Premiul Nobel pentru Economie 2025 a fost câștigat de profesorii Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt pentru modul în care au explicat „creșterea economică axată pe inovare”

171 de vizualizări
Foto: EPA/ ANDERS WIKLUND SWEDEN OUT via Agerpres
Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt au câștigat Premiul Nobel pentru Economie din 2025, pentru că „au explicat creșterea economică axată pe inovare”, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde în 2025 jumătate din Premiul pentru Științe Economice în Memoria lui Alfred Nobel lui Joel Mokyr pentru că ‘a identificat condițiile pentru o creștere susținută prin progresul tehnologic’ și cealaltă jumătate în comun lui Philippe Aghion și Peter Howitt ‘pentru teoria creșterii susținute prin distrugere creativă’.

Mokyr a folosit sursele istorice ca pe un mijloc de a descoperi cauzele în urma cărora creșterea susținută devine noua normalitate. De asemenea, Aghion și Howitt au studiat mecanismele din spatele creșterii susținute. Într-un articol din 1992, ei au construit un model matematic pentru ceea ce au numit distrugere creativă: când un produs nou și mai bun intră pe piață, companiile vând produsele mai vechi în pierdere, potrivit Academiei Regale Suedeză de Științe.

  • Instituția a precizat: „Laureații ne-au învățat că o creștere susținută nu poate fi luată drept sigură. Stagnarea economiei, nu creșterea, a fost norma pentru cea mai mare parte a istoriei umanității. Activitatea lor arată că trebuie să fim conștienți și să contracarăm amenințările la adresa creșterii economice continue”, conform sursei citate.

Mokyr este profesor la Universitatea Northwestern din Evanston, Statele Unite, în timp ce Aghion este profesor la College de France și INSEAD, în Paris, și la London School of Economics and Political Science, în Marea Britanie. Howitt este profesor la Universitatea Brown în Providence, Statele Unite.

Anul trecut, premiul a fost acordat lui Daron Acemoglu, Simon Johnson și James Robinson pentru că au demonstrat importanța instituțiilor sociale în prosperitatea unei țări.

Premiul Nobel pentru Economie, al cărui nume real este Premiul pentru Științe Economice în Memoria lui Alfred Nobel, este singurul dintre cele șase premii care nu a fost creat inițial de magnatul suedez, ci a fost înființat în 1968 printr-o donație către Fundația Nobel din cadrul Băncii Naționale a Suediei, cu ocazia celei de-a 300-a aniversări a acesteia.

Câștigătorii tuturor Premiilor Nobel împart cele 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro – 1,2 milioane de dolari) care sunt acordate anul acesta. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Politizarea supremă a noilor inspectorate, prevăzută în proiectul legii educației: directorul general și directorul adjunct ai Direcției Județene de Învățământ încheie, imediat după ce au luat concursul, contract de management cu ministrul educației pe perioada mandatului ministrului

În proiectul legii învățământului preuniversitar România educată, la articolul 165, alineatul 4 prevede că după ce are loc concursul pentru funcțiile de directori generali și directori generali adjuncți ai noilor…
Vezi articolul