Aplicația Adobe Acrobat va fi folosită pentru elevii cu CES, ca soluție pentru problemele semnalate de părinți după simularea la Evaluarea Națională, anunță Federația părinților – Edupart

3.214 vizualizări
Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com
Procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) va fi aplicată cu ajutorul aplicației Adobe Acrobat, pentru ca elevii cu CES să poată redacta cu ușurință lucrarea,, după ce părinții acestor elevi au semnalat probleme în urma susținerii simulării pentru Evaluarea Națională, a anunțat, marți, Federația Națională a Părinților – Edupart. Aceasta anunță, totodată, lansarea unui site de suport pentru elevii cu Tulburări Specifice de Învățare (TSI).

Potrivit acesteia, „având în vedere problemele semnalate de către părinții elevilor cu CES, care au solicitat redactarea pe calculator a lucrării la proba de limba şi literatura română, după susținerea simulării la Evaluarea Națională, cu sprijinul Centrului Național de Politici şi Evaluare în Educație, a fost identificată soluția pentru redactarea direct în broșura de examen. Astfel, prin aplicația Adobe Acrobat, utilizând instrumentul „completează și semnează”, elevii cu CES pot redacta, cu ușurință,lucrarea.”

Organizația anunță și lansarea de către Asociația Coordonate Umane a site-ului www.coordonateumane.ro, site ce înglobează o serie întreagă de informații cu privire la legislația specifică, instrumente asistive de suport şi resurse educaționale de suport pentru elevii cu TSI.

Comunicatul integral:

„FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A PĂRINȚILOR – EDUPART aduce la cunoștința opiniei publice, în vederea diseminării informațiilor către toți factorii implicați: cadre didactice, părinți şi elevi, câteva aspecte privind aplicarea Procedurii de egalizare a șanselor pentru elevii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).

Având în vedere problemele semnalate de către părinții elevilor cu CES, care au solicitat redactarea pe calculator a lucrării la proba de limba şi literatura română, după susținerea simulării la Evaluarea Națională, cu sprijinul Centrului Național de Politici şi Evaluare în Educație, a fost identificată soluția pentru redactarea direct în broșura de examen. Astfel, prin aplicația Adobe Acrobat, utilizând instrumentul „completează și semnează”, elevii cu CES pot redacta, cu ușurință,lucrarea.

Mulțumim Ministerului Educației Naționale și specialiștilor din cadrul CNPEE pentru deschiderea de care au dat dovadă, implicându-se în găsirea unei soluții rapide și eficiente pentru ca elevii cu CES să poată beneficia de o egalizare de şanse reală.

Toate demersurile întreprinse de federație pentru elevii cu CES, prin implicarea activă a partenerilor noștri, Asociația Coordonate Umane, demersuri ce au fost intensificate în ultimele luni, au reliefat necesitatea existenței unei resurse de informare și sprijin permanent pentru elevii ce prezintă Tulburări Specifice de Învățare (dislexie, disgrafie, discalculie), pentru părinții acestora și pentru cadrele didactice care lucrează cu acești elevi.

În acest sens, suntem bucuroși să anunțăm lansarea de către Asociația Coordonate Umane a site-ului www.coordonateumane.ro, site ce înglobează o serie întreagă de informații cu privire la legislația specifică, instrumente asistive de suport şi resurse educaționale de suport pentru elevii cu TSI.

Platforma își propune să devină o ancoră pentru toți elevii, părinții și profesorii care au nevoie de îndrumare, consiliere și suport în ceea ce privește TSI, să colecteze materiale structurate (scheme, hărți mentale, scheme conceptuale), și să constituie o resursă gratuită și accesibilă tuturor celor interesați.

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A PĂRINȚILOR-EDUPART va continua să se implice activ pentru ca toți elevii cu CES să beneficieze de un act educațional în condiții de echitate, incluziune și egalizare de șanse.”

Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. la ces , ecrane tata !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regizorul Martin Scorsese critică filmele Marvel, iar preşedintele Disney contraatacă: „Nu există este revelaţia, misterul sau adevăratul pericol emoţional” / „Nu cred că Scorsese a văzut vreodată un film Marvel”

Regizorul american Martin Scorsese a criticat din nou filmele studioului Marvel, pe care le consideră produse calibrate pentru consumator, în timp ce preşedintele şi CEO al Walt Disney Co, Bob…
Vezi articolul

CLASAMENT Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai, ASE București și Universitatea Lucian Blaga – primele dintre cele 17 universități românești incluse în Times Higher Education Impact Ranking 2023

Universitatea din București este prima dintre cele 17 instituții românești de învățământ superior incluse în ediția din acest an a clasamentului global Times Higher Education Impact Ranking. Publicat joi, acesta…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Toți profesorii au obligația legală să facă educație rutieră, nu doar diriginții. Modul în care se va implica fiecare va fi stabilit în consiliul clasei. Cele 3 ghiduri de educație rutieră pentru învățământul primar, gimnazial și liceal

Ministerul Educației atrage atenția în ghidurile de educație rutieră că nu doar diriginții sunt responsabili pentru educația rutieră în școli. Toate cadrele didactice vor fi implicate să îi învețe pe…
Vezi articolul