Profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației: Iulia Cociuba a dat o lecție uriașă de curaj profesorilor ei, aceia care reclamă un statut profesional respectat în societate, dar care nu au, adesea, curajul să lupte împotriva mediocrității și a intereselor de masă

5.136 de vizualizări
Foto: Adrian Cuba/Agerpres Foto
„Am spus-o de multe ori, nu avem o cultură a copilului”, scrie profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației, într-o reacție pentru portalul totuldespremame.ro la discursul îndrăzneț al Iuliei Cociuba, șefa de promoție de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ineu, care a terminat clasa a XII-a.

Maria Manea își exprimă compasiunea și empatia pentru profesorii care au ascultat discursul acolo, pe scena și în sala în care s-a derulat festivitatea de absolvire, subliniind că nu este ușor să fii confruntat cu critici și dezamăgiri din partea elevilor, mai ales când acestea sunt exprimate cu atâta sinceritate și curaj. Totodată, subliniază importanța gândirii critice și a autoevaluării într-un context în care sistemul educațional trebuie să evolueze și să se adapteze nevoilor și aspirațiilor actuale ale elevilor.

Profesoara recunoaște și împărtășește critica adusă sistemului educațional românesc de către Iulia Cociuba. Ea subliniază că, în ciuda eforturilor de reformare și modernizare, școala românească încă se confruntă cu numeroase probleme, printre care lipsa unei culturi a copilului și a unui respect real față de nevoile acestuia. Profesorii, în opinia sa, sunt adesea captivi în rutine și preconcepții, lipsindu-le deschiderea către noi abordări și cercetări în domeniul educației.

Maria Manea scrie că Iulia Cociuba a transmis un mesaj puternic și necesar profesorilor săi, subliniind importanța unui statut profesional respectat și a curajului de a lupta împotriva mediocrității și a inerției sistemului. Ea încurajează o reflecție profundă asupra acestor aspecte și asupra modului în care profesorii pot contribui la îmbunătățirea sistemului educațional în beneficiul elevilor.

Redăm reacția integrală a Mariei Manea:

„Am citit într-un amestec de stări și de sentimente discursul șefei de promoție de la Colegiul National “Mihai Viteazul” Ineu. Am inceput cu evaluarea impactului discursului asupra profesorilor de la prezidiu, punându-ma în locul lor. Nu ai cum sa nu simți dezamăgire, frustrare, furie. Important ar fi de lămurit în ce direcție să meargă toate acestea. Chiar daca primul instinct, cel uman, este acela de aparare, nu poți, în calitatea ta de profesor, să nu te gândești: are dreptate copilul acesta, care nu este orice copil, ci unul din prima linie, cu rezultate, căruia nu i se pot imputa ignoranța, lipsa de strădanie.

Eu cred cu sinceritate, cu amărăciune față de neputințele personale și ale unui întreg sistem, că are dreptate. Școala românească nu își pune copiii pe primul loc, dar școala românească este oglinda societății românești.

Am spus de multe ori, nu avem o cultură a copilului, un respect față de nevoile lui reale, care aparțin deopotrivă generațiilor din care face parte, suntem închiși în preconcepții, concepții și autosuficienta. Știm mai mereu noi, adulții, ce trebuie, poate, merita să facă, să spună un copil. Și avem dreptate până într-un punct, în care orice decizie se bazează doar pe așa-zisa cercetare științifică, la noi încremenită în timp, pe propriile experiențe școlare și de viață.

Foarte puține sunt vocile din educație valoroase, care se apleacă asupra cercetării contemporane în științele educației, asupra rezultatelor la nivel mondial în sistemele de învățământ performante, în sistemele în care echilibrul între învățare și stare de bine există.

În calitatea noastră de profesori suntem, mai degrabă, spectatori și participanți pe scene politice, electorale, captivi în formari profesionale învechite, obosiți psihic de birocrație și rutine profesionale și mai puțin minți deschise, dornice să învețe mereu câte ceva despre realitatea psihică, emoțională, cognitivă a copiilor pe care îi păstorim.

Iulia Cociuba a dat o lecție uriașă de curaj profesorilor ei, aceia care reclamă un statut profesional respectat în societate, dar care nu au, adesea, curajul să lupte împotriva mediocrității și a intereselor de masă.”

Reamintim, un discurs sincer al unei eleve de excepție, șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, Iulia Cociuba, a uimit pe toți cei prezenți în sala în care a avut loc festivitatea de absolvire a clasei a XII-a. Discursul său a fost nu doar o celebrare a absolvirii, ci și o chemare la acțiune pentru o educație mai autentică și mai valoroasă pentru toți elevii.

Iulia Cociuba a avut curajul să aducă în fața auditoriului o perspectivă neconvențională asupra experienței sale în anii de liceu. „Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele”, a spus ea.

Iulia a mărturisit că a ajuns în poziția de șefă de promoție deși „unii nu m-ați vrut aici”, reproșând profesorilor acest lucru fiindcă între media ei și a următoarei clasate, au fost „doar 3 sutimi diferență”. A ales să-și facă vocea auzită, indiferent de opoziția pe care a întâmpinat-o. Ea a subliniat că, în loc să fie un mediu propice pentru învățare și dezvoltare personală, școala a devenit adesea o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți elevi.

Mesajul Iuliei a devenit viral pe internet, fiind comentat și împărtășit de sute de mii de oameni.

Maria Manea este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național Mihai Viteazul din Capitală, fost secretar de stat în Ministerul Educației, responsabil de proiectele cu finanțare externă și fost inspector școlar adjunct la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este fondatorul Grădinița Equilibrum din București și moderator al podcastului Profi la Pătrat.


11 comments
  1. digital, digitalizare, competențe,metacompetente, ipocrizie…vorbe palavre, elevi frustrati …. ești tare băi aceasta.gata!

  2. Duamna este analist acum? Dar de ce nu a făcut nimic cât a condus sistemul de învățământ din prima linie in calitatea sa de SS? Domnișoara absolventa de fapt pe ea o critică…dar duamna blonda nu s a prins încă.

  3. Cum să fie altfel școala românească? Mergeți și luați la verificat toate ISJ-urile, e suficient doar inspectorii generali si adjuncți si vă veți minuna ce catastrofe incompetente veți descoperi!

  4. Sistemul de invățământ este condus de sus până jos de persoane slab pregătite, fără o viziune clară, puse politic. Elevii au devenit cobai, iar profesorii scribi, mereu cu dosarele pline de hârtii.

  5. Un prost arunc-o piatră-n baltă și zece înțelepți nu pot s-o scoată.

    Edupedu, ne scutiți de toți pupincuriștii ăștia care-și găsesc curajul exact când ies din sistemul pe care l-au apărat fiind la conducere?? Se poate, măcar până după alegeri?

    Manea (nume predestinat) tocmai a ieșit la pensie. Cât a fost secretar de stat (deci nici măcar la catedră) nu s-a remarcat prin nimic. FIX NIMIC. Nu a luat nicio atitudine, nu a arătat niciun punct de vedere diferit de al manechinelor din minister, nu a avut niciun gând unic și personal de comunicat. S-a complăcut în mizerie iar acum vine să dea lecții și aprecieri de morală și etică.

    Dacă tot încercați să transmiteți subtil niște mesaje (ca de obicei, excesiv de critice) la adresa sistemului de învățământ de stat, fiți mai subtili. Am priceput de mult care e direcția preferată de voi – învățământul privat e singura soluție și e sublim, să trecem cu toții acolo și să moară învățământul de masă pentru sărăntocii care n-au bani pentru asta, sau și mai bine, să facă patru clase și să treacă la muncă, le-ajunge. Măcar postați-vă clar motivele și terminați cu farsele astea jenante.

    Chiar sunt curios dacă apare vreodată comentariul ăsta și dacă da, în câte zile după postare.

    1. @Mihai: mare dreptate ai! într-adevăr, sistemul privat de învățământ este singura soluție. Este cel mai viabil de până acum. Sistemul de învățământ de stat, este putred de sus până jos și nu are o utilitate în viața de zi cu zi. Este plin de materii proaste și inutile, plin de mulți profesori, la fel de inutili

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like