziile vă aparțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîțu, despre redeschiderea școlilor: Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare – 193.573, din care 117.245 sunt programați pentru vaccinare și 27.033 s-au vaccinat deja

Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare, susține premierul Florin Cîțu într-un mesaj publicat pe Facebook. Șeful Executivului prezintă cea mai recentă statistică potrivit…
Vezi articolul

Ludovic Orban: Se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări / Odată ce DSP a transmis indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația

“Suspendarea cursurilor școlare și organizarea cursurilor, orelor în sistem online în toate școlile” se numără printre măsurile care se aplică în momentul în care rata de infectare dintr-o localitate depășește…
Vezi articolul