Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, vorbește despre „un sistem de educație bazat pe onoare, demnitate, solidaritate și seriozitate”, în moțiunea pentru candidatura la șefia PNL

2.331 de vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Moțiunea depusă de premierul Nicolae Ciucă pentru candidatura la șefia PNL conține și un capitol în care este menționată Educația. Acuzat de plagiat în texa de doctorat, de jurnalista Emilia Șercan, Ciucă scrie în moțiune că „susține un sistem de educație bazat pe valori fundamentale pentru formarea umană și intelectuală a generațiilor tinere: libertate și democrație, onoare, demnitate, solidaritate și seriozitate, respectul față de semeni, față de cultura și istoria națională, deschidere față de cultura universală”.
  • Premierul Nicolae Ciucă este acuzat că a plagiat în teza de doctorat. Pe data de 18 ianuarie, jurnalista Emilia Șercan a scris în pressone.ro că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În plus, în aceste zile, jurnalista Emilia Șercan susține că a primit mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook Messenger de la o persoană care i-ar fi trimis mai multe fotografii private, făcute în urmă cu 20 de ani și despre care jurnalista spuen că i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic. Șercan spune că a trimis către poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, care includea și pozele personale, iar după o zi mesajul trimis poliției prin Whatsapp a apărut pe un site din Republica Moldova.
  • Analiza tezei de doctorat de către CNATDCU – singura instituție care poate da verdict de plagiat și poate cere retragerea titlului academic, pornită după mai multe sesizări în luna ianuarie 2022, a fost blocată chiar de premierul Ciucă, printr-o acțiune în instanță.

Redăm capitolul de Educație din moțiunea lui Nicolae Ciucă:

„Educația reprezintă fundamentul fiecărui stat, fiind șansa pe care fiecare națiune o acordă generațiilor viitoare”

PNL susține un sistem de educație bazat pe valori fundamentale pentru formarea umană și intelectuală a generațiilor tinere: libertate și democrație, onoare, demnitate, solidaritate și seriozitate, respectul față de semeni, față de cultura și istoria națională, deschidere față de cultura universală.

Investițiile în modernizarea sistemului de învățământ prin aducerea acestuia la standarde europene de vârf, adaptarea metodologiilor de predare și a programelor de studii și folosirea tehnologiilor inovative vor crește calitatea actului educațional. Toate aceste măsuri vor contribui la reducerea abandonului școlar și la creșterea unui învățământ axat pe competențe, pe nevoile elevului și pe prioritățile sale.

Țintele asumate prin Programul „România educată”, promovat de PNL și de către Guvern, pot fi atinse și prin dezvoltarea învățământului dual care, odată readus în prim-planul strategiilor educaționale, va satisface cerințele pieței muncii și va încuraja dezvoltarea de parteneriate cu mediul de afaceri.

Cele zece deziderate strategice pentru domeniu sunt asumate de PNL și de Guvern. Ele pot fi atinse și prin dezvoltarea învățământului dual, prin educație individualizată și susținerea diversității. Toate acestea, odată readuse în prim-planul strategiilor educaționale, vor satisface cerințele pieței muncii și vor permite o mai bună integrare a tinerilor în societate.

Fără o educație de calitate, României nu i se poate garanta nici sănătatea, nici securitatea și nici prosperitatea, iar fenomenul de brain drain, de exod al valorilor, nu va putea fi încetinit și oprit”.


1 comment
  1. Vorba vine: Bea vin și predică apă.(Și are nu doar grumazul, dar și obrazul gros.)
    Credibilitate ZERRRRO!
    Clasa politică chiar ne grede proști la grămadă?
    Doftorii făcuți în serie, chiar sunt slab dotați telectual, dar ne cred și pe noi proști.
    La loc comanda domnule general!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Profesorul Cristian Preda: Acordarea de titluri doctor honoris causa este un fel de șantaj al universităților față de oficialii „veșnici” din Ministerul Educației, ca „să nu fie uitate” / Exemplul lui Gigel Paraschiv

Fenomenul acordării de titluri de doctor honoris causa mai multor oficiali din Ministerul Educației (ME), de către „universități și mici, și mari” din țară, este modalitatea prin care acestea șantajează…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii care vor să predea în grădinițe vor avea în formarea inițială pentru licență 26 de examene și 17 colocvii, 15% practică pedagogică, adică până la 10 ore pe săptămână în anul al III-lea și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru, potrivit planului de învățare

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Educație timpurie” a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe lângă disciplinele consacrate, viitorii profesori vor studia materii…
Vezi articolul

Viceprim-ministrul Tánczos Barna spune că în afară de Educație „în celelalte sisteme sunt relativ puține reforme” făcute de Guvernul Bolojan și ar vrea schimbarea sistemului „reformat” de plata cu ora: Dacă echilibrăm acest raport al orelor petrecute la catedră și orele de pregătire pentru predare, eu cred că este un lucru bun

Măsurile adoptate în Educație au fost „singurele reforme reale” luate de Guvernul Bolojan în primele trei luni de mandat, alături de pachetul de taxe și majorări fiscale, potrivit declarațiilor viceprim-ministrul…
Vezi articolul