„Procedura de sancţionare a profesorilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile atunci când acest lucru se impune” – Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, despre cazul de hărțuire sexuală din Neamț, prezentat de RISE Project

17.463 de vizualizări
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie
Sursă foto: Facebook.com / Rareș Voicu
Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate comportamentul cadrului didactic din județul Neamț care i-a făcut avansuri sexuale unei eleve şi solicită intervenţia Ministerului Educaţiei şi sesizarea organelor competente, pentru a sancţiona atât disciplinar, prin desfacerea contractului de muncă, cât şi penal faptele profesorului Cristian Pipirigeanu, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanților elevilor.

Considerăm că procedura de sancţionare a profesorilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile prevăzute în legislaţia în vigoare, atunci când acest lucru se impune”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

În cursul zilei de astăzi, RISE Project a făcut publică o conversaţie purtată de către un profesor din judeţul Neamţ cu o elevă încadrată la una dintre clasele la care predă. În acea conversaţie, cadrul didactic îi face avansuri de natură sexuală elevei, spunându-i ‘Credeam că îmi trimiţi o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul!!…’. Eleva a luat atitudine şi a contactat-o pe directoarea unităţii de învăţământ, pentru a-i reclama cele întâmplate. În replică, directoarea i-a spus că incidentul nu este problema şcolii, întrucât a avut loc în afara orelor de curs.

În urma acestei plângeri, cadrul didactic a devenit recalcitrant faţă de elevă, numind-o ‘căţea în călduri’ şi ‘jigodie ordinară’ şi spunându-i ca nu va putea fi sancţionat, întrucât are diferite relaţii cu persoane din justiţie şi din instituţiile statului.

Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate comportamentul cadrului didactic şi solicită intervenţia Ministerului Educaţiei şi sesizarea organelor competente, pentru a sancţiona atât disciplinar, prin desfacerea contractului de muncă, cât şi penal faptele profesorului Cristian Pipirigeanu. Conform articolului 5, alin. V din Codul-cadru de etică pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, aprobat prin OMEN 4831/2018, este interzisă hărţuirea sexuală şi întreţinerea relaţiilor sexuale cu beneficiarii primari ai educaţiei.

Acest caz este un exemplu elocvent privind procesul greoi şi aproape imposibil care trebuie parcurs pentru a putea elimina din sistem un cadru didactic ce încalcă în mod repetat şi grosier legislaţia în vigoare. Solicităm, aşadar, Ministerului Educaţiei, începerea procedurii de revizuire a Statutului Cadrului Didactic, prevăzut în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul creşterii eficienţei procedurii de sancţionare a profesorilor, în baza sesizărilor depuse la adresa acestora.

Atitudinea profesorului Pipirigeanu reprezintă unul dintre multele cazuri de abuz care au loc în unităţile de învăţământ din România, însă multe dintre ele fie trec neobservate, fie se opresc la ridicatul din umeri al directorului şcolii, care nu vrea să îşi asume sancţionarea disciplinară a cadrului didactic. Considerăm că procedura de sancţionare a profesorilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile prevăzute în legislaţia în vigoare, atunci când acest lucru se impune”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Sursă foto: Facebook/Rareș Voicu


7 comments
  1. Nu mai bine voi, Consiliul elevilor, vă revizuiți Statutul elevilor, că nu mai concordă cu ROFUIP.ul.?Ce ziceți, sau poate vreți să fiți exmatriculați în continuare?

  2. Eu propun sa se infiinteze tribunale ale elevilor, care sa judece degraba orice abatere a profesorilor si sa le aplice acestora pedepse exemplare. Elevii stiu cel mai bine si trebuie incurajati sa-si condamne si sa conteste profesorii inca de la cea mai mica greseala a acestora, pentru ca altfel, vedeti pot scapa unii!

    1. Dar un tribunal al profesorilor, care să condamne comportamentul agresiv al elevilor împotriva profesorilor, nu ar fi bine să se înființeze?? Ce crezi?

  3. În astfel de cazuri(eleva majora, căsătorită, cu copil, corespondenta pe Facebook în timpul liber dinafara scolii) fără supărare, adevărul este undeva la mijloc.
    O eleva minora sau majora, taie din start orice relație cu un bărbat, cu atât mai mult profesorul ei. Iar dacă este abordata din nou, se apelează în primul rand la Politie, în caz ca „minunata” relație se petrecea în afara scolii și a orelor de curs.

  4. De acord. Și propun o completare: „Procedura de sancţionare a elevilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile atunci când acest lucru se impune.”

  5. Profesorii trebuie pedepsiti in piata publica, sub privirile minunatilor elevi, fara vicii, fara cusur si dornici de a fi cat mai educati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

OFICIAL Cursurile pentru formarea profesorilor trebuie să aibă componenta față în față de cel mult 50%, în scădere față de 60% cât era până acum / Sunt introduse noi domenii tematice – reziliența școlară și nanotehnologii

Componenta față în față trebuie fie de cel puțin 40%, dar să nu depășească 50% din timpul alocat unui program de formare continuă pentru profesori, potrivit ordinului cu metodologia privind…
Vezi articolul

Profesoara Cristina Someșan, de 1 Decembrie: Îi doresc țării mele sănătate, limpezime în gânduri, armonie și prosperitate și asta cu siguranță va veni dacă generația de elevi pe care o văd eu acum în liceu va ajunge să stabilească destinul țării

De Ziua Națională a României, câțiva elevi ai Colegiului Național „Papiu Ilarian” au transmis mesaje de speranță, valori și responsabilitate la Radio România Târgu Mureș. Alături de ei, directoarea școlii,…
Vezi articolul

Premieră mondială: Dino Parc Râșnov și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” reînvie un impresionant prădător marin din Jurasic, prin robotizarea unei fosile autentice / În Școala Altfel, profesorii și elevii lor sunt invitați la o lecție interactivă de știință (P)

Fidel misiunii sale educative, Dino Parc Râșnov invită cadrele didactice din toată țara să își aducă elevii într-o experiență unică, unde știința se împletește cu spectacolul. În perioada octombrie 2025…
Vezi articolul

Programe de educație financiară pentru profesori, abordarea în școală a noțiunilor de educație financiară, „săptămâna educației financiare” în grădinițe și curs opțional pentru studenți – propuneri din Strategia Națională de Educație Financiară pusă din nou în dezbatere publică, la un an și jumătate de la prima încercare

Ministerul Educației a repus în dezbatere publică Strategia Națională de Educație Financiară 2023-2030, care cuprinde dezvoltarea unor programe de tipul „Săptămâna educației financiare” în grădinițe, includerea şi/sau dezvoltarea unor elemente…
Vezi articolul

Webinare pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, care vor să depună proiecte în apelul pentru dotarea cu laboratoare inteligente de 60.000 de euro

Ministerul Educaţiei organizează două webinare cu scop informativ, vineri, 20.01.2023, începând cu ora 10:00, pentru directorii de colegii, licee, licee tehnologice, şcoli profesionale, palate și cluburile copiilor care vor să…
Vezi articolul