Profesori care nu trec absențele elevilor și clase întregi fără niciun elev la ore, principalele probleme descoperite la controalele inopinate din 10 școli, făcute de Inspectoratul Școlar Giurgiu

608 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Clase întregi fără elevi prezenți și absențe neconsemnate în cataloage de către profesori sunt cele mai grave probleme descoperite în urma controalelor inopinate desfășurate de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu între 5 și 13 februarie 2026. Verificările au arătat că, în unele școli, activitățile figurau în orar, dar elevii lipseau, iar profesorii nu înregistrau absențele la momentul controlului, potrivit concluziilor ISJ Giurgiu. Au fost vizate 10 școli din cele aproape 200 din județ.

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu a desfășurat controale inopinate în perioada 5-13 februarie 2026 în unități de învățământ preuniversitar din județ, în baza planului de control pentru februarie-iunie 2026. 

Verificările au vizat prezența elevilor și profesorilor, respectarea orarului, evidența documentelor școlare, organizarea practicii și securitatea unităților.

Raportul evidențiază o situație neuniformă: de la școli unde activitatea s-a desfășurat normal, până la cazuri cu clase fără elevi, ore suspendate pentru consilii profesorale, cataloage lipsă din săli și practică desfășurată fără supravegherea cadrelor didactice.

Clase fără elevi și ore suspendate pentru consiliu profesoral

La Liceul Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu, în intervalul 13:30-14:20, activitățile didactice nu se desfășurau în mai multe clase, deoarece elevii au fost lăsați să plece pentru desfășurarea unui consiliu profesoral. Nici la învățământul seral profesorii nu se aflau la ore, fiind la aceeași ședință.

În plus, la verificarea practicii elevilor la agenți economici, inspectorii au găsit:

  • 3 elevi prezenți la primul agent economic;
  • 3 elevi la al doilea;
  • niciun elev la al treilea.

Niciun cadru didactic nu însoțea elevii aflați în practică.

Prezență extrem de scăzută la liceu și seral

La Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”, inspectorii au găsit situații de prezență foarte redusă:

  • clase cu 23 elevi înscriși și doar 5 prezenți;
  • clase cu 20 elevi înscriși și 7 prezenți;
  • la unele clase serale nu era prezent niciun elev.

La revenirea din 13 februarie, situația s-a menținut: la unele clase nu era prezent niciun elev, iar la altele doar 1-3 elevi.

Cataloage lipsă și absențe neconsemnate

Probleme legate de evidența documentelor școlare au fost constatate în mai multe unități:

  • cataloagele nu se aflau în clase, iar absențele nu erau încă trecute la Școala Gimnazială nr. 7 Giurgiu;
  • cataloagele lipseau din clase, iar absențele nu erau consemnate, la Școala „Mihai Eminescu”;
  • profesori fără catalog la clasă și absențe neînregistrate la Colegiul „Ion Maiorescu”;
  • la mai multe școli, condica de prezență era incompletă.
Probleme de securitate și acces necontrolat

Inspectorii au constatat lipsa pazei și accesul necontrolat:

  • la Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”, accesul nu era restricționat și nu exista pază;
  • la Școala Gimnazială Marin M. Ticulescu Băneasa, accesul în școală se făcea fără control.

În unele unități, verificările nu au identificat nereguli:

  • la revenirea controlului la Școala Gimnazială nr. 7 Giurgiu;
  • la Colegiul „Ion Maiorescu” (revenire);
  • la Liceul Nicolae Cartojan;
  • la Liceul Tudor Vianu.

Aici activitatea s-a desfășurat conform orarului, profesorii erau prezenți, iar absențele consemnate.

Telefoane pe bănci în timpul orelor

La Liceul Nicolae Cartojan, într-o clasă elevii aveau telefoanele mobile pe bancă în timpul orei.

Frecvența elevilor este principala problemă

Frecvența elevilor reprezintă principala vulnerabilitate identificată. Au existat situații în care clase întregi nu aveau niciun elev prezent, potrivit concluziilor ISJ.

De asemenea, inspectorii au constatat:

  • nerespectarea uniformă a programului școlar;
  • ore cu durată redusă;
  • neconcordanțe între evidențe și prezența elevilor la practică;
  • deficiențe în completarea documentelor școlare.
Măsuri dispuse de Inspectoratul Școlar Giurgiu

Pentru frecvența elevilor: monitorizarea zilnică a prezenței, informarea părinților în caz de absențe repetate și aplicarea măsurilor pentru prevenirea abandonului școlar.

Pentru respectarea programului: desfășurarea orelor strict conform orarului, interzicerea suspendării orelor pentru ședințe, respectarea duratei orei și monitorizarea prezenței profesorilor.

Pentru documentele școlare: cataloagele să fie prezente la fiecare oră, consemnarea operativă a absențelor și completarea zilnică a condicii de prezență.

Pentru practica elevilor: monitorizarea stagiilor la agenți economici, evidență clară a prezenței și implicarea profesorilor coordonatori.

Pentru securitate: asigurarea pazei și controlului accesului și respectarea procedurilor de siguranță.

Pentru respectarea regulamentelor: aplicarea regulilor privind telefoanele mobile și informarea elevilor și profesorilor privind obligațiile.

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu anunță că va continua controalele inopinate și va monitoriza aplicarea măsurilor dispuse, pentru creșterea frecvenței elevilor, responsabilizarea conducerilor școlilor și respectarea cadrului legal în toate unitățile de învățământ.

DOCUMENT Concluzii generale controale inopinate perioada 05-13 februarie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu
Citește și:
Controale inopinate în școli privind prezența directorilor, profesorilor și elevilor, în perioada februarie-iunie 2026, realizate de Inspectoratul Școlar Giurgiu / Model Proces verbal de control – document


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), anunță că depus plângere contra actualului edil George Tuță (PNL) pe care-l acuză că ar fi atribuit un contract al DGASPC, de peste 400.000 de lei, unei firme al cărei acționar a fost până anul trecut și Florian Lixandru (PSD), șeful Inspectoratului Școlar București. Lixandru susține că „este o calomnie”

Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), îi acuză pe actualul primar George Cristian Tuță (PNL) și pe șeful inspectoratului școlar din București Florian Lixandru (PSD) de „corupție și incompatibilitate”,…
Vezi articolul

Metodologie de predare în învățământul primar simultan, lansată de World Vision România, după un an de pilotare în mediul rural / Aceasta include variante de orar, modele de planificare calendaristică și de proiectare a unei unități tematice și strategii didactice

O metodologie de predare în învățământul simultan primar a fost lansată de World Vision Româia, după ce a fost pilotată timp de un an în 22 de școli din mediul…
Vezi articolul

Profesoara Nina Vasile, despre propunerile de evaluare a profesorilor titulari: După titularizare urmează definitivatul și obținerea gradelor didactice, care se întind pe zece ani. Unde să mai pui și evaluările de recertificare? Este aberant

Nina Vasile, profesoară de Filosofie și Logică la Colegiul Național „Ion Creangă” și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din capitală, a criticat ideea introducerii examenelor de recertificare pentru profesori. În cadrul…
Vezi articolul