Profesoara de religie Ileana Munteanu, reținută 24 de ore de polițiști și pusă sub control judiciar 60 de zile, după ce ar fi fugit cu aproape 25.000 de lei bani de excursie de la părinți

2.631 de vizualizări
Foto: © kandlstock | Dreamstime.com
O profesoară de religie de la o şcoală din municipiul Constanţa a fost reţinută pentru 24 de ore şi, ulterior, judecătorii au dispus faţă de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, după ce a încasat bani de la părinţii elevilor pentru o tabără care nu a mai avut loc, scrie agenția de presă Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, vineri, că lucrătorii Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 3 Poliţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au reţinut, pentru 24 de ore, o femeie de 57 de ani. Aceasta este bănuită de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

  • Potrivit presei locale, este vorba de profesoara Ileana Munteanu de la Școala nr. 8 din Constanța. Publicația Replica Online notează că după ce a dispărut cu banii de excursie în luna octombrie 2024, profesoara a intrat în concediu medical și a stat în chirie într-un apartament nedeclarat drept domiciliu, fiind găsită după jumătate de an.

„Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în perioada anului şcolar 2023-2024, în calitate de cadru didactic la o unitate şcolară din municipiul Constanţa, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la organizarea unei tabere şcolare în luna august 2024. Cadrul didactic ar fi încasat de la persoanele vătămate suma de 24.560 de lei. Ulterior, nu ar mai fi organizat tabăra şi nu ar fi restituit sumele de bani”, reiese din comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

După ce a fost reţinută, instanţa de judecată a dispus faţă de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, mai scrie Agerpres.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Ileana Munteanu, în calitate de profesor de religie în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 8 din municipiul Constanţa, le-a prezentat elevilor claselor unde predă şi părinţilor acestora propunerea de a organiza, din proprie iniţiativă, o tabără şcolară privată ce urma să aibă loc în vacanţa de vară din anul 2024, în zona Orşova-Eşelniţa, judeţul Mehedinţi.

„Costul per elev al taberei a fost prezentat ca fiind în cuantum de 1.760 lei şi includea transportul, cazarea într-o unitate hotelieră, mesele şi diferite excursii. M.I. a solicitat şi a încasat suma de 24.560 lei de la un număr de 19 elevi, iar cu puţin timp înainte de momentul plecării în tabără a comunicat că aceasta s-a anulat, fără a mai restitui părinţilor sumele de bani primite. În realitate, tabăra nu a fost niciodată organizată”, se arată în comunicatul transmis de procurori. 

Foto: © kandlstock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Nu i-a returnat că i-a jucat la păcănele, ea sau cineva din familie. Povestea e de anul trecut, nu mai e așa mare senzație, iar atunci a trecut ca și cum n-ar fi fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorul anonim: Președintele care „analizează” în timp ce România așteaptă. Profesorii nu sunt variabile într-o ecuație pe care Nicușor Dan o poate rezolva „când are timp”, ci fundamentul unei societăți care stă să se prăbușească sub greutatea promisiunilor uitate

România se află în fața unui paradox periculos: avem la Cotroceni un om care stăpânește cifrele, dar pare complet depășit de realitate. După aproape un an de mandat, „matematica salvării”…
Vezi articolul

Ministrul Educației susține că încurajează inițiativele care aduc educația financiară în mediul rural și consideră „esențială pregătirea continuă a profesorilor” în acest domeniu

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, în zonele defavorizate, „oferta curriculară opțională din școli nu este pe atât de amplă pe cât ne-am dori”. Aceasta consideră „esențială pregătirea continuă…
Vezi articolul

Studenții la studii integrate, organizate de două sau mai multe universități europene, beneficiază de perioade de mobilitate din primul semestru până la ultimul semestru inclusiv – Metodologie modificată

Perioadele de mobilitate în cazul studenților la studii integrate organizate de universități sunt reglementate printr-un nou ordin de ministru, publicat vineri în Monitorul Oficial. Acesta modifică Metodologia privind mobilitatea academică…
Vezi articolul
Monica Alecsă / Foto: Arhivă personală

Proiect susținut de Orange

Povestea Monicăi Alecsă, eleva care într-a VII-a a urcat pe podiumul competiției de programare SuperCoders: Am prins drag de Informatică încă din clasele primare, datorită profesoarei. Părinții mereu au avut încredere în mine că voi reuși

Elevă într-un sat din Galați, Monica este pasionată de Informatică încă din primii ani de școală, când a avut primul profesor dedicat acestei discipline. În clasa a VI-a, a intrat…
Vezi articolul