Pregătire individuală gratuită, online, pentru elevi între 6 și 18 ani, în proiectul în care sunt încriși 120 de copii doar în acest an școlar

575 de vizualizări
Foto: © Noppon Kobpimai | Dreamstime.com
Elevii cu vârste între 6 și 18 ani, care nu au acces la meditații sau sprijin educațional din cauza situației financiare a familiei, pot beneficia de pregătire școlară individuală, online, la disciplinele de bază, în cadrul proiectului „Învăț pentru mine, pentru viitorul meu”. Programul este derulat de Asociația „Învață pentru tine” și oferă sesiuni săptămânale de pregătire 1 la 1, susținute de cadre didactice, adaptate nevoilor fiecărui copil, potrivit reprezentanților organizației.

Proiectul se adresează copiilor și tinerilor de la nivel local și național și pornește de la realitatea că „sunt foarte multe familii care nu își permit financiar să își ajute copiii în dezvoltarea lor educațională”, fie că este vorba despre pregătirea pentru examene, susținerea constantă în parcurgerea materiilor școlare, învățarea unei limbi străine sau activități de dezvoltare personală. Inițiativa își propune „promovarea și susținerea procesului de învățare, instruire și educație a copiilor și tinerilor”, prin intervenții personalizate și sprijin constant, menționează reprezentanții ONG-ului pentru Edupedu.ro.

În cadrul proiectului sunt oferite sesiuni de pregătire online individuală, în format 1 la 1 trainer–copil, la limba română, matematică, limba engleză și limba franceză, dar și la alte discipline din aria curriculară, precum fizica, chimia, informatica sau biologia. Fiecare sesiune are durata de o oră și se desfășoară săptămânal, în funcție de nevoile elevilor. Activitățile sunt susținute de cadre didactice, folosind manuale și materiale de specialitate.

Pe lângă pregătirea școlară, proiectul include activități educaționale și de dezvoltare specifice vârstei, precum și organizarea de ateliere, workshopuri și cursuri tematice, corelate cu materiile studiate. Sunt prevăzute și activități care urmăresc „îmbunătățirea procesului de învățare” și creșterea calității vieții copiilor, prin dezvoltarea capacității de a învăța și a încrederii în propriile forțe.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt copiii, iar beneficiarii indirecți sunt părinții și cadrele didactice. Potrivit asociației, impactul activităților se reflectă în „rezultatele copiilor în școli și în activitatea educațională”, prin „îmbunătățiri ale nivelului de studiu, prin orele individuale focusate pe nevoia elevului și reușita examenelor susținute”, mai spun reprezentanții Asociației. Obiectivul declarat este reducerea inegalităților din educație și crearea unui cadru de siguranță și egalitate de șanse pentru copiii proveniți din medii vulnerabile.

Efectele sprijinului educațional se reflectă și în mărturiile părinților. O mamă a trei copii afirmă într-un testimonial că sprijinul primit a fost esențial într-un moment dificil pentru familie. „Asociația a intrat în viața noastră într-un moment delicat. Sprijinul a venit exact când aveam mai multă nevoie. Nu credeam că într-o lume în care totul are un preț voi găsi atâta înțelegere și dăruire oferite fără a se cere în schimb vreo plată”, povestește aceasta. Ea arată că profesorii au fost răbdători și implicați, au aplicat metode moderne de predare și au contribuit la creșterea notelor și la recâștigarea încrederii copiilor, unul dintre ei fiind admis ulterior la liceul dorit.

O altă mamă subliniază importanța accesului gratuit la pregătire, în contextul unei situații familiale și medicale dificile. „Beneficiem de aceste lecții gratuit, acest lucru este foarte important pentru mine. Sunt un ajutor real și indispensabil aceste meditații oferite de profesorii voluntari”, afirmă aceasta, menționând și relația de colaborare și încredere construită între părinți și profesori.

Alți părinți vorbesc despre faptul că, în cadrul acestui program, copiii „învață fără presiune și fără etichete”, nu sunt judecați pentru ce nu știu și sunt sprijiniți să înțeleagă „pas cu pas”, astfel încât „frica de a nu ști se transformă în curaj, iar nesiguranța în încredere”.

Președinta Asociației „Învață pentru tine”, Oana Alina Sergentu, afirmă că proiectul a fost inițiat din convingerea că educația poate schimba traiectorii de viață atunci când este oferită cu responsabilitate și empatie. „Ceea ce m-a impulsionat să înființez această asociație a fost credința că atunci când se face un lucru din suflet, se face bine. Educația schimbă vieți atunci când este oferită cu suflet”, a declarat aceasta, subliniind că obiectivul este oferirea unui sprijin educațional constant și cu impact real pentru copiii care au cea mai mare nevoie.

Reprezentanții asociației atrag atenția că una dintre cele mai mari provocări ale proiectului este menținerea continuității cadrelor didactice implicate, în condițiile în care, în prezent, activitatea acestora se bazează în mare parte pe voluntariat. Potrivit acestora, este dificil să fie păstrați profesorii ancorați pe termen lung într-un proiect care presupune timp, implicare și responsabilitate constantă, mai ales în lipsa unor resurse financiare care să permită motivarea lor. În același timp, elevii ajung să se atașeze de profesorii cu care lucrează individual, iar schimbarea frecventă a acestora poate afecta stabilitatea și progresul educațional. Astfel că printre obiectivele Asociației „Învață pentru tine” pentru anul 2026 se numără nu doar creșterea numărului de copii sprijiniți, ci mai ales creșterea impactului real al intervențiilor educaționale, asigurarea continuității prin trecerea treptată de la voluntariat exclusiv la plata profesorilor, astfel încât copiii să beneficieze de stabilitate și relații educaționale construite în timp, precum și construirea unei stabilități financiare prin atragerea a 2–3 sponsori constanți. De asemenea, asociația își propune dezvoltarea unui fond anual destinat burselor educaționale și rechizitelor necesare copiilor din medii vulnerabile. Aici sunt detalii despre cum poate fi susținut proiectul.

Foto: © Noppon Kobpimai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, de sprijin la teme și în carieră

Școlile din rețeaua de educație prioritară (REP) din Franța, adică din mediile afectate socio-economic, vor fi deschise de la ora 8 la ora 18 din septembrie 2024, astfel încât elevii…
Vezi articolul

Daniel David despre cazul școlii cu 11 elevi care a fost desființată: Astfel de situații ar fi fost cu sau fără măsurile fiscale. Și dacă nu erau acestea, nu puteai funcționa prin prisma legii vechi

„Și dacă nu erau măsurile fiscal-bugetare, cu șase copii în învățământul primar și cu cinci copii în învățământul gimnazial nu puteai funcționa prin prisma legii vechi, nu trebuia să iei aceste măsuri…
Vezi articolul

Reforma legii Deca-Iohannis propune un profil al absolventului de liceu redactat în mare parte acum 6 ani / Ministerul Educației a așteptat din 2018 să elaboreze documentul ce conține pasaje mari din cel care a fost în dezbatere publică atunci

Ministerul Educației lansează în dezbatere publică un profil al absolventului de liceu, care conține multe pasaje copy paste sau rescrise pe alocuri cu alte cuvinte dar care au același sens,…
Vezi articolul

Școlile să nu mai fie responsabile pentru dosarele sociale ale elevilor, accesul la liceu pentru elevii care nu au luat nota 5 la Evaluarea Națională să fie limitat, printre propunerile profesorilor, elevilor și părintilor pentru creșterea participării școlare și la Evaluarea Națională – raport

Eliminarea responsabilității școlii în realizarea dosarelor sociale ale elevilor, demers care suprasolicită si supraîncarcă personalul școlii, în detrimentul activităților educaționale și limitarea accesului la liceu pentru elevii care nu au…
Vezi articolul

La granița dintre realitate și filtre / Psiholog: Lucrurile ar putea fi îmbunătățite prin educație, prin dezvoltarea gândirii critice, utilizarea unor surse științifice, verificarea informațiilor și, foarte important, prin relaționare reală

Mulți copii care folosesc rețelele de socializare sunt la curent cu unele pericole: știu să ignore necunoscuții, să nu dea click pe link-urile care pot ascunde un virus și să…
Vezi articolul