Profesor de Matematică cu vârsta peste 70 de ani: Dacă mi s-a cerut, m-am întors la datorie. Evident că e plăcerea vieţii mele să predau. E o treabă pe care am făcut-o 45 de ani

33.760 de vizualizări
Alexandru Constantinescu / Foto: captură TVR Info
Alexandru Constantinescu, profesor de Matematică la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Capitală, are peste 70 de ani și a declarat, pentru TVR Info, că „dacă mi s-a cerut, m-am întors la datorie. Evident că e plăcerea vieţii mele să predau”. Deși este pensionat, acesta a revenit la catedră din cauza lipsei de personal, fiind plătit la plata cu ora, după cum a transmis TVR Info.
  • Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. 
  • Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.

„Motivul pentru care predau este pentru că e o treabă pe care am făcut-o 45 de ani şi, dacă mi s-a cerut, m-am întors la datorie. Evident că e plăcerea vieţii mele să predau. Am avut şi funcţii administrative, dar totdeauna m-am întors la prima pasiune care a fost dăscălimea”, a spus Alexandru Constantinescu.

Cadrul didactic a afirmat că „este lipsă totală de respect, în primul rând, faţă de educaţie”: „Şi, după cum ştiţi, există o lege votată în Parlament – bugetul învăţământului 6% anual. Niciodată nu a depăşit 3%. Şi dacă compari cu bugetele ţărilor sănătoase la cap, o să vedem că noi nu avem nicio şansă de dezvoltare prea mare.”

Vineri, 21 noiembrie, premierul Ilie Bolojan a declarat, referitor la proiectul executivului care vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul, că „ar urma să vizeze interdicțiile legate de pensiile necontributive”.

„Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică [la catedră – N.Red], mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue”, a explicat premierul Ilie Bolojan.

Pe 19 noiembrie, ministrul Daniel David a declarat pentru Edupedu.ro că, în educație, posibilitatea ca profesorii pensionari să poată cumula pensia cu salariul și să revină în școlile unde nu există profesori pe anumite discipline „este un element de funcționare a sistemului”. Cumularea pensiei cu salariul „este un demers fundamental, nu este un privilegiu” în educație, a atras atenția David, în contextul unui deficit de profesori mai ales în zona științelor și a matematicii.

Tot pe 19 noiembrie, premierul Ilie Bolojan a declarat pentru Edupedu.ro că, după măsurile deja aplicate prin pachetul de reformă adoptat anterior – care a crescut normele didactice și a redus anumite burse –, Guvernul nu intenționează să introducă alte reduceri bugetare în educația preuniversitară. Declarația vine în contextul discuțiilor privind o nouă OUG care limitează cumulul salariu-pensie în sectorul public și care nu prevede, în forma analizată, excepții pentru Educație, fapt criticat de sindicatele din învățământ.

Sindicatele din Învățământ au reacționat pe 18 noiembrie față de proiectul de OUG și au vorbit despre o intenție a Executivului „de a reduce suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ, printr-un nou act normativ care se discută în aceste zile în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria”. Reprezentanții profesorilor au cerut partidelor din coaliție să renunțe la „aceste măsuri absurde”.

Profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, a declarat că „în mod cert, nu se pune problema altor reduceri în educație și spun foarte ferm că nu există niciun risc din această perspectivă”. „Discuția pe domeniul educației cu privire la reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani”, a spus aceasta la Radio Iași, luni, 24 noiembrie.

Citește și:
Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria premierului Bolojan: Discuția pe domeniul educației cu privire la reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani
Premierul Ilie Bolojan, despre interdicția cumulului pensie-salariu: Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică la catedră, mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue
Doar pensionarii speciali sunt vizați de legea care descurajează cumulul pensie-salariu – surse G4Media / Pensionarii speciali pot rămâne angajați la stat doar dacă își scad pensia cu 85%
EXCLUSIV Premierul Ilie Bolojan: Nu există intenția ca anul viitor pe componenta de educație pe preuniversitar să se mai ia măsuri care să însemne alte reduceri
Ministrul Educației, Daniel David: Cumulul pensiei cu salariul nu este un privilegiu în educație, ci asigură funcționarea sistemului. Cumulul nu poate fi blocat în învățământ și mă aștept să poată fi exceptat domeniul, printr-un memorandum


19 comments
  1. Va doresc sa aveti in domeniul dvs de activitate rezultatele prof Constantinescu. Sa lucrati suplimentar, fara plata, macar jumatate din cat a lucrat prof Constantinescu. Nu sant prof ,dar cunosc activitea domnului de cand era redactor la Gazeta Matematica. Viata lunga si sanatate domnule profesor! Cui nu-i place sa n-ajunga la varsta dvs.

  2. Domnul profesor este depășit , sare de la un subiect la altul , să-l urmărești e un chin .
    E mistocar , jignește elevii.
    Este interesant cum nimerește “să predea” numai la licee de top?

  3. Am crescut la tara si am avut dascali din generatia domnului profesor.Roadele muncii lor se vedeau in fiecare vara cand 90% din elevii de gimnaziu intrau la un liceu sau scoala profesionala.Apoximativ 15% intrau la o facultate.Rezultatele muncii lor erau obtinute prin metode , acum, ,,expirate” Acum, in urma ,,metodelor avansate” de predare, niciun copil nu mai reuseste sa mai ia un examen, care sa-l poata scoate din saracia care a napadit satele romamesti
    Cauzele sunt mai multe dar cea principala e calitatea invatamamtului si a dascalilor.
    Azi putin din elevii absolvemti de liceu cu , cu rezultate foarte bune se mai duc la o facultate de matematica, fizica romama etc.
    Cei mai buni se duc la medicina, drept , informatica, pentru meserii mult mai bime platite.
    In invatamamt se duc, majoritatea, cei din esalonul doi. De aici si situatia dezastruasa din invatamant
    Si daca, nici aceștea, nu vor sa predea la tara, care ar fi problema ca un profesor mai in varsta, accepta sa-i educe pe acei copii de la tara?!

    1. tataie…ia și te bucura de pensie că nu banul contează în viața! nu cred că ai o pensie amarata de 1200 lei! din cauza unora că tine vor ăștia din guvern sa tot crească vârstă de pensionare!

  4. Il invitam pe dl ministru la clasa dl de matematica sa vada cum preda. Probabil ca acum 45 de ani era o placere, astazi, cu siguranta, nu mai e. Si vorbim de un liceu bun din Bucuresti….

    1. Aveti dreptate.Nu mai au cum sa presteze acelasi randament si la 70 ani.Faptul ca” a fost chemat „,este o minciuna care mascheaza havaritia pe care nu o mai crede nimeni.De ce se iesi la pensie daca tu te consideri apt de munca si doritor.Motivul este de a acumula pensie+salariu peste tot unde se poate face asa ceva.Sa fi prost si sa nu faci asa ceva cand ti se ofera pe tava.Oamenii acestia nu mai au capacitarea,rabdarea si alte insusiri necesare pentru predare.Acesti oameni sunt ca si guvernantii si parlamentarii care se tin cu dintii de scaunele lor si nu dau voie urmatoarelor generatii de oameni tineri sa munceasca.Ce sustin denota numai aberatii ,minciuni si havarism.Ai iesit la pensie,inseamna ca nu te mai simti capabol de munca si stai acasa.Nu mai incurca tinerele generatii.

  5. Cu respect pentru dl. profesor… bătrânețea este scurtă…Bucurati-vă de ea…La bătrânețe corpul nostru degajă un miros urât, specific bătrâneții. Ar fi jenant … Cu profesorii tineri ce facem ? Așteaptă să murim să prindă su ei un post ? Bucurati-va de timpul rămas…Viață lungă să aveți !

  6. Cu respect domnule profesor…La 70 de ani n-ar trebui sa dăm curs solicitării…Aveti o pensie pe care va doresc sa o primiți sănătos multi ani dar …cu cei tineri ce facem ? Trebuie să astepte să muriți ca sa-și primească si ei un post ? E o chestie de bun simț… De la o vârstă , cred că trebuie să ne ingrijim de cele sfinte… Sănătate vă doresc !

  7. Cu respect domnule profesor…La 70 de ani n-ar trebui sa dăm curs solicitării…Aveti o pensie pe care va doresc sa o primiți sănătos multi ani dar …cu cei tineri ce facem ? Trebuie să astepte să muriți ca sa-și primească si ei un post ? E o chestie de bun simț… De la o vârstă , cred că trebuie să ne ingrijim de cele sfinte… Sănătate vă doresc !

  8. Dacă în București sunt probleme de personal, ganditi-va ce e in țară
    Peste câțiva ani, vor preda femei de serviciu după ce fac o reconversie
    Johanis a inceput iar David continua cu această Românie educată 🤣🤣🤣🤣

  9. Dl profesor considera întoarcerea la catedra un act de eroism, dar, de fapt este mai mult decât jenant. Nu știu situația profesorilor de matematică la București, dar…sunt și zone în Vest!! unde profesorii tineri, cu titularizare luată, cu metode pedagogice moderne, utilizatori performanți de AI au posturi în 3-4 scoli mai fac și naveta, aleargă toata ziua (pe benzina lor, dacă au masină) că să fie pastrați la catedra persoane de 70+++. Urât! Nicio admirație! și…la salariul ultim de grad I, plata cu ora în mâna vine vreo 45 lei pe oră. Deci, pe langa pensia de minim 5000, e chiar bine. Dacă îi place să predea, să dacă voluntariat la centre sociale, că mă gândesc că pregătire online pentru bac nu poate

    1. Sunt suficienți tineri care au terminat studiile ,dar intrucât profesorii nu renunța la posturi ,chiar faca au varsta pensionarii,ba chiar isi mai iau ore in plus incat ajung la o catedra si jumatate,nu pot ocupa posturile respective.La țara,profesorii se agața de posturi,pt.ca au si alte beneficii.Rezultatele insa sunt dezastruoase!!!Dati șanse tinetilor sa lucreze!!!

  10. Îi place să predea cu metode învechite și comuniste, acum când deja multe țări încep să adopte inteligența artificială și metode tehnologice, noi tot în era comunistă suntem. Chiar mă bucur că în sistemul bugetar se interzice cumulul pensiei cu salariul, așa se vor face economii la bugetul statului. Vrei să predai în continuare, renunță la pensie, nu vrei să predai, rămâi cu pensia. Și norma de predare de 24 de ore, ar fi foarte bună, pentru că profesorii nu ar mai avea timp de meditații nefiscalizate cu elevii de la clasă sau din școală. Vreți salarii mari, munciți mai mult „dragi” profesori!

    1. @Oana_barză, Darkknight etc.
      Aceleași argumente expirate ca și ” Gheorghe” și alți postaci.
      Vă dorim să aveți parte de multe plăcuțe suedeze și de bucuria câinelui.

    2. Oana , ce ce nu vii să predai în învățământ, daca este rai acolo? Sau nu ești în stare să obții macar nota 5 la titularizare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

A doua sesiune de Bacalaureat 2024. Competențele la limba străină încep marți, 13 august, cu probele de Reading, Writing și Listening, după ce subiectele ajung la ora 11 în centrele de examen / Proba orală este miercuri de la ora 9

Bacalaureat 2024 – sesiunea de toamnă continuă săptămâna viitoare, marți și miercuri, 13 și 14 august, cu susținerea probelor de competențe la limbă străină studiată în liceu, potrivit calendarului de…
Vezi articolul

Salvați Copiii: Trebuie respectată distanța fizică de minim 1,5 m între elevi, nu cea propusă în normele Ministerului Sănătății / Organizația oferă consiliere primăriilor și școlilor din 150 de comune și orașe mici, în sprijinul a 30.000 de copii

Organizația Salvați Copiii România anunță că specialiștii săi vor oferi consiliere autorităților locale și unităților de învățământ din 150 de localități din mediul rural și urban mic, pentru ca acestea…
Vezi articolul