Principalele sindicate din învățământul american și alte organizații acționează în instanță pentru a bloca ordinul prin care președintele Trump încearcă să închidă Departamentul federal al Educației

237 de vizualizări
Foto: EPA/AL DRAGO / POOL via AGERPRES
Mai multe mari organizații ale profesorilor din SUA, inclusiv principalul sindicat al acestora, precum și o serie de alte organizații ale părinților și pentru drepturi civice au declanșat acțiuni în instanță, săptămâna trecută, pentru a bloca încercările Administrației Trump de a închide Departamentul Federal al Educației, potrivit Reuters.

Acestea au acționat în justiție împotriva guvernului la doar câteva zile după ce președintele a semnat ordinul executiv menit să determine închiderea Departamentului, măsură ce ar lăsa educația exclusiv la nivelul fiecărui stat american. În sistemul descentralizat de educație din SUA, unde finanțarea principală a școlilor se decide la nivel statal, închiderea Departamentului federal al afecta în principal deciziile-cadru privind politicile educaționale, investițiile în diverse programe de cercetare în domeniu, dar și finanțarea unor programe care să susțină elevii, în special pe cei din comunități dezavantajate.

Pentru închiderea efectivă a departamentului, este nevoie ca măsura să fie sprijinită și de Congres, iar, potrivit Reuters, Trump nu are asigurate voturile necesare în acest sens, pentru moment. Organizațiile sindicate și pentru drepturi civile au acționat chiar și așa în instanță, în încercarea de a bloca inițiativa guvernului. Potrivit uneia dintre plângerile în justiție, citate de agenția menționată, „aceste acțiuni sunt neconstituționale și încalcă directivele Congresului” SUA.

Aceste intervenții în justiție au loc după o alta, inițiată de un grup de procurori generali democrați din mai multe state americane.

Publicația The Hill menționează, la rândul ei, că prin acest nou proces Președintele Trump și-a încălcat autoritatea constituțională și a încălcat legislația ce guvernează procesele administrative. Sursa menționează că alianța de organizații care a inițiat procesul include cel mai mare sindicat al profesorilor, Asociația Națională a Educației, în timp ce o altă acțiune în instanță a fost declanșată de Federația Americană a Profesorilor, alături de reprezentanții mai multor districte școlare și alte organisme.

The Hill mai notează că secretara Educației, Linda McMahon, cea care a primit sarcina de a închide instituția pe care o conduce, a redus deja echipa departamentului cu 50%.

Citește și:
Donald Trump semnează joi ordinul de desființare a Departamentului de Educație și a invitat și elevi la ceremonie / Sindicatele: Un buldozer peste școlile publice, ca să finanțeze facilități fiscale pentru miliardari
Departamentul Educaţiei din SUA anunţă că va disponibiliza aproape jumătate din personalul său
Fondatoarea imperiului de lupte în scop de divertisment World Wrestling Entertainment, Linda McMahon – propunerea președintelui-ales Donald Trump pentru portofoliul Educației, în viitorul guvern al SUA


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După deducerile pentru meditațiile elevilor din familii cu venituri mici și medii, premierul Ciolacu anunță și deduceri „mai pronunțate” pentru afterschooluri, ca măsură cuprinsă în reforma fiscală pregătită de Guvern

După ce a anunțat, la finalul lunii trecute, că viitoarea reformă fiscală a Guvernului va include măsura deducerilor din impozit pentru părinții care plătesc pentru meditațiile copiilor lor, prim-ministrul a…
Vezi articolul

Liceul Tehnologic din Țăndărei, Ialomița, se opune comasării cu o școală gimnazială fără personalitate juridică și cu un liceu neacreditabil pe învățământul profesional – memoriu

Personalul didactic și auxiliar, precum și părinții elevilor care învață la Liceul Tehnologic Țăndărei, județul Ialomița, se opun reorganizării unității de învățământ „prin scindarea nivelurilor de învățământ și redistribuirea lor…
Vezi articolul

120 de localități vor primi bani pentru echipamente IT necesare școlii online, printr-un proiect european. Universitățile nu au accesat 38 de milioane de euro pe care le-au avut la dispoziție, anunță Ministerul proiectelor europene

120 de comune şi oraşe vor primi fonduri nerambursabile pentru tablete şi echipamente IT necesare învăţământului online, destinate elevilor şi cadrelor didactice din preuniversitar, potrivit Agerpres, care citează un anunț…
Vezi articolul

OFICIAL Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, a fost modificat la o zi după ce s-a încheiat perioada de depunere a cererilor. Listele finale vor fi afișate pe 29 iunie, cu 19 zile mai târziu decât termenul inițial

Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, pentru anul școlar 2022-2023 a fost modificat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Astfel, validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea…
Vezi articolul

Directorul școlii din Mehedinți, căruia „i s-a descărcat” un camion cu lemne pentru școală în fața pensiunii sale, pe motiv că s-a defectat mașina, va fi schimbat din funcție, după ce ministrul Educației a cerut acest lucru

Ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu, a solicitat Inspectoratului Școlar schimbarea directorului Școlii generale din localitatea Isverna, județul Mehedinți. Oficialul a confirmat informația pentru Edupedu.ro. Cazul directorului Marian Balaci care și-a adus…
Vezi articolul