Prima de carieră didactică aferentă anului 2025, în valoare de 1.500 de lei, ar trebui să fie plătită în ianuarie 2026. La fel și prima pentru carieră profesională, conform legislației

22.148 de vizualizări
Sursa: Grup profesori Facebook
Prima de carieră didactică aferentă anului 2025 ar trebui să fie plătită profesorilor la începutul anului 2026, potrivit declarațiilor făcute la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către ministrul de atunci al Educației Daniel David. Măsura ar veni după mai bine de un an de blocaje birocratice și după ce autoritățile de la București nu au reușit să obțină decontarea măsurii, promisă în timpul grevei generale din Educație din 2023, din fonduri europene. Conform declarațiilor citate, Comsia Europeană ar fi aprobat folosirea banilor din PEO, în anumite condiții, pentru această primă de carieră didactică. Nu este clară încă situația primei de carieră profesională, despre care oficialii nu au declarat nimic, însă legislația în vigoare o prevede și pe aceasta.

Actul normativ care reglementează acordarea acestor sume este Ordonanța de urgență nr. 58/2023, aprobată prin Legea nr. 191/2025. Potrivit acestei legislații, cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul de stat beneficiază, în perioada 2023-2027, de o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 lei, suportată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Personalul administrativ beneficiază de o primă separată, în valoare de 500 lei.

Inițial, legislația prevedea acordarea acestei prime începând cu luna octombrie a fiecărui an, însă în 2025 Guvernul a condiționat plata de obținerea unui acord din partea Comisiei Europene, prin OUG nr. 156/2024, numită „ordonanța trenuleț”.

MIPE a confirmat în iunie 2025, la solicitarea Edupedu.ro, că această aprobare nu fusese obținută, iar plata era imposibilă. Abia în toamnă, Comisia Europeană a acceptat includerea măsurii în Programul Educație și Ocupare, iar ministrul Educației, Daniel David, a anunțat public că prima aferentă anului 2025 va fi virată profesorilor în luna ianuarie 2026.

Conform legislației, prima este destinată exclusiv dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, putând fi utilizată pentru achiziția de echipamente IT, cărți, participarea la cursuri de formare sau alte cheltuieli care sprijină activitatea didactică. Suma este virată pe un card preplătit emis de furnizori selectați de MIPE, iar utilizarea este permisă până în luna octombrie a anului următor.

Nu este clar dacă legislația va fi modificată, pentru ca cheltuirea banilor să se poată face tot pe o pwerioadă de 1 an, dacă banii vor ajunge pe carduri în ianuarie 2026.

Legea nr. 191/2025, care modifică OUG 58, extinde cadrul de aplicare și aduce precizări legate de categoriile de beneficiari și de responsabilitățile instituționale. Inspectoratele școlare trebuie să întocmească și să trimită listele cu beneficiari, în funcție de criteriile stabilite de Ministerul Educației, până la începutul anului școlar.

Cert este că prima pentru 2025 va ajunge, potrivit declarațiilor, în ianuarie 2026 la profesori, iar banii pentru 2026 nu se știe încă dacă și când vor ajunge pe cardurile cadrelor didactice.


6 comments
  1. Deci mai primim prima didactică, dar suntem obligați să folosim 50% pentru cursuri de formare profesională? Și totuși când vor fi alimentate cardurile de primă didactică, din câte văd eu luna ianuarie e pe sfârșite. Mulțumesc pentru eventualele răspunsuri.

  2. Stie cineva daca vor intra luna aceasta? Din ce citisem la un moment dat, s-ar parea ca nu mai merg folositi pentru telefoane, tablete, pc-uri etc. Despre asta stie cineva ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UNICEF: Campaniile de vaccinare antirujeolă au fost suspendate în 25 de ţări din cauza pandemiei de coronavirus / Milioane de copii riscă să nu aibă acces la vaccinuri, ceea ce ar putea declanșa epidemii dezastruoase

Milioane de copii riscă să nu beneficieze de vaccinurile vitale împotriva rujeolei, difteriei şi poliomielitei din cauza întreruperii programelor de vaccinare, în contextul pandemiei de Covid-19, a atenţionat vineri Unicef.…
Vezi articolul

Inculpatul Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, promovat în rândul olimpicilor la matematică prin intermediul unui ghid turistic al județului, unde semnează un editorial-advertorial

Elevii olimpici la matematică, prezenți la decernarea premiilor pentru Olimpiada Națională de matematică desfășurată la Vaslui, pe 12 mai, au primit în cadrul evenimentului, ghiduri turistice în care inculpatul Dumitru…
Vezi articolul

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, cea mai veche școală din oraș, din vremea lui Spiru Haret, „are crăpături, fisurile par mai adânci” după seismul de marți de 5.7, spune inspectorul școlar din Gorj / Elevii din județ nu erau la școală, sunt în vacanța „mobilă”

Inspectorul școlar general din județul Gorj, Marcela Mrejeru, spune pentru Edupedu.ro, la scurt timp după seismul de 5,7 grade pe scara Richter, produs marți după amiază, că cea mai veche…
Vezi articolul