Profesori în reducere de activitate. Lider sindical: Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. Avem situații de reducere a normelor la limba română, la franceză, la fizică, biologie și chimie, în special

551 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, a vorbit despre profesorii aflați în reducere de activitate și a afirmat că „situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani”. Acesta a spus că „o să fie foarte multe cadre didactice afectate de reducerea de activitate”. Declarațiile au fost făcute pentru Radio Iași.

„Noi, în această perioadă, am avut contact permanent cu colegii care se află în situații de reducere de activitate. Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. O să fie foarte multe cadre didactice afectate de reducerea de activitate. Această reducere urmând celei care s-au produs în vara anului 2025, când intempestiv, prin legea 141, Guvernul Bolojan a luat singurele măsuri de austeritate pe care le-a luat într-un domeniu de activitate economică a țării, și anume în învățământ”, a spus liderul sindical.

Liviu Axinte a spus că cele mai afectate discipline de reducere a normei sunt româna, franceza, fizica, biologia și chimia:

„Dacă în vara am avut o reducere de aproximativ 380 de norme la nivel de Botoșani, anul acesta anticipăm încă vreo 100 și ceva de profesori care vor fi afectați din cauza constituirii claselor a IX-a de liceu cu un număr foarte mare de elevi, practic, obligația școlilor de a constitui clasele la numărul maxim prevăzut de lege, ceea ce este anormal. În mod normal, constituirea claselor ar trebui să se facă la nivelul mediu prevăzut în legislație și nu la nivelul maxim. Desigur avem situații de reducere a normelor la limba română, la franceză, la fizică, biologie și chimie, în special. Aceste discipline sunt cele mai afectate. Din păcate, pe un anumit interval de timp, toate măsurile pe care le-a luat Guvernul au fost în sensul reducerii numărului de ore la limba română. (…)”

Informații de context

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că „da, vom avea ceva mai puține clase de a IX-a, dar nici pe departe nu trebuie să facem din asta o tragedie, pentru că lucrurile în sistem se reglează”. Acesta a afirmat că există o legătură între planul de școlarizare și personalul didactic, doar că „nu e nici pe departe de o amplitudine atât de mare încât să creeze îngrijorări ca cele pe care le-am văzut în spațiul public”. Declarațiile au fost făcute pentru Prima News.

Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a declarat pentru Edupedu.ro că reducerea claselor de a IX-a pentru anul școlar viitor „e pur și simplu amputare din rațiuni contabile”. „Pot să înțeleg că nu e o catastrofă în sine faptul că se reduc clase. Din punctul meu de vedere, trist este că ele se reduc din aceleași motive pur contabile, fără să țină cont de o analiză a impactului pe termen lung”, a precizat acesta.

Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.

Un alt factor care va influența numărul claselor de liceu și norma didactică este faptul că „sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim”, conform secretarului de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.

Colegii vor trebui să-și completeze catedrele în localități care se află la 30, 40, 50 de kilometri de distanță de localitatea de domiciliu și atunci unii vor prefera să renunțe la niște ore din norma didactică de predare”, a susținut Marius Nistor.

Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit unui comunicat de presă remis Edupedu.ro de către cele două federații sindicale din preuniversitar. 

„Potrivit estimărilor, peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă, direcția de reducere a cheltuielilor cu personalul din educație fiind una evidentă și constantă”, conform sindicatelor.

Ministerul Educației va monitoriza aplicarea corectă a prevederilor legale privind constituirea claselor, inclusiv integrarea elevilor cu CES, a spus liderul FSLI, Simion Hăncescu, după întâlnirea sindicatelor cu reprezentanții Ministerului de pe 22 ianuarie.

Citește și:
Reducerea claselor a IX-a este „amputare din rațiuni contabile”, acuză profesorul Doru Căstăian: Liceul de Arte din Galați pierde clasa de teatru, când există facultate de teatru în oraș și fostele generații au dat nume importante / „Cam atât se poate din partea guvernului Bolojan”
Secretarul de stat Sorin Ion: Da, vom avea ceva mai puține clase de a IX-a, dar nici pe departe nu trebuie să facem din asta o tragedie, pentru că lucrurile în sistem se reglează
ANALIZĂ Dezastrul demografic din licee, efect întârziat al austerității Boc-Băsescu, când am avut cei mai puțini copii născuți din 1930 până atunci / Lecția ignorată a economiilor pe termen scurt cu efecte pe termen lung


1 comment
  1. Acesta este doar inceputul…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Salariile personalului nedidactic din școli și grădinițe nu au fost majorate conform modificării legii obținute în timpul grevei generale din Educație. Sunt vizați 55 de mii de angajați / Marius Nistor: Așteptăm un răspuns din partea Ministerului Muncii

Personalul nedidactic din școli și grădinițe nu a primit majorarea de 9%, conform Ordonanței de Urgență nr. 45/2023, astfel încât să ajungă la maximul grilei din Legea salarizării nr. 153…
Vezi articolul

Învățarea riscă să devină fragmentată și superficială cu noile programe școlare – reacția comunității MERITO pe 9 discipline: Nu pot fi menținute simultan volumul de conținut și competențele de nivel înalt, în cazul Logicii / Un demers didactic grăbit formează modele mentale incorecte la Informatică / Programa de Română pune dificultatea înaintea motivației, iar rezultatul poate fi respingerea lecturii

Reforma curriculară riscă să fie compromisă nu de lipsa de intenții bune, ci de fundația fragilă pe care este construită, avertizează într-o analiză amplă comunitatea MERITO. Publicat joi, 11 decembrie,…
Vezi articolul