Primăria Sibiu implementează jocurile Playform în curtea școlii, pentru a-i încuraja pe copii să renunțe la telefoanele mobile

4.723 de vizualizări
Foto: Facebook Primaria Sibiu
Primăria Sibiu implementează jocurile Playform în 12 școli, pentru a-i încuraja pe copii să se joace afară și să renunțe la telefoanele mobile. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, speră să-i convingă pe elevi să aleagă jocurile din curtea școlii, printr-o investiție de peste 150.000 de lei realizată prin primul proiect implementat în cadrul programului de bugetare participativă a municipiului reședință de județ, relatează Agerpres.

„Sper ca astfel curtea şcolii şi joaca alături de colegi să devină puțin mai atractivă decât telefonul mobil. Cred că, dacă le dăm pretextul, copiii noştri vor redescoperi cu bucurie jocurile mai clasice, dar atât de distractive. Este un proiect foarte inspirat şi binevenit şi îi felicit pe sibianul care l-a propus”, a declarat primarul Astrid Fodor.

Jocuri Playform in curtea scolii / Foto: Facebook Primaria Sibiu

Agenția de presă precizează că acesta este primul proiect implementat în cadrul programului de bugetare participativă din Sibiu.

Primăria anunță că Playform „este un tip de joc pentru exterior educativ și distractiv, conceput pentru a stimula imaginația și creativitatea copiilor. Aceste jocuri au teme lingvistice, matematice, geografice, logice, etc”.

Jocuri in curtea scolii / Foto: Facebook Primaria Sibiu

Valoarea contractului încheiat de Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ pentru amenajarea acestora a fost de 158.574,41 lei, a anunțat instituția, într-un comunicat de presă.

Jocuri in curtea scolii / Foto: Facebook Primaria Sibiu

Jocurile Playform au fost aplicate pe asfaltul din curțile următoarelor școli și grădinițe:

  • Colegiile Octavian Goga și Gheorghe Lazăr
  • Liceul Onisifor Ghibu
  • Școlile Regina Maria, nr. 2, nr. 4, nr. 12, nr.13, nr. 18
  • grădinițele nr. 22, nr. 29 și nr. 33
Jocuri in curtea scolii / Foto: Facebook Primaria Sibiu

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

AUDIO O învățătoare din Târgu Mureș, către elevii ei de clasa a III-a: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean și…”, / Un părinte a făcut multiple sesizări la autorități, fără niciun rezultat: Fata mea merge la psiholog. A lovit-o cu cartea în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă

Injurii, umilințe, ton ridicat și ironii batjocoritoare adresate de o învățătoare elevilor ei se pot auzi pe înregistrările trimise Edupedu.ro de părintele unui copil din clasa a III-a de la…
Vezi articolul

Cererea pentru adeverința de conformitate a studiilor, pentru profesorii care vor să predea în străinătate, completată cu denumirile actelor și câteva modificări de procedură – document

Metodologia privind eliberarea adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE, privind recunoașterea calificărilor profesionale, și a adeverinței privind certificarea competențelor pentru profesia de cadru didactic în învățământul preuniversitar,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației în țara europeană cu cele mai multe școli care au latrine: Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții am fost la festivaluri, cu toții mergem la plajă și sunt toalete conforme

„Este o problemă exagerată, pentru că de multe ori lor legăm digitalizarea și calitatea educației de toaletă. Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: Premierul Bolojan demonstrează că nu are niciun fel de respect pentru corpul profesoral din România. Poate vrea să înceapă să facă o comparație între salariile profesorilor din Germania și cele din România. Le cer colegilor mei să reacționeze public, să nu mai accepte să tacă

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „premierul Bolojan demonstrează că nu are niciun fel de respect pentru corpul profesoral din România”. Acesta a…
Vezi articolul