Președintele Federației părinților, Iulian Cristache, înainte de întâlnirea de la Ministerul Educației: Nu cred că vom ieși cu vreo soluție

4.792 de vizualizări
Iulian Cristache, Federația Părinților / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Dacă mă întrebați pe mine, voi fi foarte sincer, nu cred că vom ieși cu vreo soluție de aici de la această întâlnire, pentru că am văzut comunicatul celor două sindicate, am văzut în continuare pe rețele de socializare că se bazează pe un munte de încredere, în sensul în care această grevă ar trebui să continue”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților, înaintea întâlnirii de la Ministerul Educației.

Iulian Cristache: „Ieri am avut deja o discuție de 10 minute cu doamna ministru, încercând să găsim soluții, astfel încât aceste examene să să nu fie decalate. Știu că voi nemulțumi o parte dintre părinți care spun că aceste examene trebuie amânate indiferent de acest lucru, dar am foarte multe mesaje de la părinți care îmi spun că trebuie să găsim o soluție, în sensul în care examenele trebuie să respecte calendarul. Știți foarte bine că există și o petiție, sunt peste 4.000 de părinți care au semnat-o, părinți și elevi. Nu vreau să creez o dispută între părinții care spun această grevă trebuie să continue necondiționat și între părinții care se gândesc la propriii copii, în special părinții care au elevii în anii terminali.

Nu știu ce soluții vom găsi astăzi. Dacă mă întrebați pe mine, voi fi foarte sincer, nu cred că vom ieși cu vreo soluție de aici de la această întâlnire, pentru că am văzut comunicatul celor două sindicate, am văzut în continuare pe rețele de socializare că se bazează pe un munte de încredere, în sensul în care această grevă ar trebui să continue. Vedem ce vom discuta astăzi aici. Nu avem niciun document înaintat astfel încât să știm care sunt punctele de discuție, dar categoric doar aici cred că ne putem duce cu gândul, în sensul în care trebuie să găsim soluții pentru examene naționale, în special pentru elevii din anii terminali și, în special, pentru elevii care sunt preadmiși la universitățile din spațiul european și care vor pierde accesul către către piața europeană sau către aceste facultăți de top. (…)

Reporter: Cu ce mesaj veniți astăzi aici?

Iulian Cristache: (…) Susținem aceste revendicări, doar că trebuie să existe un punct final. Punctul final trebuie să vină atât de la Guvern, cât și de la sindicate. Părinții și nici elevii nu au putere, nu au acești bani în buzunar să satisfacă cerințele, cum și sindicatele ar trebui să gândească în sensul în care trebuie să ieșim din acest conflict, pentru că vă spun foarte clar: dacă vor de mâine grila, probabil că actualul Guvern va spune că nu. Și cred că sunteți cu toții de acord că nu are de unde să scoată 60% mâine. (…)

Au solicitat 25% și sper că știu ceea ce vorbesc, pentru că astea sunt declarațiile. Pe medie este undeva peste 20%. 25% la bază, acolo unde venitul este foarte mic și am înțeles că undeva 18% în partea de sus. În momentul acesta, nu au încredere că această grilă de salarizare va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie. Și aici au 100% dreptate. Să vedem din punct de vedere juridic ce soluție vor găsi, astfel încât să aibă încredere că această grilă va intra în vigoare cu 01/01/2024 și cu diferența de mărire salarială pentru toată categoria, pentru întreg corpul profesoral. Este adevărat că salariul este umilitor, nimeni nu poate să spună că acești profesori nu merită mai mult. Dar cum rezolvăm acest conflict?

Dacă vom continua în aceeași cheie, putem să vorbim de o grevă care să mai dureze și o lună, și două luni. Sunt curios să văd cum se vor poziționa cei din societatea civilă, care acum spun cu ușurință, dar îi înțeleg în sensul în care trebuie să venim în sprijinul profesorilor, că nu e nicio problemă și această grevă trebuie să continue. După o lună de zile sau o lună și jumătate vor mai gândi la fel?

Reporter: Au mers prea departe sindicaliștii?

Iulian Cristache: Nu vreau să spun acest lucru. Este un conflict, nu mai este un dialog între guvern și sindicate. Au comunicat prost sau comunicarea a fost proastă și de la guvern înspre sindicate, și de la sindicate înspre guvern, și de la sindicate probabil înspre membri, pentru că mă uit la declarații și unele nu au fluență. Sunt lucruri care probabil s-au discutat cu ușile închise acolo și nu au ieșit în spațiul public (…)


10 comments
  1. Poate tu postezi la ordin sau latri sau nu intelegi nimic, ca sa te citez! Eu sunt doar un parinte, care nu si-a planificat nicio vacanta in vara. Este vorba strict despre suferinta copiilor. Sunteti insensibili daca va ganditi doar la salariile voastre. Cine garanteaza ca, daca vor creste salariile in invatamant, se va schimba atitudinea profesorilor fata de elevi si calitatea invatamantului? Vedeti ce se intampla in scoli, cati profesori isi fac treaba. Nu cred ca ai copil in an terminal, ca n-ai fi asa de relaxat.

    1. Hai Ela Ion! Poti mai mult! Nu te ajuta colegii? Aveți probleme cu personalul sau cu salariile? Altfel nu mi pot explica anxietatea si ignoranta in care baltești.
      Mesaj pt contingentul de postaci: Lasati vrajeala cu “suferinta copiilor” Au încercat si Iohannis, Ligia Deca, Ciolacu si alti plagiatori. Nu mai tine.

  2. Profesorii ar trebui sa se gandeasca la copiii care au acum examene si carora le fac viata grea. Si asa ei sunt stresati, nu era cazul sa porneasca greva acum. Puteau sa faca acest lucru la inceputul anului scolar. Este inadmisibil ce se intampla! Este o bataie de joc la adresa copiilor si parintilor. Este un santaj 100%. Nu este nicio diferenta intre profesori si camionagiii care blocheaza drumurile. Dar de la profesori aveam niste asteptari.

    1. In orice domeniu se face grevă, cineva are de ,,suferit,,. Că e sănătate, CFR, învățământ, fabrică etc. Dumneavoastră, ca părinți, fiți alături de copii, discutați cu ei și faceți-i să înțeleagă faptul că aceste examene oricum se vor da, la timp sau puțin mai târziu . lnsă noi, profesorii, dacă cedam acum, nu le facem lor un bine. Dimpotrivă. E vorba și de viitorul lor. Asta trebuie să conștientizăm cu toții.
      Avem și noi copii și sincer, chiar ne pasă de ei. De ai noștri și de ai dumneavoastră. Dar bătaia de joc a celor care ne conduc ar trebui să ridice semne de întrebare tuturor.

      1. Da! Serios? Sa-i explic copilului ca poate va da examenele peste 3 luni sau poate 6?? Asta-i dovada de nepasare din partea unui profesor. Cum poti sa tii un copil in stres atata timp? Ii folositi ca moneda de schimb si asta nu e in regula.

    2. Vorbesti ori fara sa gândești, ori latri la ordin. Am copil in an terminal. Sustin greva profesorilor. Si o sa o sustin si peste o luna. Cu atat mai bine, mai mult timp de pregătire. Elevii care nu sunt in an terminal n au niciun stres. Iar procentul celor care merg, vezi doamne, la universități de top din străinătate, e foarte, foarte mic. Practic greva in încurcă doar pe cei cu concedii plătite in avans. Si sa ti pui vacanta all inclusive in fața situației penibile in care a ajuns învățământul, mi se pare josnic si meschin. Restul e can can si postari la ordin. Rușine!

    3. Se pare că revoltați sunt părinții copiilor din anii terminali.
      Mă gândeam că ar fi indicate grevele în perioada sărbătorilor sau în vacanțe, corect? Zic să nu deranjăm pe nimeni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mandatele rectorilor să rămână de 4 ani și să fie luate în considerare și cele de până acum în calculul limitei maxime de două mandate – cererile Alianței organizațiilor studențești pentru proiectul Legii Învățământului Superior

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România anunță că “se opune inițiativei prelungirii mandatelor rectorilor și membrilor senatelor universităților de la 4 la 5 ani”, așa cum este propus în…
Vezi articolul