Presiuni ca Uniunea Europeană să întrerupă legăturile științifice cu Rusia, după ce Germania a anunțat că îngheață cooperarea cu această țară în domeniul cercetării și al învățământului superior

549 de vizualizări
Foto: © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com
Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni crescute să întrerupă legăturile cu Rusia în domeniul științei, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării din Germania și Alianța Organizațiilor de Știință din această țară au lansat o campanie coordonată de a opri cooperarea științifică în relația cu rușii, în urma invaziei din Ucraina, potrivit University World News.

Sursa citată notează că Germania a anunțat deja că va îngheța cooperarea cu Rusia în domeniul cercetării și al învățământului superior, iar germanul Christian Ehler, raportor al Parlamentului European pentru programul Orizont Europa, a cerut țărilor UE să facă la fel.

Acesta a arătat, la sfârșitul săptămânii trecute, că “e necesară întreruperea cooperării științifice și de cercetare dintre UE, țările membre și Rusia. Trebuie să stăm alături de Ucraina acum și să apărăm Europa pe toate căile”.

Potrivit publicației citate, ministerul federal de profil din Germania a declarat că orice formă de cooperare cu Rusia “este acum imposibilă”, deoarece, invadând Ucraina, “a încălcat toate regulile ordinii europene în care credem”.

  • Apelul ministerului a fost susținut de Alianța Organizațiilor de Știință din Germania, care a făcut apel la înghețarea imediată a cooperării științifice cu Rusia. Alianța cuprinde cele mai importante organizații științifice germane, de la Academia Națională de Științe la Societatea Max Planck, precum și Conferința Rectorilor Germani.

Foto © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Rusia ar trebui sa fie izolata complet cel putin pana cand populatia va reusi, posibil prin lupte de strada, sa impuna o conducere democratica. Sa se bata populatia civila cu decidentii politici asa cum civilii din Ucraina infrunta azi armata rusa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul David: Cel târziu miercuri vom anunța rezultatele procesului prin care universitățile trebuie să-și declare misiunea – de educație, de educație-cercetare sau de educație și cercetare avansată

Ministerul Educației și Cercetării va anunța public „cel târziu miercuri, dacă nu mai repede” rezultatele procesului demarat la începutul acestui an, prin care universitățile au primit răgaz până în luna…
Vezi articolul

DOCUMENT Sesizarea celor de la USR pentru verificarea de plagiat a tezei lui Lucian Bode, respinsă de Consiliul pentru atestarea titlurilor universitare – CNATDCU, după ce semnatarii nu și-au completat datele personale și dosarul conform procedurii / Politicienii, “rugați“ să revină cu documentația completă

Sesizarea celor de la USR făcută pe 18 octombrie 2022 la secretariatul CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – a fost respinsă, potrivit unui…
Vezi articolul

Două regulamente europene și un contract de finanțare au fost încălcate prin proiectul Universității „Dunărea de Jos” din Galați în care au fost constatate nereguli cu impact de 7,28 milioane de lei, spune Ministerul Agriculturii

Controlul efectuat de Ministerul Agriculturii la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în care au fost constatate nereguli majore în cazul unui proiect din fonduri europene, după cum Edupedu.ro a…
Vezi articolul