Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, către ministrul Cîmpeanu: “Sunteți întruchiparea perfectă a unui amestec între nepăsarea lui Iohannis și cinismul securiștilor cu doctorate falsificate” / “Mi-e foarte clar, educația va merge doar în jos”

1.000 de vizualizări
Cătălin Drulă, președintele USR / Foto: INQUAM Photos – Ilona Andrei
“Sunteți la locul dumneavoastră, adică ministru al Educației în Guvernul României, doar din două perspective: sunteți în subordinea unui plagiator – deci pentru asta vă potriviți acolo – și sunteți ministrul Educației al unei coaliții socialiste cu epoleți”, i-a spus Cătălin Drulă, președintele interimar al principalului partid de opoziție, USR, lui Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea desfășurată luni în Parlament, cu ocazia citirii moțiunii simple depuse de USR împotriva ministrului liberal.

Cătălin Drulă i-a transmis lui Sorin Cîmpeanu că “nu v-am auzit nici pe dumneavoastră, nici pe patronul Iohannis să luați vreodată atitudine împotriva plagiatului evident al premierului Ciucă”. Și l-a descris pe ministrul Educației drept “ întruchiparea perfectă a unui amestec între nepăsarea lui Iohannis și cinismul securiștilor cu doctorate falsificat”.

“Un lucru mi-e foarte clar, educația va merge doar în jos, din păcate”, apreciat Drulă, care a conchis: “orice impostură are, domnule Cîmpeanu, sfârșitul ei și la dumneavoastră se apropie”.

  • Moţiunea simplă citită luni este intitulată “Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” şi a fost semnată de 52 de deputaţi din formațiunea condusă de Cătălin Drulă, USR. Fiecare capitol are un subtitlu în care ministrul este numit „corigent la”, fiind enumerate criticile principale. Deputaţii USR au susţinut, în moţiune, că Sorin Cîmpeanu este singurul responsabil de “dezastrul învăţământului din România”. – detalii despre acțiunea politică și despre dezbaterea din Parlament
Declarația integrală:

“Domnule ministru, discursul dumneavoastră este exact proba a ceea ce nu este în regulă în sistemul de învățământ românesc. Autosuficient, verbos, adică cu multe cuvinte, dar fără să spună nimic pe fond. Și mi-e foarte clar, după ce v-am ascultat astăzi, vă cunosc și din guvern: cu oameni ca dumneavoastră la cârma educației nici nu avem cum să nu fim la un punct de minim, așa cum îi spuneți. Până la urmă sunteți la locul dumneavoastră în prezent, adică ministru al Educației în Guvernul României, doar din două perspective: sunteți în subordinea unui plagiator – deci pentru asta vă potriviți acolo – și sunteți ministrul Educației al unei coaliții socialiste cu epoleți. Apropo, mai sunteți în Academia de Științe ale Securității Naționale? De fapt, parcă nu mai sunteți, pentru că anul trecut v-ați certat cu domnul Pricopie așa, ca între civili.

Domnule Cîmpeanu, USR v-a lăsat un PNRR cu o alocare enormă pentru educație, 3,6 miliarde de euro, cea mai mare alocare după transporturi. O șansă enormă pentru educația din România, dintre care peste 500 de milioane de euro sunt numai pentru evitarea abandonului școlar. Nu sunteți în stare, la fel ca ceilalți miniștri din acest guvern, să puneți în practică un program, o șansă unică pentru România.. 

Și, dacă vorbim de integritate, nu v-am auzit nici pe dumneavoastră, nici pe patronul Iohannis să luați vreodată atitudine împotriva plagiatului evident al premierului Ciucă – zeci și zeci de pagini copiate, copy-paste. Și furtul era furt și în 2003, și în 2007, și când v-ați mai făcut doctorate falsificate. Sunteți întruchiparea perfectă a unui amestec între nepăsarea lui Iohannis și cinismul securiștilor cu doctorate falsificate.

Un lucru mi-e foarte clar, educația va merge doar în jos, din păcate. Și asta mă doare, pentru că am doi copii care vor merge la școală în curând. Cu impostura la putere educația va merge doar în jos. Dar, pe o notă de optimism, orice impostură are, domnule Cîmpeanu, sfârșitul ei și la dumneavoastră se apropie.”


4 comments
  1. Unde nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără prințipuri va să zică că nu le are. Lăudabil efortul de a determina clica PNL+PSD să acționeze în virtutea unor principii pe care nu doar că nu le are, ci le refuză fiindcă nu concepe că s-ar putea acționa altfel decât în virtutea unuo interes meschine

  2. Este adevărat. Cu oameni fără principii , aleși și manevrați pe criterii politice, nu se poate face educație. Din păcate așa este condus tot sistemul astăzi.
    În 30 de ani educația românească s-a degradat în așa hal încât oricui i-ar fi greu să mai îndrepte ceva. Iar celor de la conducerea ministerului actual și mai greu.
    Din păcate pentru tinerele generații ce trebuie să urmeze școală românească, se găsesc tot mai greu exemple de școli, licee, cu atmosferă serioasă de studiu.
    Școala se preface că face educație iar elevii se prefac că învață, in cele mai multe cazuri.
    Rezultatul se vede: absolvenți tot mai mulți ce nu participa la examenele finale. Ei au note de trecere, au absolvit, dar sunt conștienți că nu vor promova examenele. Asta pe lângă abandonul școlar tot mai mare.
    Școală românească este în prag de corigenta. Nu cred că o mai salvează cineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultimii 12 elevi din Tulcea care nu aveau tablete primite de la școală, vor primi bonuri valorice de 200 de euro ca să își poată cumpăra un calculator / “La ora actuală, toate şcolile au acoperite nevoile în ceea ce priveşte device-urile”, spune inspectoratul școlar județean

Numărul mic al elevilor beneficiari ai programului demarat în anul 2004 se explică atât prin faptul că în timpul crizei sanitare toate şcolile au fost dotate cu echipamente IT pentru…
Vezi articolul