Pregătire pentru un loc mai bun al României în viitorul Eurobarometru – campanie de educație financiară lansată de Școala de bani / Sergiu Manea, CEO: De fiecare dată când există un punct mare de tensiune, trebuie să împingem în Educație

53 de vizualizări
Foto: BCR
Plasarea României pe o poziție superioară în clasamentul european al competențelor financiare la următoarea sondare a statelor UE, din iulie-decembrie 2026, viitorul Eurobarometru Flash pe Financial Literacy, este obiectivul unei campanii lansate vineri de Școala de Bani. Sergiu Manea, CEO al BCR, a declarat, la evenimentul de lansare al proiectului, că „de fiecare dată când există un punct de mare tensiune, așa cum trăim astăzi, exact acela este momentul în care trebuie să împingem în Educație. Trebuie să împingem capacitatea noastră de a înțelege consecința deciziilor pe care le luăm”.

Concret, cei interesați vor parcurge un quiz interactiv cu 12 întrebări de educație financiară inspirate din Eurobarometru, pe care îl vor distribui mai apoi cunoștințelor. Respondenții au la dispoziție explicații pentru fiecare răspuns, dar și conținut educațional structurat și își pot analiza rezultatele prin comparație cu cele obținute de alți români.

Chestionarul este disponibil pe pagina dedicată.

În plus, platforma va fi constant actualizată cu materiale pe teme precum fraudele financiare, siguranța digitală, scamuri de investiții, protecția datelor de investiții, protecția datelor și a banilor și decizii financiare responsabile, conform organizatorilor.

Proiectul a fost lansat în contextul în care țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul de educație financiară, potrivit celui mai recent Eurobarometru pe această temă.

Deși nivelul cunoștințelor de educație financiară în rândul românilor este unul deficitar, 80% dintre români folosesc Internet bankingul, peste media europeană de 77%, arată datele Eurobarometru. În plus, 46% dintre români au încredere în consultanții financiari, față de media UE de 38%.

Reprezentanții băncii susțin că „problema nu este lipsa de interes pentru bani sau tehnologie, ci accesul insuficient la explicații clare și aplicate pentru concepte financiare pe care oamenii le întâlnesc zilnic”.

Eurobarometrul Flash privind alfabetizarea financiară (Financial Literacy Flash Eurobarometer) măsoară nivelul de cunoștințe și comportamente financiare ale cetățenilor europeni. El acoperă teme ca: înțelegerea dobânzilor, inflației, diversificării riscului, planificării financiare. Este comandat de obicei de Direcția Generală Stabilitate Financiară (DG FISMA) din cadrul Comisiei Europene

La cea mai recentă sesiune a acestuia, publicată în iulie 2023, România s-a clasat pe ultimul loc la cunoștințe financiare. Datele Eurobarometrului de atunci arătau că deși peste jumătate dintre români considerau că au cunoștințe solide despre gestionarea banilor, fiind pe primul loc la percepția că știu ce să facă cu ei, de fapt nivelul real al competențelor financiare era foarte scăzut.

„De fiecare dată când există un punct mare de tensiune, așa cum trăim astăzi, exact acela este momentul în care trebuie să împingem în Educație și trebuie să împingem capacitatea noastră de a înțelege consecința deciziilor pe care le luăm. Una dintre cele mai consecvente decizii pe care am putea să le luăm este cea legată de propriul nostru bani”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR, la evenimentul de lansare al proiectului.

„E legată de modul în care vom reuși să educăm cât mai mulți români despre deciziile pe care le iau despre propriilor bani – cum se fac aceștia, cum se păstrează, ce înseamnă inflația, ce înseamnă investiția, ce înseamnă o escrocherie financiară. Toate astea fac parte din capitolul educație financiară”, a mai adăugat acesta.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *