Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2026

486 de vizualizări
Foto: Alex Micsik – AGERPRES Foto
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri seara, bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2026, anunță G4Media.ro.

Potrivit unui comunicat al Administrației prezidețiale, Nicușor Dan a semnat vineri:

  • Decret pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2026 (PL-x 184/2026);
  • Decret pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 (PL-x 185/2026).

Curtea Constituțională a respins, joi, sesizările AUR pe buget, care astfel a fost declarat constituțional.

Parlamentul a dat votul final pe bugetul de stat pe anul 2026 în data de 20 martie.

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat în Parlament că bugetul total pentru învățământ și cercetare în 2026 ajunge la 86,9 miliarde de lei, sumă care include finanțarea din mai multe surse – bugetul de stat, bugete locale și veniturile proprii ale universităților. Raportată la PIB-ul estimat pentru 2026, de 2.045 miliarde de lei, această valoare reprezintă aproximativ 4,25% din PIB.

Din total, aproximativ 54,7 miliarde de lei reprezintă alocarea efectivă din bugetul Ministerului Educației pentru învățământ, echivalentul a circa 2,67% din PIB, restul provenind din alte surse de finanțare incluse în calculul prezentat de ministru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

65 de lei net va primi în medie fiecare salariat din educație, de la 1 iulie, din diferențele restante – „o altă formă de umilire a personalului” din acest sector, afirmă federațiile sindicale din învățământ. Acestea anunță ample proteste în septembrie, dacă Guvernul nu le invită la negocieri

Angajații din educație vor primi în medie, din 1 iulie, „65 de lei net pentru fiecare salariat”, sumă ce reprezintă „o altă formă de umilire a personalului din educație”, afirmă…
Vezi articolul

DOCUMENT Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, plus cei din anii terminali de la școlile postliceale și profesionale vor putea merge fizic la școală, indiferent de scenariu, potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, plus cei din anii terminali de la postliceale și școlile profesionale vor putea merge fizic, la școală, indiferent de scenariul în care…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara: Trebuie să fie corelate planurile-cadru cu examenele naționale, în caz contrar va fi stimulată în continuare învățarea de suprafață / Trebuie gândit și un sistem eficient de formare a profesorilor, iar debutanții au nevoie de mentorat

Succesul reformei depinde de corelarea curriculumului cu metode moderne de predare, evaluare și formare a profesorilor scrie Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, într-o analiză pe schimbările aduse…
Vezi articolul

Paradoxul de la Școala Centrală, unde spațiul lipsește, dar este suficient. Primarul Radu Mihaiu: Domnul director spune că nu are nevoie de spațiu suplimentar, dar că elevii din ani terminali vor să-și ia o precauție suplimentară și să nu vină la școală

Școala Centrală din București este terenul unor premiere în învățământul din Capitală: în prima săptămână de redeschidere a tuturor școlilor i-a ținut acasă pe elevii care nu sunt în clase…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru: Manualele de Comunicare în Limba Română de clasa a II-a şi de Matematică de clasa a VI-a ajung la elevi în această săptămână / Cursurile primului modul au început pe 11 septembrie

Manualul de Comunicare în Limba Română pentru clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a vor ajunge în posesia elevilor în această săptămână, a declarat marţi, pentru…
Vezi articolul