Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a distribuit un spot de promovare făcut cu elevi în clasă, înainte de începerea școlilor

2.378 de vizualizări
Florentin Pandele in spotul de promovare / Captură Facebook
În prima zi de școală, când izbucnea scandalul fotografiilor cu Gabriela Firea și Florentin Pandele făcute în clasa copiilor lor, deși este interzis accesul părinților în școli, primarul din Voluntari a distribuit pe contul propriu de Facebook și un clip de promovare, în care el apare tot într-o sală de clasă, împărțind tablete unor elevi, după cum semnalează Buletin.de/Bucuresti. Clipul, în care primarul Pandele apare alături de copii, în sala de clasă, a fost făcut înaintea începerii școlii, el fiind publicat inițial pe site-ul primăriei Voluntari sâmbătă, 12 septembrie.

În clipul de promovare, ambalajele tabletelor împărțite elevilor sunt marcate cu însemnele Instituției Primarului orașului Voluntari și cu numele primarului-candidat în actualele alegeri locale. Acesta apare pe alocuri, în clip, apropiindu-se la mai puțin de un metru de elevi, când se plimbă printre bănci. Clipul nu precizează ce căutau elevii în clasă, într-o filmare datând dinaintea începerii școlilor.

Clipul a fost publicat inițial sâmbătă la ora 10.04 dimineața, pe pagina de Facebook a Primăriei Voluntari și a fost distribuit de peste 600 de ori, inclusiv de mai multe instituții publice din localitate. Pe pagina lui Florentin Pandele, postarea a fost distribuită la doar câteva minute după ce acesta a distribuit fotografiile făcute împreună cu soția și copiii la școală, acum fiind publice doar fotografiile făcute în afara școlii, nu și cele din clasă, în urma scandalului public declanșat de imaginile respective.

Potrivit normelor pentru începerea școlii, în școli „accesul oricăror persoane străine (părinți, alți însoțitori etc) va fi interzis în afara cazurilor excepționale, unde este necesară aprobarea conducerii școlii.”

Legea Educației Naționale interzice activitățile politice în școli. Potrivit art. 7:

„(1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.””


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cinci liceeni au câștigat un concurs cu tema „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat de Ambasada SUA. Atașatul cultural, William O’Connor: Pentru mine e uluitor să văd unde a ajuns această națiune în 30 de ani

Câştigătorii concursului „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat pentru liceeni de Ambasada SUA la București, au fost desemnați, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc online, transmite Agerpres.…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat pe fonduri europene în Ministerul Educației: Voucherele de 1500 de lei oferite acum de Guvernul Ciucă sunt prevăzute din oficiu în programul european pe educație, ca sprijin al Comisiei Europene pentru profesori. Nu este nicio promisiune a Guvernului

Voucherele de 1.500 lei pe an promise ieri profesorilor de către Guvernul Ciucă, în schimbul renunțării la greva prin care cadrele didactice solicită majorarea salariilor, „sunt prevăzute din oficiu în…
Vezi articolul